1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cu flautele. Un psalm al lui David.) Pleacă-Ţi urechea la cuvintele mele, Doamne! Ascultă suspinurile mele!
2 Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine mă rog!
3 Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept.
4 Căci Tu nu eşti un Dumnezeu căruia să -I placă răul; cel rău nu poate locui lîngă Tine.
5 Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi; Tu urăşti pe cei ce fac fărădelegea,
6 şi pierzi pe cei mincinoşi; Domnul urăşte pe oamenii cari varsă sînge şi înşală.
7 Dar eu, prin îndurarea Ta cea mare, pot să intru în casa Ta, şi să mă închin cu frică în Templul Tău cel sfînt.
8 Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută Ţie, din pricina vrăjmaşilor mei! Netezeşte calea Ta supt paşii mei.
9 Căci nu este nimic adevărat în gura lor; inima le este plină de răutate, gîtlejul le este un mormînt deschis, şi pe limbă au vorbe linguşitoare.
10 Loveşte -i ca pe nişte vinovaţi, Dumnezeule! Fă -i să cadă prin înseşi sfaturile lor. Prăbuşeşte -i în mijlocul păcatelor lor fără număr! Căci se răzvrătesc împotriva Ta.
11 Atunci toţi cei ce se încred în Tine, se vor bucura, se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celorce iubesc Numele Tău.
12 Căci Tu binecuvintezi pe cel neprihănit, Doamne, şi -l înconjuri cu bunăvoinţa Ta, cum l-ai înconjura cu un scut.
1 Laulunjohtajalle. Huilujen säestyksellä. Daavidin psalmi. (H5:2)Herra, kuule minua, huomaa huokaukseni!
2 (H5:3)Kuninkaani ja Jumalani, kuule, kun huudan sinulta apua. Sinua minä rukoilen.
3 (H5:4)Herra, jo aamulla kuulet ääneni, aamun hetkellä tuon sinulle pyyntöni ja odotan vastaustasi.
4 (H5:5)Jumala, sinä et siedä vääryyttä. Pahat eivät saa sinulta suojaa,
5 (H5:6)rehentelijät eivät saa astua eteesi. Sinä vihaat väärintekijöitä,
6 (H5:7)valheenpuhujat sinä tuhoat, murhamiehet ja petturit sinä kiroat.
7 (H5:8)Mutta minä saan tulla sinun temppeliisi suuren hyvyytesi tähden. Minä saan kumartaa pyhäkköösi päin, osoittaa sinulle kunnioitusta.
8 (H5:9)Herra, johdata minua tahtosi tietä, tasoita minulle polku vihamiesteni nähden!
9 (H5:10)Heidän sanaansa ei voi luottaa, he hautovat tuhoa sydämessään. Heidän puheissaan väijyy avoin hauta, heidän kielensä on liukas ja pettävä.
10 (H5:11)Langeta heille tuomiosi, Jumala, anna heidän aikeittensa raueta! Karkota heidät luotasi, heidän rikoksensa ovat lukemattomat. Sinua vastaan he ovat nousseet.
11 (H5:12)Iloitkoot kaikki, jotka sinuun turvaavat, loppumaton olkoon heidän riemunsa! Sinä suojelet niitä, jotka rakastavat sinua, sinä olet heidän ilonsa lähde.
12 (H5:13)Sinä, Herra, annat siunauksesi vanhurskaalle, sinun hyvyytesi suojaa häntä kuin kilpi.