1 După aceea, Absalom şi -a pregătit care şi cai, şi cinci zeci de oameni cari alergau înaintea lui.
2 Se scula disdedimineaţă, şi stătea la marginea drumului la poartă. Şi oridecîteori avea cineva vreo neînţelegere şi se ducea la împărat la judecată, Absalom îl chema şi zicea: ,,Din ce cetate eşti?`` După ce -i răspundea: ,,Sînt din cutare seminţie a lui Israel,``
3 Absalom îi zicea: ,,Iată, pricina ta este bună şi dreaptă; dar nimeni din partea împăratului nu te va asculta.``
4 Absalom zicea: ,,De m'ar pune pe mine judecător în ţară! Orice om care ar avea o neînţelegere şi o judecată, ar veni la mine, şi i-aş face dreptate.``
5 Şi cînd se apropia cineva să se închine înaintea lui, el îi întindea mîna, îl apuca, şi -l săruta.
6 Absalom se purta aşa cu toţi aceia din Israel cari se duceau la împărat să ceară dreptate. Şi Absalom cîştiga inima oamenilor lui Israel.
7 După trecere de patruzeci de ani, Absalom a zis împăratului: ,,Dă-mi voie să mă duc la Hebron să împlinesc o juruinţă pe care am făcut -o Domnului.
8 Căci robul tău a făcut o juruinţă, cînd... locuiam la Gheşur în Siria; şi am zis: ,Dacă mă va aduce Domnul înapoi la Ierusalim, voi da cinste Domnului.``
9 Împăratul i -a zis: ,,Du-te în pace.`` Absalom s'a sculat, şi a plecat la Hebron.
10 Absalom a trimes iscoade în toate seminţiile lui Israel, să spună: ,,Cînd veţi auzi sunetul trîmbiţei, să ziceţi: ,Absalom s'a făcut împărat la Hebron!``
11 Două sute de oameni din Ierusalim, cari fuseseră poftiţi, au însoţit pe Absalom; şi l-au însoţit în prostia lor, fără să ştie nimic.
12 Pe cînd aducea Absalom jertfele, a trimes în cetatea Ghilo după Ahitofel, Ghilonitul, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere, şi poporul se îndrepta în număr tot mai mare... de partea lui Absalom.
13 Cineva a venit şi a dat de ştire lui David, şi a zis: ,,Inima oamenilor lui Israel s'a întors spre Absalom.``
14 Şi David a zis tuturor slujitorilor lui cari erau cu el la Ierusalim: ,,Sculaţi-vă să fugim, căci nu vom scăpa dinaintea lui Absalom. Grăbiţi-vă de plecare; altfel, nu va întîrzia să ne ajungă, şi va arunca nenorocirea peste noi, şi va trece cetatea prin ascuţişul săbiei.``
15 Slujitorii împăratului i-au zis: ,,Slujitorii tăi vor face tot ce va voi domnul nostru împăratul.``
16 Împăratul a ieşit, şi toată casa lui mergea după el; şi a lăsat zece ţiitoare pentru paza casei.
17 Împăratul a ieşit astfel, şi tot poporul îl urma. Şi s'au oprit la cea din urmă casă.
18 Toţi slujitorii lui, toţi Cheretiţii şi toţi Peletiţii, au trecut alături de el; şi toţi Gatiţii, în număr de şase sute de oameni, veniţi din Gat după el, au trecut înaintea împăratului.
19 Împăratul a zis lui Itai din Gat: ,,Pentruce să vii şi tu cu noi? Întoarce-te, şi rămîi cu împăratul, căci eşti străin, şi ai fost luat chiar din ţara ta.
20 De ieri ai venit, şi azi să te fac să rătăceşti cu noi încoace şi încolo, cînd nici eu însumi nu ştiu unde mă duc! Întoarce-te, şi ia şi pe fraţii tăi cu tine. Domnul să se poarte cu tine cu bunătate şi credincioşie!``
21 Itai a răspuns împăratului, şi a zis: ,,Viu este Domnul şi viu este domnul meu împăratul, că în locul unde va fi domnul meu împăratul, fie ca să moară, fie ca să trăiască, acolo va fi şi robul tău.``
22 David a zis atunci lui Itai: ,,Du-te şi treci!`` Şi Itai din Gat a trecut înainte, cu toţi oamenii lui şi toţi copiii cari erau cu el.
23 Tot ţinutul plîngea şi scoteau ţipete mari, la trecerea întregului popor. Împăratul a trecut apoi şi el pîrîul Chedron, şi tot poporul a apucat pe drumul care duce în pustie.
24 Ţadoc era şi el acolo, şi cu el toţi Leviţii, ducînd chivotul legămîntului lui Dumnezeu; şi au aşezat jos chivotul lui Dumnezeu, şi Abiatar se suia, în timp ce tot poporul isprăvea de ieşit din cetate.
25 Împăratul a zis lui Ţadoc: ,,Du chivotul lui Dumnezeu înapoi în cetate. Dacă voi căpăta trecere înaintea Domnului, mă va aduce înapoi şi mă va face să văd chivotul şi locaşul lui.
26 Dar dacă va zice: ,Nu-mi place de tine`, iată-mă, să facă ce va crede cu mine.
27 Împăratul a mai zis preotului Ţadoc: ,Înţelegi? Întoarce-te în pace în cetate, cu fiul tău Ahimaaţ, şi cu Ionatan, fiul lui Abiatar, cei doi fii ai voştri.
28 Vedeţi, voi aştepta în cîmpiile pustiei, pînă ce-mi vor veni veşti din partea voastră.``
29 Astfel Ţadoc şi Abiatar au dus înapoi chivotul lui Dumnezeu la Ierusalim, şi au rămas acolo.
30 David a suit dealul măslinilor. Suia plîngînd şi cu capul acoperit, şi mergea cu picioarele goale; şi toţi ceice erau cu el şi-au acoperit... şi ei capul, şi suiau plîngînd.......
31 Au venit şi au spus lui David: ,,Ahitofel este împreună cu Absalom printre uneltitori.`` Şi David a zis: ,,Doamne, nimiceşte sfaturile lui Ahitofel!``
32 Cînd a ajuns David pe vîrf, unde s'a închinat înaintea lui Dumnezeu, iată că Huşai, Architul, a venit înaintea lui, cu haina sfîşiată şi capul acoperit cu ţărînă.
33 David i -a zis: ,,Dacă vei veni cu mine, îmi vei fi o povară.
34 Dimpotrivă, vei nimici pentru mine sfaturile lui Ahitofel, dacă te vei întoarce în cetate, şi vei zice lui Absalom: ,Împărate, eu voi fi robul tău; odinioară am fost robul tatălui tău, dar acum sînt robul tău.`
35 Preoţii Ţadoc şi Abiatar nu vor fi acolo cu tine? Tot ce vei afla din casa împăratului spune preoţilor Ţadoc şi Abiatar.
36 Şi fiindcă ei au acolo la ei pe cei doi fii ai lor, pe Ahimaaţ, fiul lui Ţadoc, şi pe Ionatan, fiul lui Abiatar, prin ei îmi veţi trimete tot ce veţi afla.
37 Huşai, prietenul lui David, s'a întors dar în cetate. Şi Absalom a intrat în Ierusalim.
1 Darnach aber begab es sich, daß Absalom sich Wagen und Pferde verschaffte und fünfzig Trabanten, die vor ihm herliefen.
2 Und Absalom machte sich am Morgen früh auf und stellte sich neben dem Torweg auf; und wenn jemand einen Handel hatte, daß er zum König vor Gericht kommen sollte, rief ihn Absalom zu sich und fragte ihn: »Aus welcher Stadt bist du?« Antwortete er dann: »Dein Knecht ist aus einem der Stämme Israels«,
3 so sprach Absalom zu ihm: »Siehe, deine Sache ist gut und recht, aber beim König ist niemand, der dir Gehör schenkt!«
4 Und Absalom sprach: O daß man doch mich zum Richter im Lande setzte, daß jedermann zu mir käme, der einen Rechtsstreit hat; ich würde ihm zu seinem Rechte verhelfen!
5 Und wenn jemand kam, um sich vor ihm niederzuwerfen, so reichte er ihm die Hand, faßte ihn und küßte ihn.
6 Also tat Absalom allen Israeliten, die zum König vor Gericht kamen, und erstahl sich die Herzen der Männer Israels.
7 Als er nun das vierzigste Jahr zurückgelegt hatte, sprach Absalom zum König: Ich möchte doch hingehen nach Hebron und mein Gelübde erfüllen, das ich dem HERRN gelobt habe.
8 Dein Knecht hat nämlich ein Gelübde getan, als ich zu Geschur in Syrien wohnte, das lautete also: Wenn mich der HERR wieder nach Jerusalem zurückbringt, so will ich dem HERRN dienen!
9 Der König sprach zu ihm: Gehe hin in Frieden! Da machte er sich auf und ging nach Hebron.
10 Und Absalom sandte Kundschafter in alle Stämme Israels und ließ sagen: Wenn ihr den Schall der Posaunen hört, so sprecht: Absalom ist König geworden zu Hebron!
11 Und es gingen mit Absalom zweihundert Männer aus Jerusalem, die geladen waren und arglos hingingen, ohne von irgend etwas zu wissen.
12 Absalom schickte auch nach Ahitophel, dem Giloniter, dem Ratgeber Davids, und ließ ihn aus seiner Stadt Gilo holen, während er die Opfer schlachtete. Und die Verschwörung wurde stark, und das Volk nahm beständig zu bei Absalom.
13 Da kam ein Bote und zeigte es David an und sprach: Das Herz der Männer Israels hat sich Absalom zugewandt!
14 David aber sprach zu allen seinen Knechten, die bei ihm zu Jerusalem waren: Auf, lasset uns fliehen; denn hier wird kein Entrinnen sein vor Absalom! Machet euch eilends davon, daß er uns nicht ereile und einhole und Unglück über uns bringe und die Stadt mit der Schärfe des Schwertes schlage!
15 Da sprachen die Knechte des Königs zu ihm: Ganz wie unser Herr, der König, will; siehe, hier sind deine Knechte!
16 Und der König zog aus und sein ganzes Haus hinter ihm her; doch ließ der König zehn Kebsweiber zurück, das Haus zu hüten.
17 Und der König zog hinaus und alles Volk ihm auf dem Fuße nach, und sie stellten sich beim äußersten Hause auf.
18 Und alle Knechte zogen an ihm vorüber; dazu alle Kreter und Pleter, und alle Gatiter, sechshundert Mann, die ihm von Gat gefolgt waren, zogen an dem König vorüber.
19 Aber der König sprach zu Ittai, dem Gatiter: Warum willst auch du mit uns ziehen? Kehre um und bleibe bei dem König! Denn du bist ein Fremder; auch kannst du an deinen Ort auswandern.
20 Gestern bist du gekommen, und heute sollte ich dich schon mit uns umherirren lassen, da ich hingehen muß, wohin ich kann? Kehre um und führe deine Brüder zurück; dir widerfahre Barmherzigkeit und Treue!
21 Ittai aber antwortete dem König und sprach: So wahr der HERR lebt, und so wahr mein Herr, der König, lebt: an welchem Ort mein Herr und König sein wird (es gehe zum Tode oder zum Leben), daselbst soll auch dein Diener sein!
22 Da sprach David zu Ittai: Geh und zieh vorüber! Also zog Ittai, der Gatiter, vorüber und alle seine Männer und sein ganzer Troß mit ihm.
23 Und das ganze Land weinte mit lauter Stimme, während alles Volk vorüberzog. Darnach überschritt auch der König den Bach Kidron, und alles Volk schlug den Weg ein, der zur Wüste führt.
24 Und siehe, Zadok und alle Leviten mit ihm trugen die Bundeslade Gottes und stellten sie dort hin; Abjatar aber stieg hinauf, bis alles Volk aus der Stadt vollends vorübergezogen war.
25 Aber der König sprach zu Zadok: Bringe die Lade Gottes wieder in die Stadt zurück! Finde ich Gnade vor dem HERRN, so wird er mich zurückbringen, daß ich ihn und seine Wohnung wiedersehen darf;
26 spricht er aber also zu mir: Ich habe keine Lust zu dir! siehe, hier bin ich; er tue mit mir, wie es ihm gefällt!
27 Und der König sprach zum Priester Zadok: Du bist der Seher; kehre in Frieden wieder in die Stadt zurück und mit dir dein Sohn Ahimaaz und Jonatan, der Sohn Abjatars, eure beiden Söhne, mit euch!
28 Siehe, ich will bei den Furten in der Wüste verziehen, bis Botschaft von euch kommt, um mich zu benachrichtigen.
29 Also brachten Zadok und Abjatar die Lade Gottes wieder nach Jerusalem zurück und verblieben daselbst.
30 David aber stieg den Ölberg hinan, barfuß und mit verhülltem Haupt; und er weinte, während er hinaufging; auch alles Volk, das bei ihm war, ein jeder hatte das Haupt verhüllt, und sie weinten im Gehen.
31 Und als man David anzeigte, daß Ahitophel mit Absalom verschworen sei, sprach David: HERR, mache doch den Rat Ahitophels zur Torheit!
32 Als aber David auf die Höhe kam, wo man Gott anzubeten pflegte, siehe, da begegnete ihm Husai, der Architer, mit zerrissenem Rock und Erde auf seinem Haupt.
33 Und David sprach zu ihm: Wenn du mit mir gehst, wirst du mir eine Last sein;
34 wenn du aber in die Stadt zurückkehrst und zu Absalom sprichst: »Ich will dein Knecht sein, o König; wie ich bisher deines Vaters Knecht war, so will ich nun dein Knecht sein« so kannst du mir den Rat Ahitophels vereiteln!
35 Sind nicht die Priester Zadok und Abjatar bei dir, also daß du alles, was du aus des Königs Hause vernimmst, den Priestern Zadok und Abjatar anzeigen kannst?
36 Siehe, ihre beiden Söhne sind dort bei ihnen: Ahimaaz, Zadoks, und Jonatan, Abjatars Sohn; durch dieselben könnt ihr mir alles berichten, was ihr vernehmt.
37 So begab sich denn Davids Freund Husai in die Stadt; Absalom aber kam auch nach Jerusalem.