1 După ce s'a zidit zidul şi am pus uşile porţilor, au fost puşi în slujbele lor uşierii, cîntăreţii şi Leviţii.

2 Am poruncit fratelui meu Hanani, şi lui Hanania, căpetenia cetăţuii Ierusalimului, om care întrecea pe mulţi prin credincioşia şi prin frica lui de Dumnezeu,

3 şi le-am zis: ,,Să nu se deschidă porţile Ierusalimului înainte de căldura soarelui, şi uşile să fie închise cu încuietorile, în faţa voastră. Locuitorii Ierusalimului să facă de strajă, fiecare la locul lui, înaintea casei lui.``

4 Cetatea era încăpătoare şi mare, dar popor era puţin în ea, şi casele nu erau zidite.

5 Dumnezeul meu mi -a pus în inimă gîndul să adun pe mai mari, pe dregători şi poporul, ca să -i număr. Am găsit o carte cu spiţele de neam ale celor ce se suiseră întîi din robie, şi am văzut scris în ea cele ce urmează.

6 Iată pe cei din ţară cari s'au întors din robie, din aceia pe cari îi luase robi Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi cari s'au întors la Ierusalim şi în Iuda, fiecare în cetatea lui.

7 Au plecat cu Zorobabel, Iosua, Neemia, Azaria, Raamia, Nahamani, Mardoheu, Bilşan, Misperet, Bigvai, Nehum, Baana. Numărul bărbaţilor din poporul lui Israel:

8 fiii lui Pareoş, două mii o sută şaptezeci şi doi;

9 fiii lui Şefatia, trei sute şaptezeci şi doi;

10 fiii lui Arah, şase sute cincizeci şi doi;

11 fiii lui Pahat-Moab, din fiii lui Iosua şi ai lui Ioab, două mii opt sute optsprezece;

12 fiii lui Elam, o mie două sute cincizeci şi patru;

13 fiii lui Zatu, opt sute patruzeci şi cinci;

14 fiii lui Zacai, şapte sute şasezeci;

15 fiii lui Binui, şase sute patruzeci şi opt;

16 fiii lui Bebai, şase sute douăzeci şi opt;

17 fiii lui Azgad, două mii trei sute douăzeci şi doi;

18 fiii lui Adonicam, şase sute şase zeci şi şapte;

19 fiii lui Bigvai, două mii şase zeci şi şapte;

20 fiii lui Adin, şase sute cincizeci şi cinci;

21 fiii lui Ater, din familia lui Ezechia, nouăzeci şi opt;

22 fiii lui Haşum, trei sute douăzeci şi opt;

23 fiii lui Beţai, trei sute douăzeci şi patru;

24 fiii lui Harif, o sută doisprezece;

25 fiii lui Gabaon, nouăzeci şi cinci;

26 oamenii din Betleem şi din Netofa, o sută optzeci şi opt;

27 oamenii din Anatot, o sută douăzeci şi opt;

28 oamenii din Bet-Azmavet, patruzeci şi doi;

29 oamenii din Chiriat-Iearim, din Chefira şi din Beerot, şapte sute patruzeci şi trei;

30 oamenii din Rama şi din Gheba, şase sute douăzeci şi unu;

31 oamenii din Micmas, o sută douăzeci şi doi;

32 oamenii din Betel şi din Ai, o sută douăzeci şi trei;

33 oamenii din celalt Nebo, cincizeci şi doi;

34 fiii celuilalt Elam, o mie două sute cincizeci şi patru;

35 fiii lui Harim, trei sute douăzeci;

36 fiii lui Ierihon, trei sute patruzeci şi cinci;

37 fiii lui Lod, lui Hadid şi lui Ono, şapte sute douăzeci şi unu;

38 fiii lui Senaa, trei mii nouă sute treizeci.

39 Preoţi: fiii lui Iedaia, din casa lui Iosua, nouă sute şapte zeci şi trei;

40 fiii lui Imer, o mie cinci zeci şi doi;

41 fiii lui Paşhur, o mie două sute patruzeci şi şapte;

42 fiii lui Harim, o mie şaptesprezece.

43 Leviţi: fiii lui Iosua şi lui Cadmiel, din fiii lui Hodva, şaptezeci şi patru.

44 Cîntăreţi: fiii lui Asaf, o sută patruzeci şi opt.

45 Uşieri: fiii lui Şalum, fiii lui Ater, fiii lui Talmon, fiii lui Acub, fiii lui Hatita, fiiii lui Şobai, o sută treizeci şi opt.

46 Slujitori ai Templului: fiii lui Ţiha, fiii lui Hasufa, fiii lui Tabaot,

47 fiii lui Cheros, fiii lui Sia, fiii lui Padon,

48 fiii lui Lebana, fiii lui Hagaba, fiii lui Salmai,

49 fiii lui Hanan, fiii lui Ghidel, fiii lui Gahar,

50 fiii lui Reaia, fiii lui Reţin, fiii lui Necoda,

51 fiii lui Gazam, fiii lui Uza, fiii lui Paseah,

52 fiii lui Besai, fiii lui Mehunim, fiii lui Nefişim,

53 fiii lui Bacbuc, fiii lui Hacufa, fiii lui Harhur,

54 fiii lui Baţlit, fiii lui Mehida, fiii lui Harşa,

55 fiii lui Barcos, fiii lui Sisera, fiii lui Tamah,

56 fiii lui Neţiah, fiii lui Hatifa.

57 Fiii robilor lui Solomon: fiii lui Sotai, fiii lui Soferet, fiii lui Perida,

58 fiii lui Iaala, fiii lui Darcon, fiii lui Ghidel,

59 fiii lui Şefatia, fiii lui Hatil, fiii lui Pocheret-Haţebaim, fiii lui Amon.

60 Toţi slujitorii Templului şi fiii robilor lui Solomon: trei sute nouăzeci şi doi.

61 Iată pe ceice au plecat din Tel-Melah, din Tel-Harşa, din Cherub-Adon, şi din Imer, şi cari n'au putut să-şi arate casa părintească şi neamul, ca dovadă că erau din Israel.

62 Fiii lui Delaia, fiii lui Tobia, fiii lui Necoda, şase sute patruzeci şi doi.

63 Şi dintre preoţi: fiii lui Hobaia, fiii lui Hacoţ, fiii lui Barzilai, care luase de nevastă pe una din fetele lui Barzilai, Galaaditul, şi a fost numit cu numele lor.

64 Şi-au căutat cartea spiţelor neamului lor, dar n'au găsit -o. De aceea au fost daţi afară din preoţie,

65 şi dregătorul le -a spus să nu mănînce din lucrurile prea sfinte pînă nu va întreba un preot pe Urim şi Tumim.

66 Adunarea întreagă era de patruzeci şi două de mii trei sute şasezeci de inşi,

67 afară de robii şi roabele lor, în număr de şapte mii trei sute treizeci şi şapte. Printre ei se aflau două sute patruzeci şi cinci de cîntăreţi şi cîntăreţe.

68 Aveau şapte sute treizeci şi şase de cai, două sute patruzeci şi cinci de catîri,

69 patru sute treizeci şi cinci de cămile, şi şase mii şapte sute douăzeci de măgari.

70 Mulţi din capii de familie au făcut daruri pentru lucrare. Dregătorul a dat vistieriei o mie de darici de aur, cincizeci de potire, cinci sute treizeci de veşminte preoţeşti.

71 Capii de familie au dat în vistieria lucrării douăzeci de mii de darici de aur şi două mii douăsute de mine de argint.

72 Celalt popor a dat douăzeci de mii de darici de aur, două mii de mine de argint, şi şasezeci şi şapte de veşminte preoţeşti.

73 Preoţii şi Leviţii, uşierii, cîntăreţii, oamenii din popor, slujitorii Templului şi tot Israelul s'au aşezat în cetăţile lor

1 När nu muren var uppbyggd, satte jag in dörrarna; och dörrvaktare, sångare och leviter blevo anställda.

2 Och till befälhavare över Jerusalem satte jag min broder Hanani jämte Hananja, hövitsman i borgen, ty denne hölls för en pålitlig man och var gudfruktig mer än många andra.

3 Och jag sade till dem: »Jerusalems portar må icke öppnas, förrän solen är högt uppe; och medan vakten ännu står kvar, skall man stänga dörrarna och sätta bommarna för. Och I skolen ställa ut vakter av Jerusalems invånare, var och en på hans post, så att envar får stå framför sitt eget hus.»

4 Och staden var vidsträckt och stor, men där fanns icke mycket folk, och husen voro icke uppbyggda.

5 Och min Gud ingav mig i hjärtat att jag skulle församla ädlingarna, föreståndarna och folket för att upptecknas i släktregister. Då fann jag släktförteckningen över dem som först hade dragit upp, och jag fann däri så skrivet:

6 »Dessa voro de män från hövdingdömet, som drogo upp ur den landsflykt och fångenskap till vilken de hade blivit bortförda av Nebukadnessar, konungen i Babel, och som vände tillbaka till Jerusalem och till Juda, var och en till sin stad,

7 i det att de följde med Serubbabel, Jesua, Nehemja, Asarja, Raamja, Nahamani, Mordokai, Bilsan, Misperet, Bigvai, Nehum och Baana. Detta var antalet män av Israels meniga folk:

8 Pareos' barn: två tusen ett hundra sjuttiotvå;

9 Sefatjas barn: tre hundra sjuttiotvå;

10 Aras barn: sex hundra femtiotvå;

11 Pahat-Moabs barn, av Jesuas och Joabs barn: två tusen åtta hundra aderton;

12 Elams barn: ett tusen två hundra femtiofyra;

13 Sattus barn: åtta hundra fyrtiofem;

14 Sackais barn: sju hundra sextio;

15 Binnuis barn: sex hundra fyrtioåtta;

16 Bebais barn: sex hundra tjuguåtta;

17 Asgads barn: två tusen tre hundra tjugutvå;

18 Adonikams barn: sex hundra sextiosju;

19 Bigvais barn: två tusen sextiosju;

20 Adins barn: sex hundra femtiofem;

21 Aters barn av Hiskia: nittioåtta;

22 Hasums barn: tre hundra tjuguåtta;

23 Besais barn: tre hundra tjugufyra;

24 Harifs barn: ett hundra tolv;

25 Gibeons barn: nittiofem;

26 männen från Bet-Lehem och Netofa: ett hundra åttioåtta;

27 männen från Anatot: ett hundra tjuguåtta;

28 männen från Bet-Asmavet: fyrtiotvå;

29 männen från Kirjat-Jearim, Kefira och Beerot: sju hundra fyrtiotre;

30 männen från Rama och Geba: sex hundra tjuguen;

31 männen från Mikmas: ett hundra tjugutvå;

32 männen från Betel och Ai: ett hundra tjugutre;

33 männen från det andra Nebo: femtiotvå;

34 den andre Elams barn: ett tusen två hundra femtiofyra;

35 Harims barn: tre hundra tjugu;

36 Jerikos barn: tre hundra fyrtiofem;

37 Lods, Hadids och Onos barn: sju hundra tjuguen;

38 Senaas barn: tre tusen nio hundra trettio.

39 Av prästerna: Jedajas barn av Jesuas hus: nio hundra sjuttiotre;

40 Immers barn: ett tusen femtiotvå;

41 Pashurs barn: ett tusen två hundra fyrtiosju;

42 Harims barn: ett tusen sjutton.

43 Av leviterna: Jesuas barn av Kadmiel, av Hodevas barn: sjuttiofyra;

44 av sångarna: Asafs barn: ett hundra fyrtioåtta;

45 av dörrvaktarna: Sallums barn, Aters barn, Talmons barn, Ackubs barn, Hatitas barn, Sobais barn: ett hundra trettioåtta.

46 Av tempelträlarna: Sihas barn, Hasufas barn, Tabbaots barn,

47 Keros' barn, Sias barn, Padons barn,

48 Lebanas barn, Hagabas barn, Salmais barn,

49 Hanans barn, Giddels barn, Gahars barn,

50 Reajas barn, Resins barn, Nekodas barn,

51 Gassams barn, Ussas barn, Paseas barn,

52 Besais barn, Meunims barn, Nefusesims barn,

53 Bakbuks barn, Hakufas barn, Harhurs barn,

54 Basluts barn, Mehidas barn, Harsas barn,

55 Barkos' barn, Siseras barn, Temas barn,

56 Nesias barn, Hatifas barn.

57 Av Salomos tjänares barn: Sotais barn, Soferets barn, Peridas barn,

58 Jaalas barn, Darkons barn, Giddels barn,

59 Sefatjas barn, Hattils barn, Pokeret-Hassebaims barn, Amons barn.

60 Tempelträlarna och Salomos tjänares barn utgjorde tillsammans tre hundra nittiotvå.

61 Och dessa voro de som drogo åstad från Tel-Mela, Tel-Harsa, Kerub, Addon och Immer, men som icke kunde uppgiva sina familjer och sin släkt, och huruvida de voro av Israel:

62 Delajas barn, Tobias barn, Nekodas barn, sex hundra fyrtiotvå.

63 Och av prästerna: Habajas barn, Hackos' barn, Barsillais barn, hans som tog en av gileaditen Barsillais döttrar till hustru och blev uppkallad efter deras namn.

64 Dessa sökte efter sina släktregister, men man kunde icke finna dem; därför blevo de såsom ovärdiga uteslutna från prästadömet.

65 Och ståthållaren tillsade dem att de icke skulle få äta av det högheliga, förrän en präst uppstode med urim och tummim.

66 Hela församlingen utgjorde sammanräknad fyrtiotvå tusen tre hundra sextio,

67 förutom deras tjänare och tjänarinnor, som voro sju tusen tre hundra trettiosju. Och till dem hörde två hundra fyrtiofem sångare och sångerskor.

68

69 Och de hade fyra hundra trettiofem kameler och sex tusen sju hundra tjugu åsnor.

70 Och somliga bland huvudmännen för familjerna gåvo skänker till arbetet. Ståthållaren gav till kassan i guld ett tusen dariker, därtill femtio skålar och fem hundra trettio prästerliga livklädnader.

71 Och somliga bland huvudmännen för familjerna gåvo till arbetskassan i guld tjugu tusen dariker och i silver två tusen två hundra minor.

72 Och det övriga folkets gåvor utgjorde i guld tjugu tusen dariker och i silver två tusen minor, så ock sextiosju prästerliga livklädnader.

73 Och prästerna, leviterna, dörrvaktarna, sångarna, en del av meniga folket samt tempelträlarna, korteligen hela Israel, bosatte sig i sina städer.»