1 Mi se pierde suflarea, mi se sting zilele, mă aşteaptă mormîntul.

2 Sînt înconjurat de batjocoritori, şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările lor.

3 Pune-Te singur zălog pentru mine înaintea Ta; altfel, cine ar putea răspunde pentru mine?

4 Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii. De aceea nici nu -i vei lăsa să biruie.

5 Cine dă pe prieteni să fie prădaţi, copiilor aceluia li se vor topi ochii.

6 M'a făcut de basmul oamenilor, şi ca unul pe care -l scuipi în faţă!

7 Ochiul mi se întunecă de durere; toate mădularele mele sînt ca o umbră.

8 Oamenii fără prihană sînt înmărmuriţi de aceasta, şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.

9 Cel fără prihană rămîne totuş tare pe calea lui, cel cu mînile curate se întăreşte tot mai mult.

10 Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăş cu cuvîntările voastre, şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.

11 Ce! mi s'au dus zilele, mi s'au nimicit planurile, planurile acelea făcute cu atîta iubire în inima mea...

12 Şi ei mai spun că noaptea este zi, că se apropie lumina, cînd întunerecul a şi venit!

13 Cînd Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă, cînd în întunerec îmi voi înălţa culcuşul;

14 cînd strig gropii: ,Tu eşti tatăl meu!` Şi viermilor: ,Voi sînteţi mama şi sora mea!`

15 Unde mai este atunci nădejdea mea? Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?

16 Ea se va pogorî cu mine la porţile locuinţei morţilor, cînd vom merge împreună. să ne odihnim în ţărînă.``

1 Min livskraft är förstörd, mina dagar slockna ut, bland gravar får jag min lott.

2 Ja, i sanning är jag omgiven av gäckeri, och avoghet får mitt öga ständigt skåda hos dessa!

3 Så ställ nu säkerhet och borgen för mig hos dig själv; vilken annan vill giva mig sitt handslag?

4 Dessas hjärtan har du ju tillslutit för förstånd, därför skall du icke låta dem triumfera.

5 Den som förråder sina vänner till plundring, på hans barn skola ögonen försmäkta.

6 Jag är satt till ett ordspråk bland folken; en man som man spottar i ansiktet är jag.

7 Därför är mitt öga skumt av grämelse, och mina lemmar äro såsom en skugga allasammans.

8 De redliga häpna över sådant, och den oskyldige uppröres av harm mot den gudlöse.

9 Men den rättfärdige håller fast vid sin väg, och den som har rena händer bemannar sig dess mer.

10 Ja, gärna mån I alla ansätta mig på nytt, jag lär ändå bland eder ej finna någon vis.

11 Mina dagar äro förlidna, sönderslitna äro mina planer, vad som var mitt hjärtas begär.

12 Men natten vill man göra till dag, ljuset skulle vara nära, nu då mörker bryter in.

13 Nej, huru jag än bidar, bliver dödsriket min boning, i mörkret skall jag bädda mitt läger;

14 till graven måste jag säga: »Du är min fader», till förruttnelsens maskar: »Min moder», »Min syster».

15 Vad bliver då av mitt hopp, ja, mitt hopp, vem får skåda det?

16 Till dödsrikets bommar far det ned, då jag nu själv går till vila i stoftet.