1 ,,Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!``
2 Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe cari i -a izbăvit El din mîna vrăjmaşului,
3 şi pe cari i -a strîns din toate ţările: dela răsărit şi dela apus, dela miazănoapte şi dela mare.
4 Ei pribegeau prin pustie, umblau pe căi neumblate, şi nu găseau nicio cetate, unde să poată locui.
5 Sufereau de foame şi de sete; le tînjea sufletul în ei.
6 Atunci, în strîmtorarea lor au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor;
7 i -a călăuzit pe drumul cel drept, ca să ajungă într'o cetate de locuit.
8 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
9 Căci el a potolit setea sufletului însetat, şi a umplut de bunătăţi sufletul flămînd.
10 Cei ce şedeau în întunerec şi umbra morţii, trăiau legaţi în ticăloşie şi în fiare,
11 pentrucă se răsvrătiseră împotriva cuvintelor lui Dumnezeu, pentrucă nesocotiseră sfatul Celui Prea Înalt.
12 El le -a smerit inima prin suferinţă: au căzut, şi nimeni nu i -a ajutat.
13 Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor.
14 I -a scos din întunerec şi din umbra morţii, şi le -a rupt legăturile.
15 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
16 Căci El a sfărîmat porţi de aramă, şi a rupt zăvoare de fier.
17 Nebunii, prin purtarea lor vinovată, şi prin nelegiuirile lor, ajunseseră nenorociţi.
18 Sufletul lor se desgustase de orice hrană, şi erau lîngă porţile morţii.
19 Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor;
20 a trimes cuvîntul Său şi i -a tămăduit, şi i -a scăpat de groapă.
21 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea Lui, şi pentu minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
22 Să -I aducă jertfe de mulţămiri, şi să vestească lucrările Lui cu strigăte de bucurie.
23 Ceice se pogorîseră pe mare în corăbii, şi făceau negoţ pe apele cele mari,
24 aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adîncului.
25 El a zis, şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării.
26 Se suiau spre ceruri, se pogorau în adînc; sufletul le era perdut în faţa primejdiei.
27 Apucaţi de ameţeală, se clătinau ca un om beat, şi zădarnică le era toată iscusinţa.
28 Atunci, în strîmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i -a izbăvit din necazurile lor.
29 A oprit furtuna, a adus liniştea, şi valurile s'au potolit.
30 Ei s'au bucurat că valurile s'au liniştit, şi Domnul i -a dus în limanul dorit.
31 O, de ar lăuda oamenii pe Domnul pentru bunătatea lui, şi pentru minunile Lui faţă de fiii oamenilor!
32 Să -L înalţe în adunarea poporului, şi să -L laude în adunarea bătrînilor!
33 El preface rîurile în pustiu, şi izvoare de apă în pămînt uscat,
34 ţara roditoare în ţară sărată, din pricina răutăţii locuitorilor ei.
35 Tot El preface pustiul în iaz, şi pămîntul uscat în izvoare de ape.
36 Aşează acolo pe cei flămînzi, şi ei întemeiază o cetate ca să locuiască în ea;
37 însămînţează ogoare, sădesc vii, şi -i culeg roadele.
38 El îi binecuvintează, şi se înmulţesc nespus, şi nu le împuţinează vitele.
39 Dacă sînt împuţinaţi şi apăsaţi prin asuprire, nenorocire şi suferinţă,
40 El varsă dispreţul peste cei mari, şi -i face să pribegească prin pustiuri fără drum,
41 dar ridică pe cel lipsit, izbăveşte pe cel nevoiaş, şi înmulţeşte familiile ca pe nişte turme.
42 ,,Oamenii fără prihană văd lucrul acesta şi se bucură, şi orice nelegiuire îşi închide gura!``
43 Cine este înţelept, să ia seama la aceste lucruri, şi să fie cu luare aminte la bunătăţile Domnului.
1 »Danket dem Herrn, denn er ist gütig, denn seine Gnade währt ewig!«
2 So sollen sagen die Erlösten des HERRN, die er aus der Hand des Feindes erlöst
3 und die er aus den Ländern zusammengebracht hat, vom Aufgang und vom Niedergang, von Mitternacht und vom Meer,
4 die irregingen in der Wüste, auf ungebahntem Weg und keine Stadt fanden, wo sie wohnen konnten,
5 hungrig und durstig, daß ihre Seele in ihnen verschmachtete.
6 Da schrieen sie zum HERRN in ihrer Not, und er rettete sie aus ihren Ängsten
7 und führte sie auf den rechten Weg, daß sie zu einer bewohnten Stadt gelangten,
8 die sollen dem HERRN danken für seine Gnade und für seine Wunder an den Menschenkindern,
9 daß er die durstige Seele getränkt und die hungernde Seele mit Gutem gesättigt hat!
10 Die in Finsternis und Todesschatten saßen, gebunden in Elend und Eisen,
11 weil sie den Geboten Gottes widerstrebt und den Rat des Höchsten verachtet hatten,
12 so daß er ihr Herz durch Strafe beugte, daß sie dalagen und ihnen niemand half.
13 Da schrieen sie zum HERRN in ihrer Not, und er rettete sie aus ihren Ängsten,
14 und führte sie aus Finsternis und Todesschatten heraus und zerriß ihre Bande,
15 die sollen dem HERRN danken für seine Gnade und für seine Wunder an den Menschenkindern,
16 daß er eherne Türen zerbricht und eiserne Riegel zerschlägt!
17 Die Toren, die wegen ihrer Übertretung und um ihrer Missetaten willen geplagt wurden,
18 daß ihrer Seele vor aller Nahrung ekelte und sie nahe waren den Pforten des Todes.
19 Da schrieen sie zum HERRN in ihrer Not, und er rettete sie aus ihren Ängsten.
20 Er sandte sein Wort und machte sie gesund und ließ sie ihren Gräbern entrinnen,
21 die sollen dem HERRN danken für seine Gnade und für seine Wunder an den Menschenkindern,
22 sollen ihm Dankopfer bringen und seine Taten jubelnd erzählen!
23 Die in Schiffen sich aufs Meer begaben und Handel trieben auf großen Wassern,
24 die des HERRN Werke sahen und seine Wunder auf hoher See,
25 wenn er sprach und einen Sturmwind erregte, der die Wellen in die Höhe warf,
26 daß sie emporfuhren gen Himmel und hinabfuhren zur Tiefe und ihre Seele vor Angst verging;
27 daß sie wirbelten und schwankten wie Trunkene, und alle ihre Weisheit dahin war.
28 Da schrieen sie zum HERRN in ihrer Not, und er führte sie heraus aus ihren Ängsten;
29 er stillte den Sturm, daß er schwieg und die Wellen sich beruhigten;
30 und jene wurden froh, daß sie sich legten; und er führte sie an das erwünschte Gestade,
31 die sollen dem HERRN danken für seine Gnade und für seine Wunder an den Menschenkindern
32 und sollen ihn erheben in der Versammlung des Volkes und im Kreise der Ältesten ihn rühmen!
33 Er machte Ströme zur Wüste und ließ Wasserquellen vertrocknen;
34 fruchtbares Land wurde zur Salzwüste wegen der Bosheit derer, die es bewohnten.
35 Er machte aber auch die Wüste zum Wasserteich und dürres Land zu Wasserquellen.
36 Und er ließ Hungrige daselbst wohnen, und sie gründeten eine bewohnte Stadt;
37 und sie säten Äcker an und pflanzten Weinberge und hatten von den Früchten einen schönen Ertrag;
38 und er segnete sie, daß sie sich stark mehrten, und auch ihres Viehs machte er nicht wenig,
39 nachdem sie vermindert worden waren und gedemütigt durch den Druck des Unglücks und Kummers,
40 als er Verachtung auf die Fürsten goß und sie irregehen ließ in unwegsamer Wildnis;
41 aber er erhob den Armen aus dem Elend und machte die Geschlechter wie Schafherden.
42 Die Redlichen sollen es sehen und sich freuen, und alle Bosheit soll ihr Maul verschließen!
43 Wer weise ist, der beobachte solches und merke sich die Gnadenerweisungen des HERRN!