1 (Către mai marele cîntăreţilor. ,,Nu nimici``. O cîntare de laudă a lui David. Făcută cînd a fugit în peşteră, urmărit de Saul.) Ai milă de mine, Dumnezeule, ai milă de mine! Căci în Tine mi se încrede sufletul; la umbra aripilor Tale caut un loc de scăpare, pînă vor trece nenorocirile.
2 Eu strig către Dumnezeu, către Cel Prea Înalt, către Dumnezeu, care lucrează pentru mine.
3 El îmi va trimete izbăvire din cer, în timp ce prigonitorul meu îmi aruncă ocări. (Oprire). Da, Dumnezeu Îşi va trimete bunătatea şi credincioşia.
4 Sufletul meu este între nişte lei: stau culcat în mijlocul unor oameni cari varsă flacări, în mijlocul unor oameni ai căror dinţi sînt suliţe şi săgeţi, şi a căror limbă este o sabie ascuţită.
5 Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!
6 Ei întinseseră un laţ supt paşii mei; sufletul mi se încovoia, şi-mi săpaseră o groapă înainte: Dar au căzut ei în ea. -
7 Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare; voi cînta, da, şi voi suna din instrumentele mele.
8 Trezeşte-te, suflete! Treziţi-vă, alăută şi arfă! Mă voi trezi în zori de zi.
9 Te voi lăuda printre popoare, Doamne! Te voi cînta printre neamuri.
10 Căci bunătatea Ta ajunge pînă la ceruri, şi credincioşia Ta pînă la nori.
11 Înalţă-Te peste ceruri, Dumnezeule, peste tot pămîntul să se întindă slava Ta!
1 Dem Vorsänger. »Verdirb nicht.« Eine Denkschrift Davids; als er vor Saul in die Höhle floh.
2 Sei mir gnädig, o Gott, sei mir gnädig; denn bei dir birgt sich meine Seele, und unter dem Schatten deiner Flügel nehme ich Zuflucht, bis das Unglück vorüber ist.
3 Ich rufe zu Gott, dem Allerhöchsten, zu Gott, der wohltut an mir.
4 Er wird mir vom Himmel Rettung senden, zum Hohn machen den, der wider mich schnaubt. (Pause.) Gott wird seine Gnade und Wahrheit senden.
5 Meine Seele ist mitten unter Löwen, ich liege zwischen Feuerbränden, wohne unter Menschenkindern, deren Zähne Speere und Pfeile und deren Zungen scharfe Schwerter sind.
6 Erhebe dich, o Gott, über den Himmel, über die ganze Erde deine Herrlichkeit!
7 Sie haben meinen Füßen ein Netz gestellt, meine Seele niedergebeugt; sie höhlten eine Grube aus, fielen aber selbst hinein! (Pause.)
8 Mein Herz ist bereit, o Gott, mein Herz ist bereit, ich will singen und spielen.
9 Wache auf, meine Ehre, Psalter und Harfe, wacht auf! Ich will mit dem Morgenrot erwachen.
10 Herr, ich will dich preisen unter den Völkern, ich will dir lobsingen unter den Leuten;
11 denn deine Gnade ist groß; sie reicht bis zum Himmel, und deine Wahrheit bis zu den Wolken!
12 Erhebe dich, o Gott, über den Himmel, über die ganze Erde deine Herrlichkeit!