1 Iov a luat din nou cuvîntul în pilde, şi a zis:
2 ,,Oh! cum nu pot să fiu ca în lunile trecute, ca în zilele cînd mă păzea Dumnezeu,
3 cînd candela Lui strălucea deasupra capului meu, şi Lumina lui mă călăuzea în întunerec!
4 Cum nu sînt ca în zilele puterii mele, cînd Dumnezeu veghea ca un prieten peste cortul meu,
5 cînd Cel Atotputernic încă era cu mine, şi cînd copiii mei stăteau în jurul meu;
6 cînd mi se scăldau paşii în smîntînă, şi stînca vărsa lîngă mine pîraie de untdelemn!
7 Dacă ieşeam să mă duc la poarta cetăţii, şi dacă îmi pregăteam un scaun în piaţă,
8 tinerii se trăgeau înapoi la apropierea mea, bătrînii se sculau şi stăteau în picioare.
9 Mai marii îşi opriau cuvîntările, şi îşi puneau mîna la gură.
10 Glasul căpeteniilor tăcea, şi li se lipea limba de cerul gurii.
11 Urechea care mă auzea, mă numea fericit, ochiul care mă vedea mă lăuda.
12 Căci scăpam pe săracul care cerea ajutor, şi pe orfanul lipsit de sprijin.
13 Binecuvîntarea nenorocitului venea peste mine, umpleam de bucurie inima văduvei.
14 Mă îmbrăcam cu dreptatea şi -i slujeam de îmbrăcăminte, neprihănirea îmi era manta şi turban.
15 Orbului îi eram ochi, şi şchiopului picior.
16 Celor nenorociţi le eram tată, şi cercetam pricina celui necunoscut.
17 Rupeam falca celui nedrept, şi -i smulgeam prada din dinţi.
18 Atunci ziceam: ,În cuibul meu voi muri, zilele mele vor fi multe ca nisipul.
19 Apa va pătrunde în rădăcinile mele, roua va sta toată noaptea peste ramurile mele.
20 Slava mea va înverzi neîncetat, şi arcul îmi va întineri în mînă.`
21 Oamenii mă ascultau şi aşteptau, tăceau înaintea sfaturilor mele.
22 După cuvîntările mele, niciunul nu răspundea, şi cuvîntul meu era pentru toţi o rouă binefăcătoare.
23 Mă aşteptau ca pe ploaie, căscau gura ca după ploaia de primăvară.
24 Cînd li se muia inima, le zîmbeam. şi nu puteau izgoni seninătatea de pe fruntea mea.
25 Îmi plăcea să mă duc la ei, şi mă aşezam în fruntea lor; eram ca un împărat în mijlocul unei oştiri, ca un mîngîietor lîngă nişte întristaţi.
1 И продолжал Иов возвышенную речь свою и сказал:
2 о, если бы я был, как в прежние месяцы, как в те дни, когда Бог хранил меня,
3 когда светильник Его светил над головою моею, и я при свете Его ходил среди тьмы;
4 как был я во дни молодости моей, когда милость Божия [была] над шатром моим,
5 когда еще Вседержитель [был] со мною, и дети мои вокруг меня,
6 когда пути мои обливались молоком, и скала источала для меня ручьи елея!
7 когда я выходил к воротам города и на площади ставил седалище свое, –
8 юноши, увидев меня, прятались, а старцы вставали и стояли;
9 князья удерживались от речи и персты полагали на уста свои;
10 голос знатных умолкал, и язык их прилипал к гортани их.
11 Ухо, слышавшее меня, ублажало меня; око видевшее восхваляло меня,
12 потому что я спасал страдальца вопиющего и сироту беспомощного.
13 Благословение погибавшего приходило на меня, и сердцу вдовы доставлял я радость.
14 Я облекался в правду, и суд мой одевал меня, как мантия и увясло.
15 Я был глазами слепому и ногами хромому;
16 отцом был я для нищих и тяжбу, которой я не знал, разбирал внимательно.
17 Сокрушал я беззаконному челюсти и из зубов его исторгал похищенное.
18 И говорил я: в гнезде моем скончаюсь, и дни [мои] будут многи, как песок;
19 корень мой открыт для воды, и роса ночует на ветвях моих;
20 слава моя не стареет, лук мой крепок в руке моей.
21 Внимали мне и ожидали, и безмолвствовали при совете моем.
22 После слов моих уже не рассуждали; речь моя капала на них.
23 Ждали меня, как дождя, и, [как] дождю позднему, открывали уста свои.
24 Бывало, улыбнусь им – они не верят; и света лица моего они не помрачали.
25 Я назначал пути им и сидел во главе и жил как царь в кругу воинов, как утешитель плачущих.