1 (Un psalm al lui David. Făcut cînd era în pustia lui Iuda.) Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tînjeşte trupul după Tine, într'un pămînt sec, uscat şi fără apă.
2 Aşa Te privesc eu în locaşul cel sfînt, ca să-Ţi văd puterea şi slava.
3 Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decît viaţa, de aceea buzele mele cîntă laudele Tale.
4 Te voi binecuvînta dar toată viaţa mea, şi în Numele Tău îmi voi ridica mînile.
5 Mi se satură sufletul ca de nişte bucate grase şi miezoase, şi gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze,
6 cînd mi-aduc aminte de Tine în aşternutul meu, şi cînd mă gîndesc la Tine în timpul priveghiurilor nopţii.
7 Căci Tu eşti ajutorul meu, şi sînt plin de veselie la umbra aripilor Tale.
8 Sufletul meu este lipit de Tine; dreapta Ta mă sprijineşte.
9 Dar cei ce caută să-mi ia viaţa, se vor duce în adîncimile pămîntului;
10 vor fi daţi pradă săbiei, vor fi prada şacalilor.
11 Dar împăratul se va bucura în Dumnezeu; oricine jură pe El se va făli, căci va astupa gura mincinoşilor.
1 Daavidin psalmi, jonka hän sepitti Juudan autiomaassa. (H63:2)Jumala, minun Jumalani, sinua minä odotan. Sieluni janoaa sinua, ruumiini ikävöi sinua ja uupuu autiomaassa ilman vettä.
2 (H63:3)Pyhäkössä saan nähdä sinut, kokea sinun voimasi ja kirkkautesi.
3 (H63:4)Suurempi kuin elämä on sinun armosi. Minun huuleni ylistävät sinua.
4 (H63:5)Jumalani, minä kiitän sinua niin kauan kuin elän, minä turvaan sinuun, kohotan käteni sinun puoleesi.
5 (H63:6)Sinä ravitset minut kuin parhaissa pidoissa, ja minä ylistän sinua riemuitsevin huulin.
6 (H63:7)Minä ajattelen sinua levätessäni, sinä olet mielessäni yön hetkinä:
7 (H63:8)sinä olet tullut avukseni, ja minä saan riemuita siipiesi suojassa.
8 (H63:9)Koko voimallani minä tarraudun sinuun, ja sinun oikea kätesi tukee minua.
9 (H63:10)Tuho kohtaa ne, jotka vaanivat henkeäni: he joutuvat maan syvyyksiin.
10 (H63:11)Heidät annetaan miekan saaliiksi, heistä tulee sakaalien ruokaa.
11 (H63:12)Antakoon Jumala kuninkaalle paljon iloa. Riemuitkoon jokainen, joka vannoo Jumalan nimeen! Mutta valehtelijoiden suu tukitaan.