1 Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stîlp de aducere aminte; să nu puneţi în ţara voastră nici o piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru.

2 Să păziţi Sabatele Mele, şi să cinstiţi locaşul Meu cel sfînt. Eu sînt Domnul.

3 Dacă veţi urma legile Mele, dacă veţi păzi poruncile Mele şi le veţi împlini,

4 vă voi trimete ploi la vreme, pămîntul îşi va da roadele, şi pomii de pe cîmp îşi vor da rodurile.

5 Abea veţi treiera grîul, şi veţi începe culesul viei, şi culesul viei va ţinea pînă la sămănătură; veţi avea pîne din belşug, veţi mînca şi vă veţi sătura şi veţi locui fără frică în ţara voastră.

6 Voi da pace în ţară, şi nimeni nu vă va turbura somnul; voi face să piară din ţară fiarele sălbatice, şi sabia nu va trece prin ţara voastră.

7 Veţi urmări pe vrăjmaşii voştri, şi ei vor cădea ucişi de sabie înaintea voastră.

8 Cinci din voi vor urmări o sută, şi o sută din voi vor urmări zece mii, şi vrăjmaşii voştri vor cădea ucişi de sabie înaintea voastră.

9 Eu Mă voi întoarce spre voi, vă voi face să creşteţi, vă voi înmulţi, şi Îmi voi ţinea legămîntul Meu cu voi.

10 Veţi mînca din roadele cele vechi, şi veţi scoate afară pe cele vechi, ca să faceţi loc celor noi.

11 Îmi voi aşeza locaşul Meu în mijlocul vostru, şi sufletul Meu nu vă va urî.

12 Voi umbla în mijlocul vostru; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi voi veţi fi poporul Meu.

13 Eu sînt Domnul, Dumnezeul vostru, care v'am scos din ţara Egiptului, care v'am scos din robie; Eu am rupt legăturile jugului vostru, şi v'am făcut să mergeţi cu capul ridicat.

14 Dar dacă nu Mă ascultaţi şi nu împliniţi toate aceste porunci,

15 dacă nesocotiţi legile Mele, şi dacă sufletul vostru urăşte rînduielile Mele, aşa încît să nu împliniţi toate poruncile Mele şi să rupeţi legămîntul Meu,

16 iată ce vă voi face atunci. Voi trimete peste voi groaza, lingoarea şi frigurile, cari vor face să vi se stingă ochii, şi să piară viaţa din voi. Sămînţa o veţi sămăna în zădar, căci o vor mînca vrăjmaşii voştri.

17 Îmi voi întoarce Faţa împotriva voastră, şi veţi fi bătuţi şi veţi fugi dinaintea vrăjmaşilor voştri; cei ce vă urăsc vă vor subjuga, şi veţi fugi fără să fiţi urmăriţi chiar.

18 Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.

19 Voi frînge mîndria puterii voastre, voi face ca deasupra voastră cerul să fie de fier, şi pămîntul de aramă.

20 Vi se va istovi puterea fără folos: pămîntul vostru nu-şi va da roadele, şi pomii de pe pămînt nu-şi vor da rodurile.

21 Dacă şi după aceasta vă veţi împotrivi, şi nu veţi voi să Mă ascultaţi, vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.

22 Voi trimete împotriva voastră fiarele de pe cîmp, cari vă vor lăsa fără copii, vă vor nimici vitele, şi vă vor împuţina; aşa că vă vor rămînea drumurile pustii.

23 Dacă pedepsele acestea nu vă vor îndrepta, şi dacă vă veţi împotrivi Mie,

24 Mă voi împotrivi şi Eu vouă, şi vă voi lovi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.

25 Voi face să vină împotriva voastră sabie, care va răsbuna călcarea legămîntului Meu; şi cînd vă veţi strînge în cetăţile voastre, voi trimete ciuma în mijlocul vostru, şi veţi fi daţi în mînile vrăjmaşului.

26 Cînd vă voi trimete lipsă de pîne, zece femei vă vor coace pîne într'un singur cuptor, şi vi se va da pînea cu cîntarul; veţi mînca, dar nu vă veţi sătura.

27 Dacă, cu toate acestea, nu Mă veţi asculta, şi dacă vă veţi împotrivi Mie,

28 Mă voi împotrivi şi Eu vouă cu mînie, şi vă voi pedepsi de şapte ori mai mult pentru păcatele voastre.

29 Veţi mînca pănă şi carnea fiilor voştri, veţi mînca pănă şi carnea fiicelor voastre.

30 Vă voi nimici înălţimile pentru jertfă, vă voi dărîma stîlpii închinaţi soarelui, voi arunca trupurile voastre moarte peste trupurile moarte ale idolilor voştri, şi sufletul Meu vă va urî.

31 Vă voi lăsa cetăţile pustii, vă voi pustii locaşurile sfinte, şi nu voi mai mirosi mirosul plăcut al tămîii voastre.

32 Voi pustii ţara, aşa că vrăjmaşii voştri cari o vor locui vor rămînea încremeniţi văzînd -o.

33 Vă voi împrăştia printre neamuri, şi voi scoate sabia după voi. Ţara voastră va fi pustiită, şi cetăţile voastre vor rămînea pustii.

34 Atunci ţara se va bucura de Sabatele ei, tot timpul cît va fi pustiită şi cît veţi fi în ţara vrăjmaşilor voştri; atunci ţara se va odihni, şi se va bucura de Sabatele ei.

35 Tot timpul cît va fi pustiită, va avea odihna pe care n'o avusese în anii voştri de Sabat, cînd o locuiaţi.

36 În inima acelora dintre voi cari vor mai rămînea în viaţă, în ţara vrăjmaşilor lor, voi băga frica; şi îi va urmări pănă şi foşnetul unei frunze suflate de vînt; vor fugi ca de sabie, şi vor cădea fără să fie urmăriţi.

37 Se vor prăvăli unii peste alţii ca înaintea săbiei, fără să fie urmăriţi. Nu veţi putea să staţi în picioare în faţa vrăjmaşilor voştri;

38 veţi pieri printre neamuri, şi vă va mînca ţara vrăjmaşilor voştri.

39 Iar pe aceia dintre voi cari vor mai rămînea în viaţă, îi va apuca durerea pentru fărădelegile lor, în ţara vrăjmaşilor lor; îi va apuca durerea şi pentru fărădelegile părinţilor lor.

40 Îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi fărădelegile părinţilor lor, călcările de lege pe cari le-au săvîrşit faţă de Mine, şi împotrivirea cu care Mi s'au împotrivit, păcate din pricina cărora

41 şi Eu M'am împotrivit lor, şi i-am adus în ţara vrăjmaşilor lor. Şi atunci inima lor netăiată împrejur se va smeri, şi vor plăti datoria fărădelegilor lor.

42 Atunci Îmi voi aduce aminte de legămîntul Meu cu Iacov, Îmi voi aduce aminte de legămîntul Meu cu Isaac şi de legămîntul Meu cu Avraam, şi Îmi voi aduce aminte de ţară.

43 Ţara însă va trebui să fie părăsită de ei, şi se va bucura de Sabatele ei în timpul cînd va rămînea pustiită departe de ei; şi ei vor plăti datoria fărădelegilor lor, pentrucă au nesocotit poruncile Mele, şi pentrucă sufletul lor a urît legile Mele.

44 Dar, şi cînd vor fi în ţara vrăjmaşilor lor, nu -i voi lepăda de tot, şi nu -i voi urî pănă acolo încît să -i nimicesc de tot, şi să rup legămîntul Meu cu ei; căci Eu sînt Domnul, Dumnezeul lor.

45 Ci Îmi voi aduce aminte spre binele lor de vechiul legămînt, prin care i-am scos din ţara Egiptului, în faţa neamurilor, ca să fiu Dumnezeul lor. Eu sînt Domnul.``

46 Acestea sînt rînduielile, poruncile şi legile, pe cari le -a statornicit Domnul între El şi copiii lui Israel, pe muntele Sinai, prin Moise.

1 Ihr sollt keine Götzen machen, keine gemeißelten Bilder, und sollt euch keine Säulen aufrichten, auch keine Steinbilder setzen in eurem Lande, daß ihr euch davor bücket; denn ich, der HERR, bin euer Gott.

2 Beobachtet meine Sabbate und verehret mein Heiligtum; ich bin der HERR!

3 Werdet ihr nun in meinen Satzungen wandeln und meine Gebote befolgen und sie tun,

4 so will ich euch Regen geben zu seiner Zeit, und das Land soll sein Gewächs geben und die Bäume auf dem Felde ihre Früchte bringen.

5 Und die Dreschzeit wird reichen bis zur Weinlese, und die Weinlese bis zur Saatzeit, und ihr werdet euch von eurem Brot satt essen und sollt sicher wohnen in eurem Lande.

6 Denn ich will Frieden geben im Lande, daß ihr schlafet und euch niemand erschrecke. Ich will die bösen Tiere aus eurem Lande vertreiben, und es soll kein Schwert über euer Land kommen.

7 Ihr werdet eure Feinde jagen, daß sie vor euch her durchs Schwert fallen.

8 Euer fünf werden hundert jagen, und euer hundert werden zehntausend jagen, und eure Feinde werden vor euch her durchs Schwert fallen.

9 Und ich will mich zu euch wenden und euch wachsen und zunehmen lassen und meinen Bund mit euch aufrechthalten.

10 Und ihr werdet von dem Vorjährigen essen und das Vorjährige wegen der Menge des Neuen hinwegtun.

11 Ich will meine Wohnung unter euch haben, und meine Seele soll euch nicht verwerfen:

12 und ich will unter euch wandeln und euer Gott sein, und ihr sollt mein Volk sein.

13 Ich, der HERR, bin euer Gott, der ich euch aus Ägypten geführt habe, daß ihr nicht ihre Knechte sein solltet; und ich zerbrach die Stäbe eures Joches und ließ euch aufrecht gehen.

14 Werdet ihr mir aber nicht folgen und nicht alle diese Gebote erfüllen,

15 und werdet ihr meine Satzungen verachten, und wird eure Seele gegen meine Rechte einen Widerwillen haben, daß ihr nicht alle meine Gebote tut, sondern meinen Bund brechet,

16 so will auch ich euch solches tun: Ich will euch heimsuchen mit Schrecken, Schwindsucht und Fieberhitze, davon die Augen matt werden und die Seele verschmachtet. Ihr werdet eure Saat vergeblich bestellen; denn eure Feinde sollen sie essen.

17 Und ich will mein Angesicht gegen euch richten, daß ihr vor euren Feinden geschlagen werdet; und die euch hassen, sollen über euch herrschen, und ihr werdet fliehen, wenn euch niemand jagt.

18 Werdet ihr mir aber daraufhin noch nicht gehorchen, so will ich euch noch siebenmal ärger strafen um eurer Sünden willen,

19 daß ich euren harten Stolz breche. Ich will euren Himmel machen wie Eisen und eure Erde wie Erz,

20 daß eure Mühe und Arbeit vergeblich aufgewendet sei, und euer Land sein Gewächs nicht gebe und die Bäume des Landes ihre Früchte nicht bringen.

21 Setzet ihr mir aber noch weitern Widerstand entgegen und wollt mir nicht gehorchen, so will ich euch noch siebenmal mehr schlagen, entsprechend euren Sünden.

22 Und ich will wilde Tiere unter euch senden, die sollen euch euer Kinder berauben und euer Vieh verderben und euer weniger machen, und eure Straßen sollen wüste werden.

23 Werdet ihr euch aber dadurch noch nicht züchtigen lassen, sondern mir trotzig begegnen,

24 so will auch ich euch trotzig begegnen und euch siebenfältig schlagen um eurer Sünden willen.

25 Und ich will ein Racheschwert über euch kommen lassen, eine Bundesrache! Da werdet ihr euch in euren Städten sammeln; ich aber will Pestilenz unter euch senden und euch in eurer Feinde Hand geben.

26 Und ich werde euch den Stab des Brotes zerbrechen, daß zehn Weiber euer Brot in einem Ofen backen mögen, und man wird euch das Brot nach dem Gewicht zuteilen; und ihr werdet es essen, aber nicht satt werden.

27 Werdet ihr aber auch dadurch noch nicht zum Gehorsam gegen mich gebracht, sondern mir trotzig begegnen,

28 so will ich auch euch mit grimmigem Trotz begegnen und euch siebenfältig strafen um eurer Sünden willen,

29 daß ihr eurer Söhne und Töchter Fleisch fressen müßt!

30 Und ich will eure Höhen vertilgen und eure Sonnensäulen abhauen und eure Leichname auf die Leichname eurer Götzen werfen, und meine Seele wird euch verabscheuen.

31 Und ich will eure Städte öde machen und eure heiligen Städte verwüsten und euren lieblichen Geruch verabscheuen.

32 Also will ich das Land wüste machen, daß eure Feinde, die darinnen wohnen werden, sich davor entsetzen sollen.

33 Euch aber will ich unter die Heiden zerstreuen und das Schwert hinter euch her ausziehen, daß euer Land zur Wüste und eure Städte zu Ruinen werden.

34 Alsdann wird das Land seine Sabbate genießen, solange es wüste liegt, und ihr in eurer Feinde Land seid. Ja alsdann wird das Land feiern und seine Sabbate genießen dürfen.

35 Solange es wüste liegt, wird es feiern, weil es nicht feiern konnte an euren Sabbaten, als ihr darin wohntet.

36 Denen aber, die von euch übrigbleiben, will ich das Herz verzagt machen in ihrer Feinde Land, daß ein rauschendes Blatt sie jagen wird; und sie werden davonfliehen, als jage sie ein Schwert, und fallen, ohne daß sie jemand verfolgt.

37 Und sie sollen übereinander fallen; wie vor dem Schwert, obschon sie niemand jagt; und ihr werdet euren Feinden nicht widerstehen können,

38 sondern werdet unter den Heiden umkommen, und eurer Feinde Land wird euch fressen.

39 Welche von euch aber übrigbleiben, die sollen ob ihrer Missetat verschmachten, in eurer Feinde Land; und ob der Missetat ihrer Väter sollen sie verschmachten wie sie.

40 Werden sie aber ihre und ihrer Väter Missetat bekennen samt ihrer Übertretung, womit sie sich an mir vergriffen haben und mir trotzig begegnet sind,

41 weswegen auch ich ihnen widerstand und sie in ihrer Feinde Land brachte; und wird sich alsdann ihr unbeschnittenes Herz demütigen, so daß sie dann ihre Schuld büßen,

42 so will ich gedenken an meinen Bund mit Jakob und an meinen Bund mit Isaak und an meinen Bund mit Abraham, und will des Landes gedenken.

43 Aber das Land wird von ihnen verlassen sein und seine Sabbate genießen, indem es um ihretwillen wüste liegt, und sie werden ihre Schuld büßen, darum und deswegen, weil sie meine Rechte verachtet und ihre Seele meine Satzungen verabscheut hat.

44 Jedoch, wenn sie gleich in der Feinde Land sein werden, so will ich sie nicht gar verwerfen und sie nicht also verabscheuen, daß ich sie gar aufreibe oder meinen Bund mit ihnen breche; denn ich, der HERR, bin ihr Gott.

45 Und ich will für sie an meinen ersten Bund gedenken, als ich sie aus Ägypten führte vor den Augen der Heiden, daß ich ihr Gott wäre, ich, der HERR.

46 Das sind die Satzungen, die Rechte und Gesetze, die der HERR auf dem Berge Sinai durch die Hand Moses gegeben hat, daß sie zwischen ihm und den Kindern Israel bestehen sollten.