1 (Către mai marele cîntăreţilor. ,,Nu nimici.`` O cîntare de laudă a lui David. Făcută cînd a trimes Saul să -i împresoare casa, ca să -l omoare.) Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmaşii mei, ocroteşte-mă de protivnicii mei!
2 Scapă-mă de răufăcători, izbăveşte-mă de oamenii setoşi de sînge!
3 Căci iată -i că stau la pîndă să-mi ia viaţa; nişte oameni porniţi la rău urzesc lucruri rele împotriva mea, fără să fiu vinovat, fără să fi păcătuit, Doamne!
4 Cu toată nevinovăţia mea, ei aleargă, se pregătesc: trezeşte-Te, ieşi inaintea mea, şi priveşte!
5 Doamne, Dumnezeul oştirilor, Dumnezeul lui Israel, scoală-Te, ca să pedepseşti toate neamurile! N'avea milă de niciunul din aceşti vînzători nelegiuiţi. -(Oprire).
6 Se întorc în fiecare seară, urlă ca nişte cîni, şi dau ocol cetăţii.
7 Da, din gura lor ţîşneşte răul, pe buzele lor sînt săbii; căci zic: ,,Cine aude?``
8 Dar Tu, Doamne, rîzi de ei, Tu Îţi baţi joc de toate neamurile.
9 Oricare le-ar fi puterea, eu în Tine nădăjduiesc, căci Dumnezeu este scăparea mea.
10 Dumnezeul meu, în bunătatea Lui, îmi iese înainte, Dumnezeu mă face să-mi văd împlinită dorinţa faţă de cei ce mă prigonesc.
11 Nu -i ucide, ca să nu uite lucrul acesta poporul meu, ci fă -i să pribegească, prin puterea Ta, şi doboară -i, Doamne, Scutul nostru!
12 Gura lor păcătuieşte la fiecare vorbă, care le iese de pe buze: să se prindă în însăş mîndria lor, căci nu spun decît blesteme şi minciuni:
13 Nimiceşte -i, în mînia Ta, prăpădeşte -i, ca să nu mai fie! Fă -i să ştie că împărăţeşte Dumnezeu peste Iacov, pînă la marginile pămîntului. -
14 Se întorc în fiecare seară, urlă ca nişte cîni, şi dau ocol cetăţii.
15 Umblă încoace şi încolo după hrană, şi petrec noaptea ne sătui.
16 Dar eu voi cînta puterea Ta; disdedimineaţă, voi lăuda bunătatea Ta. Căci Tu eşti un turn de scăpare pentru mine, un loc de adăpost în ziua necazului meu.
17 O, Tăria mea! pe Tine Te voi lăuda, căci Dumnezeu, Dumnezeul meu cel prea bun, este turnul meu de scăpare.
2 (H59:3)Päästä minut pahantekijöiden kynsistä, pelasta minut murhamiehiltä.
3 (H59:4)He vaanivat henkeäni, väkivahvat väijyvät minua, vaikka en ole rikkonut enkä ole tehnyt väärin, Herra.
4 (H59:5)Olen viaton, mutta he syöksyvät miehissä kimppuuni. Katso puoleeni, tule apuun!
5 (H59:6)Sinä olet Herra Jumala Sebaot, Israelin Jumala. Herää, vedä tilille väärien jumalien palvelijat, älä armahda pahantekijöitä! (sela)
6 (H59:7)He tulevat joka ilta, haukkuvat kuin koirat ja kiertelevät kaupungissa.
7 (H59:8)Kuola valuu heidän suustaan, heidän sanansa ovat miekkoja. He uskovat, että kukaan ei kuule.
8 (H59:9)Mutta sinä, Herra, naurat heille, pidät pilkkanasi väärien jumalien palvelijoita.
9 (H59:10)Jumala, minun voimani, sinua minä odotan, sillä sinä olet turvani.
10 (H59:11)Uskollinen Jumalani, sinä kuljet edelläni ja annat minun nähdä, mikä on vihollisteni kohtalo.
11 (H59:12)Älä tyystin surmaa heitä, ettei kansani unohtaisi sinua. Herra, meidän kilpemme, aja heidät hajalle, lyö heidät maahan.
12 (H59:13)Joka sanalla, jonka he puhuvat, he tekevät syntiä. Johtakoon heidän ylpeytensä heidät ansaan, he ovat syytäneet kirouksia ja valheita.
13 (H59:14)Tehköön vihasi heistä lopun. Hävitä heidät! He saavat nähdä, että Jumala on Jaakobin hallitsija, valtias maan ääriin saakka. (sela)
14 (H59:15)He tulevat joka ilta, haukkuvat kuin koirat ja kiertelevät kaupungissa,
15 (H59:16)etsivät ruokaa, ja jos eivät saa kyllikseen, ulvovat läpi yön.
16 (H59:17)Mutta minä laulan sinun voimastasi ja ylistän sinun uskollisuuttasi joka aamu, sillä sinä olet turvani, pakopaikka hädän päivänä.
17 (H59:18)Jumala, minun voimani, sinulle minä laulan, sillä sinä olet turvani, uskollinen Jumalani.