1 Proorocia, Cuvîntul Domnului despre Israel. Aşa vorbeşte Domnul, care a întins cerurile şi a întemeiat pămîntul, şi a întocmit duhul omului din el:

2 ...Iată, voi preface Ierusalimul într'un potir de ameţire pentru toate popoarele de primprejur, şi chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului.

3 În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor ridica, vor fi vătămaţi, şi toate neamurile pămîntului se vor strînge împotriva lui.

4 În ziua aceea, zice Domnul, voi lovi cu ameţeală pe toţi caii, şi cu turbare pe cei ce vor călări pe ei; dar voi avea ochii deschişi asupra casei lui Iuda, şi voi orbi toţi caii popoarelor.

5 Căpeteniile lui Iuda vor zice în inima lor: ...Locuitorii Ierusalimului sînt tăria noastră, prin Domnul oştirilor, Dumnezeul lor.

6 În ziua aceea, voi face pe căpeteniile lui Iuda ca o vatră de foc supt lemn, ca o făclie aprinsă supt snopi; voi mistui în dreapta şi în stînga pe toate popoarele de jur împrejur, iar Ierusalimul va fi locuit iarăş la locul lui cel vechi.

7 Domnul va mîntui mai întîi corturile lui Iuda, pentru ca slava casei lui David şi fala locuitorilor Ierusalimului să nu se înalţe peste Iuda.

8 În ziua aceea, Domnul va ocroti pe locuitorii Ierusalimului, aşa că cel mai slab dintre ei va fi în ziua aceea ca David; şi casa lui David va fi ca Dumnezeu, ca Îngerul Domnului înaintea lor.

9 În ziua aceea, voi căuta să nimicesc toate neamurile cari vor veni împotriva Ierusalimului.

10 Atunci voi turna peste casa lui David şi peste locuitorii Ierusalimului, un duh de îndurare şi de rugăciune, şi îşi vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plînge cum plînge cineva pe singurul lui fiu, şi -L vor plînge amarnic, cum plînge cineva pe un întîi născut.

11 În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon în valea Meghidonului.

12 Ţara se va jăli, fiecare familie deosebit: familia casei lui David deosebit, şi femeile ei deosebit; familia casei lui Natan deosebit, şi femeile ei deosebit;

13 familia casei lui Levi deosebit, şi femeile ei deosebit; familia lui Şimei deosebit, şi femeile ei deosebit;

14 toate celelalte familii, fiecare familie deosebit, şi femeile ei deosebit.

1 Ennussana. Tämä on Herran sana Israelille. Näin sanoo Herra, joka on levittänyt taivaat, laskenut maan perustukset ja luonut hengen ihmisen sisimpään:

3 Sinä päivänä minä teen Jerusalemista raskaan kiven kaikkien kansojen tielle. Ne kokoontuvat Jerusalemia vastaan, mutta kaikki, jotka käyvät siihen kiveen käsiksi, satuttavat itsensä.

5 Juudan sukujen päämiehet sanovat silloin: 'Jerusalemin asukkaat ovat meidän tukenamme. Herra Sebaot, heidän Jumalansa, auttaa heitä.'

6 Sinä päivänä minä teen Juudan heimojen päämiehet liekeiksi keskelle kuivaa metsää, ikään kuin tulisoihduksi lyhteiden sekaan, ja tuli tuhoaa kansat oikealta ja vasemmalta. Mutta Jerusalemin asukkaat pysyvät yhä paikoillaan kaupungissaan.

8 (H12:7-8)Mutta Herra pelastaa ensiksi Juudan asuinsijat, etteivät Daavidin suku ja Jerusalemin asukkaat saisi suurempaa kunniaa kuin Juuda.

10 Mutta Daavidin sukuun ja Jerusalemin asukkaisiin minä vuodatan armon ja rukouksen nöyrän hengen. Ja he kohottavat katseensa minuun, kohottavat katseensa häneen, jonka ovat lävistäneet. He surevat häntä, niin kuin surraan ainoaa poikaa, ja valittavat häntä katkerasti, niin kuin esikoista valitetaan.

11 Silloin Jerusalemissa itketään yhtä äänekkäästi kuin itkettiin Hadad- Rimmonia Megiddon laaksossa.

12 Koko maa on täynnä valitusta. Kukin suku valittaa erikseen, ja erikseen niiden miehet ja naiset: Daavidin suku, Natanin suku,

13 Leevin suku, Simein suku

14 ja kaikki muutkin suvut, jokainen niistä erikseen ja erikseen niiden miehet ja naiset.