1 Domnul i S'a arătat la stejarii lui Mamre, pe cînd Avraam şedea la uşa cortului, în timpul zădufului zilei.
2 Avraam a ridicat ochii, şi s'a uitat: şi iată că trei bărbaţi stăteau în picioare lîngă el. Cînd i -a văzut, a alergat înaintea lor, dela uşa cortului, şi s'a plecat pînă la pămînt.
3 Apoi a zis: ,,Doamne, dacă am căpătat trecere în ochii Tăi, nu trece, rogu-Te, pe lîngă robul Tău.
4 Îngăduie să se aducă puţină apă, ca să vi se spele picioarele; şi odihniţi-vă subt copacul acesta.
5 Am să mă duc să iau o bucată de pîne, ca să prindeţi la inimă, şi după aceea vă veţi vedea de drum; căci pentru aceasta treceţi pe lîngă robul vostru.`` ,,Fă cum ai zis``, i-au răspuns ei.
6 Avraam s'a dus repede în cort la Sara, şi a zis: ,,Ia repede, trei măsuri de făină albă, frămîntă, şi fă turte.``
7 Şi Avraam a alergat la vite, a luat un viţel tînăr şi bun, şi l -a dat unei slugi să -l gătească în grabă.
8 Apoi a luat unt şi lapte, împreună cu viţelul pe care -l gătise, şi l -a pus înaintea lor. El însuş a stătut lîngă ei, sub copac, şi le -a slujit pănă ce au mîncat.
9 Atunci ei i-au zis: ,,Unde este nevastă-ta Sara?`` ,,Uite -o în cort,`` a răspuns el.
10 Unul dintre ei a zis: ,,La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce negreşit la tine; şi iată că Sara, nevastă-ta, va avea un fiu.`` Sara asculta la uşa cortului, care era înapoia lui.
11 Avraam şi Sara erau bătrîni, înaintaţi în vîrstă; şi Sarei nu -i mai venea rînduiala femeilor.
12 Sara a rîs în sine, zicînd: ,,Acum, cînd am îmbătrînit, să mai am pofte? Domnul meu bărbatul de asemenea este bătrîn.``
13 Domnul a zis lui Avraam: ,,Pentru ce a rîs Sara, zicînd: ,Cu adevărat să mai pot avea copil eu, care sînt bătrînă?`
14 Este oare ceva prea greu pentru Domnul? La anul pe vremea aceasta, Mă voi întoarce la tine, şi Sara va avea un fiu.``
15 Sara a tăgăduit, şi a zis: ,,N'am rîs.`` Căci i -a fost frică. Dar El a zis: ,,Ba da, ai rîs.``
16 Bărbaţii aceia s'au sculat să plece, şi s-au uitat înspre Sodoma. Avraam a plecat cu ei, să -i petreacă.
17 Atunci Domnul a zis: ,,Să ascund Eu oare de Avraam ce am să fac?...
18 Căci Avraam va ajunge negreşit un neam mare şi puternic, şi în el vor fi binecuvîntate toate neamurile pămîntului.
19 Căci Eu îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui după el să ţină Calea Domnului, făcînd ce este drept şi bine, pentruca astfel Domnul să împlinească faţă de Avraam ce i -a făgăduit``...
20 Şi Domnul a zis: ,,Strigătul împotriva Sodomei şi Gomorei s'a mărit, şi păcatul lor într'adevăr este nespus de greu.
21 Deaceea Mă voi pogorî acum să văd dacă în adevăr au lucrat în totul după zvonul venit pînă la Mine; şi dacă nu va fi aşa, voi şti.``
22 Bărbaţii aceia s'au depărtat, şi au plecat spre Sodoma. Dar Avraam stătea tot înaintea Domnului.
23 Avraam s'a apropiat, şi a zis: ,,Vei nimici Tu oare şi pe cel bun împreună cu cel rău?``
24 Poate că în mijlocul cetăţii sînt cincizeci de oameni buni: îi vei nimici oare şi pe ei, şi nu vei ierta locul acela din pricina celor cinci zeci de oameni buni, cari sînt în mijlocul ei?
25 Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pămîntul nu va face oare dreptate?``
26 Şi Domnul a zis: ,,Dacă voi găsi în Sodoma cincizeci de oameni buni în mijlocul cetăţii, voi ierta tot locul acela din pricina lor.``
27 Avraam a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului, eu care nu sînt decît praf şi cenuşă.
28 Poate că din cincizeci de oameni buni vor lipsi cinci: pentru cinci, vei nimici Tu oare toată cetatea?`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, dacă voi găsi în ea patruzeci şi cinci de oameni buni.``
29 Avraam I -a vorbit mai departe, şi a zis: ,,Poate că se vor găsi în ea numai patruzeci de oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici pentru cei patruzeci.``
30 Avraam a zis: ,,Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi. Poate că se vor găsi în ea numai treizeci de oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, dacă voi găsi în ea treizeci de oameni buni.``
31 Avraam a zis: ,,Iată, am îndrăsnit să vorbesc Domnului. Poate că se vor găsi în ea numai douăzeci de oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, pentru cei douăzeci.``
32 Avraam a zis: ,,Să nu Te mînii, Doamne, dacă voi mai vorbi numai de data aceasta. Poate că se vor găsi în ea numai zece oameni buni.`` Şi Domnul a zis: ,,N'o voi nimici, pentru cei zece oameni buni.``
33 După ce a isprăvit de vorbit lui Avraam, Domnul a plecat. Şi Avraam s'a întors la locuinţa lui. Cei doi îngeri la Sodoma.
1 Und der HERR erschien ihm bei den Eichen Mamres, da er an der Tür seiner Hütte saß, als der Tag am heißesten war.
2 Als er nämlich seine Augen aufhob und sich umsah, siehe, da standen drei Männer ihm gegenüber. Und als er sie sah, eilte er ihnen entgegen von der Türe seiner Hütte, bückte sich zur Erde nieder
3 und sprach: Mein Herr, habe ich Gnade vor deinen Augen gefunden, so gehe doch nicht an deinem Knechte vorüber!
4 Man soll ein wenig Wasser bringen, daß ihr eure Füße waschet; und lagert euch unter dem Baum,
5 so will ich einen Bissen Brot bringen, daß ihr euer Herz stärket; darnach mögt ihr weiterziehen, denn darum seid ihr bei eurem Knechte vorbeigekommen. Sie sprachen: Tue also, wie du gesagt hast!
6 Und Abraham eilte in die Hütte zu Sarah und sprach: Nimm eilends drei Maß Semmelmehl, knete sie und backe Kuchen!
7 Er aber eilte zu den Rindern und holte ein zartes und gutes Kalb und gab es dem Knaben, der eilte und rüstete es zu.
8 Und er trug Butter und Milch auf und von dem Kalbe, das er gerüstet hatte, und setzte es ihnen vor. Und er stand bei ihnen unter dem Baum; und sie aßen.
9 Da sprachen sie zu ihm: Wo ist dein Weib Sarah? Er antwortete: Drinnen in der Hütte.
10 Da sprach er: Gewiß will ich um diese Zeit im künftigen Jahre wieder zu dir kommen, und siehe, dein Weib Sarah soll einen Sohn haben! Sarah aber horchte unter der Tür der Hütte, welche hinter ihm war.
11 Und Abraham und Sarah waren alt und wohlbetagt, also daß es Sarah nicht mehr nach der Weiber Weise ging.
12 Darum lachte sie in ihrem Herzen und sprach: Nachdem ich verblüht bin, soll mir noch Wonne zuteil werden! Dazu ist mein Herr ein alter Mann!
13 Da sprach der HERR zu Abraham: Warum lacht Sarah und spricht: »Sollte ich wirklich noch gebären, so alt ich bin?«
14 Sollte denn dem HERRN etwas zu wunderbar sein? Zur bestimmten Zeit will ich wieder zu dir kommen im künftigen Jahre, und Sarah soll einen Sohn haben!
15 Da leugnete Sarah und sprach: Ich habe nicht gelacht! denn sie fürchtete sich. Er aber sprach: Doch, du hast gelacht!
16 Da brachen die Männer auf und wandten sich gen Sodom. Und Abraham ging mit ihnen, um sie zu begleiten.
17 Da sprach der HERR: Sollte ich Abraham verbergen, was ich tun will,
18 da Abraham gewiß ein großes und starkes Volk werden soll, und alle Völker auf Erden in ihm sollen gesegnet werden?
19 Denn ich habe ihn dafür erkoren, daß er seinen Kindern und seinem Hause nach ihm befehle, des HERRN Weg zu halten und zu tun, was recht und billig ist, damit der HERR auf Abraham bringe, was er ihm verheißen hat.
20 Und der HERR sprach: Das Geschrei über Sodom und Gomorra ist groß, und ihre Sünde ist sehr schwer.
21 Darum will ich hinabfahren und sehen, ob sie wirklich ganz nach dem Geschrei, das vor mich gekommen ist, getan haben; wo aber nicht, daß ich es wisse.
22 Und die Männer wandten ihr Angesicht und gingen gen Sodom; aber Abraham blieb noch stehen vor dem HERRN.
23 Und Abraham trat näher und sprach: Willst du auch den Gerechten mit dem Gottlosen wegraffen?
24 Vielleicht möchten fünfzig Gerechte in der Stadt sein, willst du die wegraffen und den Ort nicht verschonen um fünfzig Gerechter willen, die darinnen wären?
25 Das sei ferne von dir, daß du eine solche Sache tuest und tötest den Gerechten mit dem Gottlosen, daß der Gerechte sei wie der Gottlose. Das sei ferne von dir! Der aller Welt Richter ist, sollte der nicht recht richten?
26 Der HERR sprach: Finde ich fünfzig Gerechte zu Sodom in der Stadt, so will ich um ihretwillen den ganzen Ort verschonen!
27 Und Abraham antwortete und sprach: Ach siehe, ich habe mich unterwunden, mit meinem Herrn zu reden, obwohl ich nur Staub und Asche bin!
28 Vielleicht möchten fünf weniger als fünfzig Gerechte darinnen sein, willst du denn die ganze Stadt verderben um der fünfe willen? Er sprach: Finde ich fünfundvierzig darinnen, so will ich sie nicht verderben!
29 Und er fuhr weiter fort mit ihm zu reden und sprach: Man möchte vielleicht vierzig darin finden. Er aber sprach: Ich will ihnen nichts tun, um der vierzig willen.
30 Und Abraham sprach: Möge es meinen Herrn nicht erzürnen, wenn ich noch weiter rede! Man möchte vielleicht dreißig darin finden. Er aber sprach: Finde ich dreißig darinnen, so will ich ihnen nichts tun.
31 Und er sprach: Ach siehe, ich habe mich unterwunden, mit meinem Herrn zu reden: Man möchte vielleicht zwanzig darin finden. Er antwortete: Ich will sie nicht verderben, um der zwanzig willen!
32 Und er sprach: Ach, zürne nicht, mein Herr, daß ich nur noch diesmal rede: Man möchte vielleicht zehn darin finden. Er aber sprach: Ich will sie nicht verderben, um der zehn willen!
33 Und der HERR ging hin, da er mit Abraham ausgeredet hatte; Abraham aber kehrte wieder an seinen Ort zurück.