1 Eu, Pavel, vă rog, prin blîndeţa şi bunătatea lui Hristos, -eu, cel ,,smerit cînd sînt de faţă în mijlocul vostru, şi plin de îndrăzneală împotriva voastră, cînd sînt departe``,
2 -vă rog, dar, să nu mă faceţi ca, atunci cînd voi fi de faţă, să alerg cu hotărîre la îndrăzneala aceea, pe care am de gînd s'o întrebuinţez împotriva unora, cari îşi închipuiesc că noi sîntem mînaţi de firea pămîntească.
3 Măcar că trăim în firea pămîntească, totuş nu ne luptăm călăuziţi de firea pămîntească.
4 Căci armele cu cari ne luptăm noi, nu sînt supuse firii pămînteşti, ci sînt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile.
5 Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime, cari se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu; şi orice gînd îl facem rob ascultării de Hristos.
6 Îndată ce se va săvîrşi ascultarea aceasta din partea voastră, sîntem gata să pedepsim orice neascultare.
7 La înfăţişare vă uitaţi? Dacă cineva crede că ,,este al lui Hristos``, să aibă în vedere că, după cum el este al lui Hristos, tot aşa sîntem şi noi.
8 Şi chiar dacă m'aş lăuda ceva mai mult cu stăpînirea, pe care mi -a dat -o Domnul pentru zidirea voastră, iar nu pentru dărîmarea voastră, tot nu mi-ar fi ruşine.
9 Zic aşa, ca să nu se pară că vreau să vă înfricoşez prin epistolele mele.
10 ,,De fapt``, zic ei, ,,epistolele lui sînt cu greutate şi pline de putere; dar cînd este de faţă el însuş, este moale, şi cuvîntul lui n'are nici o greutate.``
11 Cine judecă aşa, să fie încredinţat că, aşa cum sîntem în vorbă, în epistolele noastre, cînd nu sîntem de faţă, tot aşa vom fi şi în faptă, cînd vom fi de faţă!
12 Negreşit, n'avem îndrăzneala să ne punem alături sau în rîndul unora din aceia cari se laudă singuri. Dar ei, prin faptul că se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sînt fără pricepere.
13 Noi, însă, nu ne lăudăm dincolo de măsura noastră, ci în măsura marginilor, pe cari le -a însemnat Dumnezeu cîmpului nostru ca să ajungem pînă la voi.
14 Nu ne întindem prea mult, ca şi cînd n'am fi ajuns pînă la voi, căci, în adevăr, pînă la voi am ajuns în Evanghelia lui Hristos.
15 Nu ne lăudăm peste măsura noastră, adică, nu ne lăudăm cu ostenelile altuia; ci avem nădejdea că, dacă credinţa voastră creşte, va creşte şi cîmpul nostru de lucru între voi, nespus de mult, după măsura noastră.
16 Aşa că vom putea propovădui Evanghelia şi în ţinuturile cari sînt dincolo de al vostru, fără să intrăm în cîmpul de lucru al altuia, ca să ne lăudăm cu lucrări făcute deagata.
17 Ci, ,,oricine se laudă, să se laude în Domnul.``
18 Pentrucă nu cine se laudă singur, va fi primit, ci acela pe care Domnul îl laudă.
1 Я же, Павел, который лично между вами скромен, а заочно против вас отважен, убеждаю вас кротостью и снисхождением Христовым.
2 Прошу, чтобы мне по пришествии моем не прибегать к той твердой смелости, которую думаю употребить против некоторых, помышляющих о нас, что мы поступаем по плоти.
3 Ибо мы, ходя во плоти, не по плоти воинствуем.
4 Оружия воинствования нашего не плотские, но сильные Богом на разрушение твердынь: [ими] ниспровергаем замыслы
5 и всякое превозношение, восстающее против познания Божия, и пленяем всякое помышление в послушание Христу,
6 и готовы наказать всякое непослушание, когда ваше послушание исполнится.
7 На личность ли смотрите? Кто уверен в себе, что он Христов, тот сам по себе суди, что, как он Христов, так и мы Христовы.
8 Ибо если бы я и более стал хвалиться нашею властью, которую Господь дал нам к созиданию, а не к расстройству вашему, то не остался бы в стыде.
9 Впрочем, да не покажется, что я устрашаю вас [только] посланиями.
10 Так как [некто] говорит: в посланиях он строг и силен, а в личном присутствии слаб, и речь [его] незначительна, –
11 такой пусть знает, что, каковы мы на словах в посланиях заочно, таковы и на деле лично.
12 Ибо мы не смеем сопоставлять или сравнивать себя с теми, которые сами себя выставляют: они измеряют себя самими собою и сравнивают себя с собою неразумно.
13 А мы не без меры хвалиться будем, но по мере удела, какой назначил нам Бог в такую меру, чтобы достигнуть и до вас.
14 Ибо мы не напрягаем себя, как не достигшие до вас, потому что достигли и до вас благовествованием Христовым.
15 Мы не без меры хвалимся, не чужими трудами, но надеемся, с возрастанием веры вашей, с избытком увеличить в вас удел наш,
16 так чтобы и далее вас проповедывать Евангелие, а не хвалиться готовым в чужом уделе.
17 Хвалящийся хвались о Господе.
18 Ибо не тот достоин, кто сам себя хвалит, но кого хвалит Господь.