1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al fiilor lui Core. De cîntat pe alamot. O cîntare.) Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipseşte niciodată în nevoi.

2 De aceea nu ne temem, chiar dacă s'ar zgudui pămîntul, şi s'ar clătina munţii în inima mărilor.

3 Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s'ar ridica pînă acolo de să se cutremure munţii. -

4 Este un rîu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfîntul locaş al locuinţelor Celui Prea Înalt.

5 Dumnezeu este în mijlocul ei: ea nu se clatină; Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.

6 Neamurile se frămîntă, împărăţiile se clatină, dar glasul Lui răsună, şi pămîntul se topeşte de groază.

7 Domnul oştirilor este cu noi, Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. -

8 Veniţi şi priviţi lucrările Domnului, pustiirile, pe cari le -a făcut El pe pămînt.

9 El a pus capăt războaielor pînă la marginea pămîntului; El a sfărîmat arcul, şi a rupt suliţa, a ars cu foc carăle de război. -

10 ,,Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sînt Dumnezeu: Eu stăpînesc peste neamuri, Eu stăpînesc pe pămînt. -

11 Domnul oştirilor este cu noi. Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi. -

1 Laulunjohtajalle. Korahilaisten laulu. Korkea ääniala. (H46:2)Jumala on turvamme ja linnamme, auttajamme hädän hetkellä.

2 (H46:3)Sen tähden emme pelkää, vaikka maa järkkyy, vaikka vuoret vaipuvat merten syvyyksiin.

3 (H46:4)Meret pauhaavat ja kuohuvat, vuoret vapisevat Jumalan suuruuden edessä. (sela)

4 (H46:5)Virta ja kaikki sen haarat ilahduttavat Jumalan kaupunkia, Korkeimman pyhiä asuinsijoja.

5 (H46:6)Jumala on kaupunkinsa keskellä, kaupunki ei järky. Hän auttaa sitä, kun aamu valkenee.

6 (H46:7)Kansojen meri kuohuu, valtakunnat horjuvat, maa järkkyy hänen äänestään.

7 (H46:8)Herra Sebaot on kanssamme, Jaakobin Jumala on turvamme. (sela)

8 (H46:9)Tulkaa ja katsokaa Herran tekoja, hänen voimansa herättää pelkoa kaikkialla.

9 (H46:10)Koko maailmasta hän hävittää sodat, hän särkee jousen ja taittaa keihään, hän tuhoaa kilvet tulessa.

11 (H46:12)Herra Sebaot on kanssamme, Jaakobin Jumala on turvamme. (sela)