1 Binecuvîntează, suflete, pe Domnul! Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare! Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!

2 Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.

3 Cu apele Îţi întocmeşti vîrful locuinţei Tale; din nori Îţi faci carul, şi umbli pe aripile vîntului.

4 Din vînturi Îţi faci soli, şi din flăcări de foc, slujitori.

5 Tu ai aşezat pămîntul pe temeliile lui, şi niciodată nu se va clătina.

6 Tu îl acoperisei cu adîncul cum l-ai acoperi cu o haină; apele stăteau pe munţi,

7 dar, la ameninţarea Ta, au fugit, la glasul tunetului Tău au luat -o la fugă,

8 suindu-se pe munţi şi pogorîndu-se în văi, pînă la locul, pe care li -l hotărîsei Tu.

9 Le-ai pus o margine, pe care nu trebuie s'o treacă, pentruca să nu se mai întoarcă să acopere pămîntul.

10 Tu faci să ţîşnească izvoarele în văi, şi ele curg printre munţi.

11 Tu adăpi la ele toate fiarele cîmpului; în ele îşi potolesc setea măgarii sălbatici.

12 Păsările cerului locuiesc pe marginile lor, şi fac să le răsune glasul printre ramuri.

13 Din locaşul Tău cel înalt Tu uzi munţii; şi se satură pămîntul de rodul lucrărilor Tale.

14 Tu faci să crească iarba pentru vite, şi verdeţuri pentru nevoile omului, ca pămîntul să dea hrană:

15 vin, care înveseleşte inima omului, untdelemn, care -i înfrumuseţează faţa, şi pîne, care -i întăreşte inima.

16 Se udă copacii Domnului, cedrii din Liban, pe cari i -a sădit El.

17 În ei îşi fac păsările cuiburi; iar cocostîrcul îşi are locuinţa în chiparoşi;

18 munţii cei înalţi sînt pentru ţapii sălbatici, iar stîncile sînt adăpost pentru iepuri.

19 El a făcut luna ca să arate vremile; soarele ştie cînd trebuie să apună.

20 Tu aduci întunerecul, şi se face noapte: atunci toate fiarele pădurilor se pun în mişcare;

21 puii de lei mugesc după pradă, şi îşi cer hrana dela Dumnezeu.

22 Cînd răsare soarele, ele fug înapoi, şi se culcă în vizuinile lor.

23 Dar omul iese la lucrul său, şi la munca lui, pînă seara.

24 Cît de multe sînt lucrările Tale, Doamne! Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune, şi pămîntul este plin de făpturile Tale.

25 Iată marea cea întinsă şi mare: în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.

26 Acolo în ea, umblă corăbiile, şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.

27 Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă, ca să le dai hrana la vreme.

28 Le -o dai Tu, ele o primesc; Îţi deschizi Tu mîna, ele se satură de bunătăţile Tale.

29 Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură; le iei Tu suflarea: ele mor, şi se întorc în ţărîna lor.

30 Îţi trimeţi Tu suflarea: ele sînt zidite, şi înoieşti astfel faţa pămîntului.

31 În veci să ţină slava Domnului! Să Se bucure Domnul de lucrările Lui!

32 El priveşte pămîntul, şi pămîntul se cutremură; atinge munţii, şi ei fumegă.

33 Voi cînta Domnului cît voi trăi, voi lăuda pe Dumnezeul meu cît voi fi.

34 Fie plăcute Lui cuvintele mele! Mă bucur de Domnul.

35 Să piară păcătoşii de pe pămînt, şi cei răi să nu mai fie! Binecuvintează, suflete, pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul!

1 Lova HERREN, min själ. HERRE, min Gud, du är hög och stor, i majestät och härlighet är du klädd.

2 Du höljer dig i ljus såsom i en mantel, du spänner ut himmelen såsom ett tält;

3 du timrar på vattnen dina salar, molnen gör du till din vagn, och du far fram på vindens vingar.

4 Du gör vindar till dina sändebud, eldslågor till dina tjänare.

5 Du grundade jorden på hennes fästen, så att hon icke vacklar till evig tid.

6 Med djupet betäckte du henne såsom med en klädnad; uppöver bergen stodo vattnen.

7 Men för din näpst flydde de; för ljudet av ditt dunder hastade de undan.

8 Berg höjde sig, och dalar sänkte sig, på den plats som du hade bestämt för dem.

9 En gräns satte du, som vattnen ej fingo överskrida, så att de icke åter skulle betäcka jorden.

10 Du lät källor flyta fram i dalarna, mellan bergen togo de sin väg.

11 De vattna alla markens djur, vildåsnorna släcka i dem sin törst.

12 Vid dem bo himmelens fåglar, från trädens grenar höja de sin röst.

13 Du vattnar bergen från dina salar, jorden mättas av den frukt du skapar.

14 Du låter gräs skjuta upp för djuren och örter till människans tjänst. Så framalstrar du bröd ur jorden

15 och vin, som gläder människans hjärta; så gör du hennes ansikte glänsande av olja, och brödet styrker människans hjärta.

16 HERRENS träd varda ock mättade, Libanons cedrar, som han har planterat;

17 fåglarna bygga där sina nästen, hägern gör sitt bo i cypresserna.

18 Stenbockarna hava fått de höga bergen, klyftorna är klippdassarnas tillflykt.

19 Du gjorde månen till att bestämma tiderna; solen vet stunden då den skall gå ned.

20 Du sänder mörker, och det bliver natt; då komma alla skogens djur i rörelse,

21 de unga lejonen ryta efter rov och begära sin föda av Gud.

22 Solen går upp; då draga de sig tillbaka och lägga sig ned i sina kulor.

23 Människan går då ut till sin gärning och till sitt arbete intill aftonen.

24 Huru mångfaldiga äro icke dina verk, o HERRE! Med vishet har du gjort dem alla. Jorden är full av vad du har skapat.

25 Se ock havet, det stora ock vida: ett tallöst vimmel rör sig däri, djur både stora och små.

26 Där gå skeppen sin väg fram, Leviatan, som du har skapat att leka däri.

27 Alla vänta de efter dig, att du skall giva dem deras mat i rätt tid.

28 Du giver dem, då samla de in; du upplåter din hand, då varda de mättade med goda håvor.

29 Du fördöljer ditt ansikte, då förskräckas de; du tager bort deras ande, då förgås de och vända åter till sitt stoft igen.

30 Du sänder ut din ande, då varda de skapade, och du förnyar jordens anlete.

31 HERRENS ära förblive evinnerligen; må HERREN glädja sig över sina verk,

32 han som skådar på jorden, och hon bävar, han som rör vid bergen, och de ryka.

33 Jag vill sjunga till HERRENS ära, så länge jag lever; jag vill lovsjunga min Gud, så länge jag är till.

34 Mitt tal behage honom väl; må jag själv få glädja mig i HERREN.

35 Men må syndare försvinna ifrån jorden och inga ogudaktiga mer vara till. Lova HERREN, min själ Halleluja!