1 Iată cuvîntul spus lui Ieremia din partea Domnului, în al zecilea an al lui Zedechia, împăratul lui Iuda. -Acesta era anul al optsprezecelea al lui Nebucadneţar.

2 Oastea împăratului Babilonului împresura pe atunci Ierusalimul, şi proorocul Ieremia era închis în curtea temniţei, care ţinea de casa împăratului lui Iuda.

3 Zedechia, împăratul lui Iuda, pusese să -l închidă, şi -i zisese: ,,Pentru ce prooroceşti, şi zici: ,Aşa vorbeşte Domnul: ,Iată, dau cetatea aceasta în mînile împăratului Babilonului, şi o va lua;

4 Zedechia, împăratul lui Iuda, nu va scăpa de Haldei, ci va fi dat în mînile împăratului Babilonului, îi va vorbi gură către gură, şi se vor vedea faţă în faţă.

5 Împăratul Babilonului va duce pe Zedechia la Babilon, unde va rămînea pînă cînd Îmi voi aduce Eu aminte de el, zice Domnul. Chiar dacă vă bateţi împotriva Haldeilor, nu veţi avea izbîndă.``

6 Ieremia a zis: ,,Cuvîntul Domnului mi -a vorbit astfel:

7 ,Iată că Hanameel, fiul unchiului tău Şalum, va veni la tine să-ţi spună: ,Cumpără ogorul meu care este la Anatot, căci tu ai drept de răscumpărare ca să -l cumperi.`

8 Şi Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine, după Cuvîntul Domnului, în curtea temniţei, şi mi -a zis: ,Cumpără ogorul meu, care este la Anatot, în ţara lui Beniamin, căci tu ai drept de moştenire şi de răscumpărare, cumpără -l!` Am cunoscut că era cuvîntul Domnului.

9 Şi am cumpărat dela Hanameel, fiul unchiului meu, ogorul dela Anatot, şi i-am cîntărit argintul, şaptesprezece sicli de argint.

10 Am scris un zapis, pe care l-am pecetluit, am pus martori, şi am cîntărit argintul într'o cumpănă.

11 Am luat apoi zapisul de cumpărare, pe cel care era pecetluit după lege şi obiceiuri, şi pe cel ce era deschis;

12 şi am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, fiul lui Mahseia, în faţa lui Hanameel, fiul unchiului meu, în faţa martorilor, cari iscăliseră zapisul de cumpărare, şi în faţa tuturor Iudeilor cari se aflau în curtea temniţei.

13 Şi am dat lui Baruc înaintea lor următoarea poruncă:

14 ,Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Ia zapisurile acestea de cumpărare, cel pecetluit şi cel deschis, şi pune'le într-un vas de pămînt, ca să se păstreze multă vreme!

15 Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: ,Iarăş se vor mai cumpăra case, ogoare şi vii, în ţara aceasta.`

16 Dupăce am dat zapisul de cumpărare lui Baruc, fiul lui Neriia, am făcut Domnului această rugăciune:

17 ,Ah! Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile şi pămîntul cu puterea Ta cea mare şi cu braţul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta!

18 Tu dai îndurare pînă la al miilea neam de oameni, şi pedepseşti nelegiuirea părinţilor în sînul copiilor lor după ei. Tu eşti Dumnezeul cel mare, cel puternic, al cărui Nume este Domnul oştirilor!

19 Tu eşti mare la sfat şi puternic la faptă, Tu ai ochii deschişi asupra tuturor căilor copiilor oamenilor, ca să dai fiecăruia după căile lui, după rodul faptelor lui.

20 Tu ai făcut minuni şi semne mari în ţara Egiptului şi pînă în ziua de azi, şi în Israel şi printre oameni, şi Ţi-ai făcut un Nume aşa cum este astăzi.

21 Ai scos din ţara Egiptului pe poporul tău Israel, cu minuni şi semne mari, cu mînă tare şi cu braţ întins, şi cu o mare groază.

22 Tu le-ai dat ţara aceasta, pe care jurasei părinţilor lor că le -o vei da, ţară în care curge lapte şi miere.

23 Ei au venit, şi au luat -o în stăpînire. Dar n'au ascultat de glasul Tău, n'au păzit Legea Ta, şi n'au făcut tot ce le poruncisei să facă. Şi atunci ai trimes peste ei toate aceste nenorociri!

24 Iată, şanţurile de apărare se înalţă împotriva cetăţii şi o ameninţă; cetatea va fi dată în mînile Haldeilor cari luptă împotriva ei, biruită de sabie, de foamete şi de ciumă. Ce ai spus Tu s'a întîmplat: Tu însuţi vezi!

25 Şi totuş, Doamne, Dumnezeule, Tu mi-ai zis: ,Cumpără-ţi un ogor cu argint, şi pune şi martori!`... cînd totuş cetatea este dată în mînile Haldeilor!``

26 Cuvîntul Domnului a vorbit atunci lui Ieremia, astfel:

27 ,,Iată, Eu sînt Domnul, Dumnezeul oricărei făpturi. Este ceva de mirat din partea Mea?``

28 Deaceea, aşa vorbeşte Domnul: ,,Iată, dau cetatea aceasta în mînile Haldeilor, şi în mînile lui Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi o va lua.

29 Haldeii, cari luptă împotriva cetăţii acesteia vor întra, îi vor pune foc, şi o vor arde, împreună cu casele pe acoperişul cărora au adus tămîie lui Baal şi au turnat jertfe de băutură altor dumnezei, ca să Mă mînie.

30 Căci copiii lui Israel şi copiii lui Iuda n'au făcut din tinereţa lor, de cît ce este rău înaintea Mea; copiii lui Israel numai M'au mîniat într'una cu lucrarea mînilor lor, zice Domnul.``

31 ,,Căci cetatea aceasta Îmi aţîţă mînia şi urgia, din ziua cînd s'a zidit şi pînă azi; de aceea, vreau s'o iau dinaintea Feţei Mele,

32 din pricina tot răului pe care l-au făcut copiii lui Israel şi copiii lui Iuda ca să Mă mînie, ei, împăraţii lor, căpeteniile lor, preoţii lor şi proorocii lor, oamenii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului.

33 Mi-au întors spatele, nu s'au uitat la Mine; i-am învăţat, i-am învăţat într'una, dar n'au ascultat şi nu s'au învăţat.

34 Ci şi-au pus urîciunile idoleşti în Casa peste care este chemat Numele Meu, şi au spurcat -o.

35 Au zidit înălţimi lui Baal în valea Ben-Hinom, ca să treacă prin foc lui Moloc pe fiii şi fiicele lor: lucru pe care nu li -l poruncisem; şi nici nu-Mi trecuse prin gînd, că au să facă asemenea grozăvii ca să ducă pe Iuda în păcat.``

36 ,,Şi acum, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel, despre cetatea aceasta, despre care ziceţi: ,Va fi dată în mînile împăratului Babilonului, biruită prin sabie, prin foamete şi prin ciumă``:

37 Iată, îi voi strînge din toate ţările unde i-am izgonit, în mînia Mea, în urgia Mea, şi în marea Mea supărare; îi voi aduce înapoi în locul acesta, şi -i voi face să locuiască în linişte acolo.

38 Ei vor fi poporul Meu, şi Eu voi fi Dumnezeul lor.

39 Le voi da o inimă şi o cale, ca să se teamă de Mine totdeauna, spre fericire lor şi a copiilor lor după ei.

40 Voi încheia cu ei un legămînt vecinic, că nu Mă voi mai întoarce dela ei, ci le voi face bine, şi le voi pune în inimă frica de Mine, ca să nu se depărteze de Mine.

41 Mă voi bucura să le fac bine, îi voi sădi cu adevărat în ţara aceasta, din toată inima şi din tot sufletul Meu.``

42 Căci aşa vorbeşte Domnul: ,,După cum am adus peste poporul acesta toate aceste mari nenorociri, tot aşa voi aduce peste ei tot binele, pe care li -l făgăduiesc.

43 Se vor cumpăra iarăş ogoare în ţara aceasta, despre care ziceţi că este o pustie fără oameni şi fără dobitoace, şi că este dată în mînile Haldeilor.

44 Se vor cumpăra iarăş ogoare pe argint, se vor scrie zapisuri, se vor pecetlui, se vor pune martori, în ţara lui Beniamin şi în împrejurimile Ierusalimului, în cetăţile lui Iuda, în cetăţile dela munte, în cetăţile dela cîmpie şi în cetăţile dela miază-zi, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război, zice Domnul.``

1 Слово, которое было от Господа к Иеремии в десятый год Седекии, царя Иудейского; этот год был восемнадцатым годом Навуходоносора.

2 Тогда войско царя Вавилонского осаждало Иерусалим, и Иеремия пророк был заключен во дворе стражи, который был при доме царя Иудейского.

3 Седекия, царь Иудейский, заключил его туда, сказав: "зачем ты пророчествуешь и говоришь: так говорит Господь: вот, Я отдаю город сей в руки царя Вавилонского, и он возьмет его;

4 и Седекия, царь Иудейский, не избегнет от рук Халдеев, но непременно предан будет в руки царя Вавилонского, и будет говорить с ним устами к устам, и глаза его увидят глаза его;

5 и он отведет Седекию в Вавилон, где он и будет, доколе не посещу его, говорит Господь. Если вы будете воевать с Халдеями, то не будете иметь успеха?"

6 И сказал Иеремия: таково было ко мне слово Господне:

7 вот Анамеил, сын Саллума, дяди твоего, идет к тебе сказать: "купи себе поле мое, которое в Анафофе, потому что по праву родства тебе надлежит купить его".

8 И Анамеил, сын дяди моего, пришел ко мне, по слову Господню, во двор стражи и сказал мне: "купи поле мое, которое в Анафофе, в земле Вениаминовой, ибо право наследства твое и право выкупа твое; купи себе". Тогда я узнал, что это было слово Господне.

9 И купил я поле у Анамеила, сына дяди моего, которое в Анафофе, и отвесил ему семь сиклей серебра и десять сребренников;

10 и записал в книгу и запечатал ее, и пригласил к тому свидетелей и отвесил серебро на весах.

11 И взял я купчую запись, как запечатанную по закону и уставу, так и открытую;

12 и отдал эту купчую запись Варуху, сыну Нирии, сына Маасеи, в глазах Анамеила, сына дяди моего, и в глазах свидетелей, подписавших эту купчую запись, в глазах всех Иудеев, сидевших на дворе стражи;

13 и заповедал Варуху в присутствии их:

14 так говорит Господь Саваоф, Бог Израилев: возьми сии записи, эту купчую запись, которая запечатана, и эту запись открытую, и положи их в глиняный сосуд, чтобы они оставались там многие дни.

15 Ибо так говорит Господь Саваоф, Бог Израилев: домы и поля и виноградники будут снова покупаемы в земле сей.

16 И, передав купчую запись Варуху, сыну Нирии, я помолился Господу:

17 "о, Господи Боже! Ты сотворил небо и землю великою силою Твоею и простертою мышцею; для Тебя ничего нет невозможного;

18 Ты являешь милость тысячам и за беззаконие отцов воздаешь в недро детям их после них: Боже великий, сильный, Которому имя Господь Саваоф!

19 Великий в совете и сильный в делах, Которого очи отверсты на все пути сынов человеческих, чтобы воздавать каждому по путям его и по плодам дел его,

20 Который совершил чудеса и знамения в земле Египетской, [и] [совершаешь] до сего дня и в Израиле и между всеми людьми, и соделал Себе имя, как в сей день,

21 и вывел народ Твой Израиля из земли Египетской знамениями и чудесами, и рукою сильною и мышцею простертою, при великом ужасе,

22 и дал им землю сию, которую дать им клятвенно обещал отцам их, землю, текущую молоком и медом.

23 Они вошли и завладели ею, но не стали слушать гласа Твоего и поступать по закону Твоему, не стали делать того, что Ты заповедал им делать, и за то Ты навел на них все это бедствие.

24 Вот, насыпи достигают до города, чтобы взять его; и город от меча и голода и моровой язвы отдается в руки Халдеев, воюющих против него; что Ты говорил, то и исполняется, и вот, Ты видишь это.

25 А Ты, Господи Боже, сказал мне: "купи себе поле за серебро и пригласи свидетелей, тогда как город отдается в руки Халдеев".

26 И было слово Господне к Иеремии:

27 вот, Я Господь, Бог всякой плоти; есть ли что невозможное для Меня?

28 Посему так говорит Господь: вот, Я отдаю город сей в руки Халдеев и в руки Навуходоносора, царя Вавилонского, и он возьмет его,

29 и войдут Халдеи, осаждающие сей город, зажгут город огнем и сожгут его и домы, на кровлях которых возносились курения Ваалу и возливаемы были возлияния чужим богам, чтобы прогневлять Меня.

30 Ибо сыновья Израилевы и сыновья Иудины только зло делали пред очами Моими от юности своей; сыновья Израилевы только прогневляли Меня делами рук своих, говорит Господь.

31 И как бы для гнева Моего и ярости Моей существовал город сей с самого дня построения его до сего дня, чтобы Я отверг его от лица Моего

32 за все зло сыновей Израиля и сыновей Иуды, какое они к прогневлению Меня делали, они, цари их, князья их, священники их и пророки их, и мужи Иуды и жители Иерусалима.

33 Они оборотились ко Мне спиною, а не лицем; и когда Я учил их, с раннего утра учил, они не хотели принять наставления,

34 и в доме, над которым наречено имя Мое, поставили мерзости свои, оскверняя его.

35 Устроили капища Ваалу в долине сыновей Енномовых, чтобы проводить через огонь сыновей своих и дочерей своих в честь Молоху, чего Я не повелевал им, и Мне на ум не приходило, чтобы они делали эту мерзость, вводя в грех Иуду.

36 И однако же ныне так говорит Господь, Бог Израилев, об этом городе, о котором вы говорите: "он предается в руки царя Вавилонского мечом и голодом и моровою язвою", –

37 вот, Я соберу их из всех стран, в которые изгнал их во гневе Моем и в ярости Моей и в великом негодовании, и возвращу их на место сие и дам им безопасное житие.

38 Они будут Моим народом, а Я буду им Богом.

39 И дам им одно сердце и один путь, чтобы боялись Меня во все дни [жизни], ко благу своему и благу детей своих после них.

40 И заключу с ними вечный завет, по которому Я не отвращусь от них, чтобы благотворить им, и страх Мой вложу в сердца их, чтобы они не отступали от Меня.

41 И буду радоваться о них, благотворя им, и насажду их на земле сей твердо, от всего сердца Моего и от всей души Моей.

42 Ибо так говорит Господь: как Я навел на народ сей все это великое зло, так наведу на них все благо, какое Я изрек о них.

43 И будут покупать поля в земле сей, о которой вы говорите: "это пустыня, без людей и без скота; она отдана в руки Халдеям";

44 будут покупать поля за серебро и вносить в записи, и запечатывать и приглашать свидетелей – в земле Вениаминовой и в окрестностях Иерусалима, и в городах Иуды и в городах нагорных, и в городах низменных и в городах южных; ибо возвращу плен их, говорит Господь.