1 Pavel, întemniţat al lui Isus Hristos, şi fratele Timotei, către prea iubitul Filimon, tovarăşul nostru de lucru,
2 către sora Apfia şi către Arhip, tovarăşul nostru de luptă, şi către Biserica din casa ta:
3 Har şi pace dela Dumnezeu, Tatăl nostru, şi dela Domnul Isus Hristos!
4 Mulţămesc totdeauna Dumnezeului meu, oride cîte ori îmi aduc aminte de tine în rugăciunile mele,
5 pentrucă am auzit despre credinţa pe care o ai în Domnul Isus şi dragostea faţă de toţi sfinţii.
6 Îl rog ca această părtăşie a ta la credinţă să se arate prin fapte, cari să dea la iveală tot binele ce se face între noi în Hristos.
7 În adevăr, am avut o mare bucurie şi mîngîiere, pentru dragostea ta, fiindcă, frate, inimile sfinţilor au fost înviorate prin tine.
8 De aceea, măcar că am toată slobozenia în Hristos să-ţi poruncesc ce trebuie să faci,
9 vreau mai de grabă să-ţi fac o rugăminte în numele dragostei, eu, aşa cum sînt, bătrînul Pavel; iar acum întemniţat pentru Hristos Isus.
10 Te rog pentru copilul meu, pe care l-am născut în lanţurile mele: pentru Onisim,
11 care altă dată ţi -a fost nefolositor, dar care acum îţi va fi folositor şi ţie şi mie.
12 Ţi -l trimet înapoi, pe el, inima mea.
13 Aş fi dorit să -l ţin la mine, ca să-mi slujească în locul tău cît sînt în lanţuri pentru Evanghelie.
14 Dar n'am vrut să fac nimic fără învoirea ta, pentruca binele, pe care mi -l faci, să nu fie silit, ci de bună voie.
15 Poate că el a fost despărţit de tine, pentru o vreme, tocmai ca să -l ai pentru vecinicie,
16 dar nu ca pe un rob, ci mult mai pe sus de cît pe un rob: ca pe un frate prea iubit, mai ales de mine, şi cu atît mai mult de tine, fie în chip firesc, fie în Domnul!
17 Dacă mă socoteşti dar ca prieten al tău, primeşte -l ca pe mine însumi.
18 Şi dacă ţi -a adus vreo vătămare sau îţi este dator cu ceva, pune aceasta în socoteala mea.
19 Eu, Pavel, ,,voi plăti`` -scriu cu mîna mea-ca să nu-ţi zic că tu însuţi te datorezi mie.
20 Da, frate, fă-mi binele acesta în Domnul, şi înviorează-mi inima în Hristos!
21 Ţi-am scris bizuit pe ascultarea ta, şi ştiu că vei face chiar mai mult de cît îţi zic.
22 Tot odată, pregăteşte-mi un loc de găzduire, căci trag nădejde să vă fiu dăruit, datorită rugăciunilor voastre.
23 Epafra, tovarăşul meu de temniţă în Hristos Isus, îţi trimete sănătate;
24 tot aşa şi Marcu, Aristarh, Dima, Luca, tovarăşii mei de lucru.
25 Harul Domnului nostru Isus Hristos să fie cu duhul vostru! Amin
1 Paulus, ein Gebundener Christi Jesu, und Timotheus, der Bruder, an Philemon, den geliebten und unsren Mitarbeiter;
2 und an Apphia, die geliebte, und Archippus, unsren Mitstreiter, und an die Gemeinde in deinem Hause.
3 Gnade sei mit euch und Friede von Gott, unsrem Vater und dem Herrn Jesus Christus!
4 Ich danke meinem Gott allezeit, wenn ich in meinen Gebeten deiner gedenke,
5 weil ich von deiner Liebe und von dem Glauben höre, welchen du an den Herrn Jesus und gegen alle Heiligen hast,
6 damit die Gemeinschaft deines Glaubens wirksam werde durch Erkenntnis all des Guten, das unter uns ist, für Christus Jesus.
7 Denn wir haben viel Freude und Trost ob deiner Liebe; denn die Herzen der Heiligen sind durch dich, Bruder, erquickt worden.
8 Darum, wiewohl ich in Christus volle Freiheit hätte, dir zu gebieten, was sich geziemt,
9 so will ich doch, um der Liebe willen, eher ermahnen, als ein solcher, wie ich bin, nämlich ein alter Paulus, jetzt aber auch ein Gebundener Jesu Christi.
10 Ich ermahne dich betreffs meines Sohnes, den ich in meinen Banden gezeugt habe, Onesimus,
11 der dir ehemals unnütz war, jetzt aber dir und mir nützlich ist.
12 Ich sende ihn dir hiermit zurück; du aber nimm ihn auf wie mein eigen Herz.
13 Ich wollte ihn bei mir behalten, damit er mir an deiner Statt in den Banden des Evangeliums diene;
14 aber ohne deine Zustimmung wollte ich nichts tun, damit deine Wohltat nicht gleichsam erzwungen, sondern freiwillig wäre.
15 Denn vielleicht ist er darum auf eine kurze Zeit von dir getrennt worden, damit du ihn auf ewig besitzest,
16 nicht mehr als einen Sklaven, sondern, was besser ist als ein Sklave, als einen geliebten Bruder, allermeist für mich, wie viel mehr aber für dich, sowohl im Fleische als im Herrn.
17 Wenn du mich nun für einen Freund hältst, so nimm ihn auf, wie mich selbst.
18 Wenn er dir aber Schaden zugefügt hat oder etwas schuldig ist, so rechne das mir an.
19 Ich, Paulus, schreibe es eigenhändig: Ich will bezahlen; zu schweigen davon, daß du auch dich selbst mir schuldig bist.
20 Ja, Bruder, laß mich von dir Nutzen haben im Herrn! Erquicke mein Herz im Herrn!
21 Im Vertrauen auf deinen Gehorsam schreibe ich dir, weil ich weiß, daß du noch mehr tun wirst, als ich dir sage.
22 Zugleich aber bereite mir auch eine Herberge, denn ich hoffe, durch euer Gebet euch geschenkt zu werden.
23 Es grüßen dich Epaphras, mein Mitgefangener in Christus Jesus,
24 Markus, Aristarchus, Demas, Lukas, meine Mitarbeiter.
25 Die Gnade unsres Herrn Jesus Christus sei mit eurem Geiste! Amen.