1 Cînd şi -a isprăvit Solomon rugăciunea, s'a pogorît foc din cer şi a mistuit arderea de tot şi jertfele, şi slava Domnului a umplut casa.

2 Preoţii nu puteau să intre în Casa Domnului, căci slava Domnului umplea Casa Domnului.

3 Toţi copiii lui Israel au văzut pogorîndu-se focul şi slava Domnului peste casă; ei şi-au plecat faţa la pămînt pe pardoseală, s'au închinat, şi au lăudat pe Domnul, zicînd: ,,Căci este bun, căci îndurarea Lui ţine în veac!``

4 Împăratul şi tot poporul au adus jertfe înaintea Domnului.

5 Împăratul Solomon a junghiat douăzeci şi două de mii de boi şi o sutădouăzeci de mii de oi. Astfel au făcut împăratul şi tot poporul sfinţirea Casei lui Dumnezeu.

6 Preoţii stăteau la locul lor, şi tot astfel şi Leviţii, cu instrumentele făcute în cinstea Domnului de împăratul David, pentru cîntarea laudelor Domnului, cînd i -a însărcinat David să mărească pe Domnul, zicînd: ,,Căci îndurarea lui ţine în veac!`` Preoţii sunau din trîmbiţe în faţa lor. Şi tot Israelul era de faţă.

7 Solomon a sfinţit şi mijlocul curţii, care este înaintea Casei Domnului; căci acolo a adus arderile de tot şi grăsimile jertfelor de mulţămire, pentrucă altarul de aramă, pe care -l făcuse Solomon, nu putea cuprinde arderile de tot, darurile de mîncare şi grăsimile.

8 Solomon a prăznuit sărbătoarea în vremea aceea şapte zile, şi tot Israelul a prăznuit împreună cu el; venise o mare mulţime de oameni, dela intrarea Hamatului pînă la pîrîul Egiptului.

9 În ziua a opta, au avut o adunare de sărbătoare; căci sfinţirea altarului au făcut -o şapte zile, şi sărbătoarea tot şapte zile.

10 În a douăzeci şi treia zi a lunii a şaptea, Solomon a trimes înapoi în corturi pe popor, care era vesel şi mulţămit de binele pe care -l făcuse Domnul lui David, lui Solomon şi poporului Său Israel.

11 Cînd a isprăvit Solomon Casa Domnului şi casa împăratului, şi a izbutit în tot ce-şi pusese de gînd să facă în Casa Domnului şi în casa împăratului,

12 Domnul S'a arătat lui Solomon noaptea, şi i -a zis: ,,Îţi ascult rugăciunea, şi aleg locul acesta drept casa unde va trebui să Mi se aducă jertfe.

13 Cînd voi închide cerul, şi nu va fi ploaie, cînd voi porunci lăcustelor să mănînce ţara, cînd voi trimete ciuma în poporul Meu:

14 dacă poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, şi va căuta Faţa Mea, şi se va abate dela căile lui rele, -îl voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatul, şi -i voi tămădui ţara.

15 Ochii Mei vor fi deschişi de acum, şi urechile Mele vor fi cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta.

16 Acum, aleg şi sfinţesc casa aceasta, pentruca Numele Meu să locuiască în ea pe vecie, şi voi avea totdeauna ochii şi inima Mea acolo.

17 Şi tu, dacă vei umbla înaintea Mea cum a umblat tatăl tău David, făcînd tot ce ţi-am poruncit, şi dacă vei păzi legile şi poruncile Mele,

18 voi întări scaunul de domnie al împărăţiei tale, cum am făgăduit tatălui tău David, cînd am zis: ,Niciodată nu vei fi lipsit de un urmaş, care să domnească peste Israel.`

19 Dar dacă vă veţi abate, dacă veţi părăsi legile şi poruncile Mele, pe cari vi le-am dat, şi dacă vă veţi duce să slujiţi altor dumnezei şi să vă închinaţi înaintea lor,

20 vă voi smulge din ţara Mea, pe care v'am dat -o, voi lepăda dela Mine casa aceasta, pe care am închinat -o Numelui Meu, şi o voi face de pomină şi de batjocură printre toate popoarele.

21 Şi cît de înaltă este casa aceasta, oricine va trece pe lîngă ea, va rămînea încremenit, şi va zice: ,Pentruce a făcut Domnul aşa ţării şi casei acesteia?`

22 Şi se va răspunde: ,,Pentrucă au părăsit pe Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, care i -a scos din ţara Egiptului, pentrucă s'au alipit de alţi dumnezei, s'au închinat înaintea lor şi le-au slujit; iată de ce a trimes peste ei toate aceste rele.``

1 Когда окончил Соломон молитву, сошел огонь с неба и поглотил всесожжение и жертвы, и слава Господня наполнила дом.

2 И не могли священники войти в дом Господень, потому что слава Господня наполнила дом Господень.

3 И все сыны Израилевы, видя, как сошел огонь и слава Господня на дом, пали лицем на землю, на помост, и поклонились, и славословили Господа, ибо Он благ, ибо вовек милость Его.

4 Царь же и весь народ стали приносить жертвы пред лицем Господа.

5 И принес царь Соломон в жертву двадцать две тысячи волов и сто двадцать тысяч овец: так освятили дом Божий царь и весь народ.

6 Священники стояли в служении своем, и левиты с музыкальными орудиями Господа, которые сделал царь Давид для прославления Господа, ибо вечна милость Его, так как Давид славословил чрез них; священники же трубили перед ним, и весь Израиль стоял.

7 Освятил Соломон и внутреннюю часть двора, которая пред домом Господним: ибо принес там всесожжения и тук мирных жертв, так как жертвенник медный, сделанный Соломоном, не мог вмещать всесожжения и хлебного приношения, и туков.

8 И сделал Соломон в то время семидневный праздник, и весь Израиль с ним – собрание весьма большое, [сошедшееся] от входа в Емаф до реки Египетской;

9 а в день восьмой сделали попразднство, ибо освящение жертвенника совершали семь дней и праздник семь дней.

10 И в двадцать третий день седьмого месяца [царь] отпустил народ в шатры их, радующийся и веселящийся в сердце о благе, какое сделал Господь Давиду и Соломону и Израилю, народу Своему.

11 И окончил Соломон дом Господень и дом царский; и все, что предположил Соломон в сердце своем сделать в доме Господнем и в доме своем, совершил он успешно.

12 И явился Господь Соломону ночью и сказал ему: Я услышал молитву твою и избрал Себе место сие в дом жертвоприношения.

13 Если Я заключу небо и не будет дождя, и если повелю саранче поядать землю, или пошлю моровую язву на народ Мой,

14 и смирится народ Мой, который именуется именем Моим, и будут молиться, и взыщут лица Моего, и обратятся от худых путей своих, то Я услышу с неба и прощу грехи их и исцелю землю их.

15 Ныне очи Мои будут отверсты и уши Мои внимательны к молитве на месте сем.

16 И ныне Я избрал и освятил дом сей, чтобы имя Мое было там во веки; и очи Мои и сердце Мое будут там во все дни.

17 И если ты будешь ходить пред лицем Моим, как ходил Давид, отец твой, и будешь делать все, что Я повелел тебе, и будешь хранить уставы Мои и законы Мои,

18 то утвержу престол царства твоего, как Я обещал Давиду, отцу твоему, говоря: не прекратится у тебя [муж], владеющий Израилем.

19 Если же вы отступите и оставите уставы Мои и заповеди Мои, которые Я дал вам, и пойдете и станете служить богам иным и поклоняться им,

20 то Я истреблю [Израиля] с лица земли Моей, которую Я дал им, и храм сей, который Я освятил имени Моему, отвергну от лица Моего и сделаю его притчею и посмешищем у всех народов.

21 И о храме сем высоком всякий, проходящий мимо него, ужаснется и скажет: за что поступил так Господь с землею сею и с храмом сим?

22 И скажут: за то, что они оставили Господа, Бога отцов своих, Который вывел их из земли Египетской, и прилепились к богам иным, и поклонялись им, и служили им, – за то Он навел на них все это бедствие.