1 Lucrul acesta n'a plăcut deloc lui Iona, şi s'a mîniat.

2 S'a rugat Domnului, şi a zis: ,,Ah! Doamne, nu este aceasta tocmai ce ziceam eu cînd eram încă în ţara mea? Tocmai lucrul acesta voiam să -l înlătur fugind la Tars. Căci ştiam că eşti un Dumnezeu milos şi plin de îndurare, îndelung răbdător, şi bogat în bunătate, şi că Te căieşti de rău!

3 Acum, Doamne, ia-mi viaţa, căci vreau mai bine să mor decît să trăiesc!``

4 Domnul a răspuns: ,,Bine faci Tu de te mînii?``

5 Şi Iona a ieşit din cetate, şi s'a aşezat la răsărit de cetate. Acolo şi -a făcut un umbrar, şi a stătut supt el, pînă va vedea ce are să se întîmple cu cetatea.

6 Domnul Dumnezeu a făcut să crească un curcubete, care s'a ridicat peste Iona, ca să facă umbră capului lui şi să -l facă să -i treacă mînia. Iona s'a bucurat foarte mult de curcubetele acesta.

7 Dar a doua zi, la răsăritul soarelui, Dumnezeu a adus un verme, care a înţepat curcubetele, şi curcubetele s'a uscat.

8 Cînd a răsărit soarele, Dumnezeu a făcut să sufle un vînt uscat dela răsărit, şi soarele a bătut peste capul lui Iona, şi Iona a leşinat. Atunci a dorit să moară, şi a zis: ,,Mai bine să mor decît să trăiesc!``

9 Dar Dumnezeu a zis lui Iona: ,,Bine faci tu de te mînii din pricina curcubetelui?`` El a răspuns: ,,Da, bine fac că mă mînii pînă la moarte!``

10 Atunci şi Domnul a zis: ,,Ţie îţi este milă de curcubetele acesta, care nu te -a costat nici o trudă şi pe care nu tu l-ai făcut să crească, ci într'o noapte s'a născut şi într'o noapte a pierit.

11 Şi mie să nu-Mi fie milă de Ninive, cetatea cea mare, în care se află mai mult de o sută douăzeci de mii de oameni, cari nu ştiu să deosebească dreapta de stînga lor, afară de o mulţime... de vite!`

1 Das aber mißfiel Jona gar sehr, und er ward zornig.

2 Und Jona flehte zum HERRN und sprach: Ach, HERR, ist's nicht das, was ich mir sagte, als ich noch in meinem Lande war, dem ich auch durch die Flucht nach Tarsis zuvorkommen wollte? Denn ich wußte, daß du ein gnädiger und barmherziger Gott bist, langmütig und von großer Gnade, und lässest dich des Übels gereuen!

3 Und nun, HERR, nimm doch meine Seele von mir; denn es ist besser, ich sterbe, als daß ich lebe!

4 Da sprach der HERR: Ist es recht, daß du so zürnst?

5 Hierauf ging Jona zur Stadt hinaus und ließ sich östlich von der Stadt nieder und machte sich daselbst eine Hütte und saß unter ihrem Schatten, bis er sähe, wie es der Stadt ergehen würde.

6 Da beorderte Gott, der HERR, eine Rizinusstaude, die wuchs über Jona empor, um seinem Haupt Schatten zu spenden und ihn von seiner üblen Laune zu befreien; und Jona freute sich sehr über den Rizinus.

7 Da beorderte Gott ein Würmlein, als die Morgenröte am andern Morgen aufstieg; das stach den Rizinus, daß er verdorrte.

8 Und als die Sonne aufging, beorderte Gott einen trockenen Ostwind, und die Sonne stach Jona aufs Haupt, so daß er ganz matt wurde; und er wünschte sich den Tod und sprach: »Es wäre besser, ich stürbe, als daß ich am Leben bleibe!«

9 Da sprach Gott zu Jona: Ist es recht, daß du so zürnst um des Rizinus willen? Er sprach: Ja, ich zürne mit Recht bis zum Tod!

10 Da sprach der HERR: Dich jammert des Rizinus, um den du dich doch nicht bemüht und den du nicht großgezogen hast, der in einer Nacht entstanden und in einer Nacht verdorben ist.

11 Und mich sollte der großen Stadt Ninive nicht jammern, in welcher mehr denn hundertzwanzigtausend Menschen sind, die ihre rechte Hand nicht von ihrer linken unterscheiden können; dazu so viel Vieh!