1 (Către mai marele cîntăreţilor. De cîntat cu flautele. Un psalm al lui David.) Pleacă-Ţi urechea la cuvintele mele, Doamne! Ascultă suspinurile mele!

2 Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine mă rog!

3 Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept.

4 Căci Tu nu eşti un Dumnezeu căruia să -I placă răul; cel rău nu poate locui lîngă Tine.

5 Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi; Tu urăşti pe cei ce fac fărădelegea,

6 şi pierzi pe cei mincinoşi; Domnul urăşte pe oamenii cari varsă sînge şi înşală.

7 Dar eu, prin îndurarea Ta cea mare, pot să intru în casa Ta, şi să mă închin cu frică în Templul Tău cel sfînt.

8 Doamne, călăuzeşte-mă pe calea plăcută Ţie, din pricina vrăjmaşilor mei! Netezeşte calea Ta supt paşii mei.

9 Căci nu este nimic adevărat în gura lor; inima le este plină de răutate, gîtlejul le este un mormînt deschis, şi pe limbă au vorbe linguşitoare.

10 Loveşte -i ca pe nişte vinovaţi, Dumnezeule! Fă -i să cadă prin înseşi sfaturile lor. Prăbuşeşte -i în mijlocul păcatelor lor fără număr! Căci se răzvrătesc împotriva Ta.

11 Atunci toţi cei ce se încred în Tine, se vor bucura, se vor veseli totdeauna, căci Tu îi vei ocroti. Tu vei fi bucuria celorce iubesc Numele Tău.

12 Căci Tu binecuvintezi pe cel neprihănit, Doamne, şi -l înconjuri cu bunăvoinţa Ta, cum l-ai înconjura cu un scut.

1 Dem Vorsänger. Mit Flötenspiel. Ein Psalm Davids.

2 Vernimm, o HERR, mein Reden, merke auf mein Seufzen!

3 Achte auf die Stimme meines Schreiens, mein König und mein Gott; denn zu dir will ich beten!

4 HERR, frühe wollest du meine Stimme hören; frühe will ich dir zu Befehl sein und ausschauen;

5 denn du bist nicht ein Gott, dem lockeres Wesen gefällt; wer böse ist, bleibt nicht bei dir.

6 Die Prahler bestehen vor deinen Augen nicht; du hassest alle Übeltäter.

7 Du bringst die Lügner um; den Blutgierigen und Falschen verabscheut der HERR.

8 Ich aber darf durch deine große Gnade in dein Haus eingehen; ich will anbeten, zu deinem heiligen Tempel gewendet, in deiner Furcht.

9 HERR, leite mich in deiner Gerechtigkeit um meiner Feinde willen, ebne deinen Weg vor mir her!

10 Denn in ihrem Munde ist nichts Zuverlässiges; ihr Herz ist ein Abgrund, ihr Rachen ein offenes Grab, glatte Zungen haben sie.

11 Sprich sie schuldig, o Gott, laß sie fallen ob ihren Ratschlägen, verstoße sie um ihrer vielen Übertretungen willen; denn sie haben sich empört wider dich.

12 Aber laß sich freuen alle, die auf dich vertrauen, ewiglich laß sie jubeln und beschirme sie; und fröhlich sollen sein in dir, die deinen Namen lieben!

13 Denn du, HERR, segnest den Gerechten; du umgibst ihn mit Gnade wie mit einem Schilde.