1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David. O cîntare.) Cu încredere, Dumnezeule, vei fi lăudat în Sion, şi împlinite vor fi juruinţele cari Ţi-au fost făcute.

2 Tu asculţi rugăciunea, de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.

3 Mă copleşesc nelegiuirile: dar Tu vei ierta fărădelegile noastre.

4 Ferice de cel pe care -l alegi Tu, şi pe care -l primeşti înaintea Ta, ca să locuiască în curţile Tale! Ne vom sătura de binecuvîntarea Casei Tale, de sfinţenia Templului Tău.

5 În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni, Dumnezeul mîntuirii noastre, nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pămîntului şi mării!

6 El întăreşte munţii prin tăria Lui, şi este încins cu putere.

7 El potoleşte urletul mărilor, urletul valurilor lor, şi zarva popoarelor.

8 Ceice locuiesc la marginile lumii se înspăimîntă de minunile Tale: Tu umpli de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat.

9 Tu cercetezi pămîntul şi -i dai belşug, îl umpli de bogăţii, şi de rîuri dumnezeieşti, pline cu apa. Tu le dai grîu, pe care iată cum îl faci să rodească:

10 îi uzi brazdele, îi sfărîmi bulgării, îl moi cu ploaia, şi -i binecuvintezi răsadul.

11 Încununezi anul cu bunătăţile Tale, şi paşii Tăi varsă belşugul.

12 Cîmpiile pustiei sînt adăpate, şi dealurile sînt încinse cu veselie.

13 Păşunile se acopăr de oi, şi văile se îmbracă cu grîu: toate strigă de bucurie şi cîntă.

1 Dem Vorsänger. Ein Psalm Davids; ein Lied.

2 Du bist es, o Gott, dem Lobgesang gebührt zu Zion, und dem man Gelübde bezahlen soll!

3 Du erhörst Gebet, darum kommt alles Fleisch zu dir!

4 Die Summe der Missetaten ist mir zu schwer geworden; du sühnst unsre Übertretungen.

5 Wohl dem, den du erwählst und zu dir nahen lässest, daß er wohne in deinen Vorhöfen! Laß uns satt werden von den Gütern deines Hauses, deines heiligen Tempels!

6 Du antwortest uns wunderbar in Gerechtigkeit, du Gott unsres Heils, du Zuversicht aller Enden der Erde und der fernsten Meere;

7 der die Berge gründet in seiner Kraft, der mit Macht umgürtet ist;

8 welcher stillt das Brausen des Meeres, das Brausen seiner Wellen und das Toben der Völker,

9 daß die, welche an den Enden wohnen, vor deinen Zeichen sich fürchten; die äußersten Länder gegen Morgen und Abend machst du jubeln.

10 Du suchst das Land heim und wässerst es und machst es sehr reich; Gottes Brunnen hat Wassers die Fülle. Du bereitest ihr Korn, denn also bereitest du das Land zu;

11 du tränkst seine Furchen, feuchtest seine Schollen; mit Regenschauern machst du es weich und segnest sein Gewächs.

12 Du krönst das Jahr mit deinem Gut, und deine Fußstapfen triefen von Fett.

13 Es triefen die Oasen der Wüste, und mit Jubel gürten sich die Hügel.

14 Wie sich die Weiden mit Schafen kleiden, so bedecken sich die Täler mit Korn, daß man jauchzt und singt.