1 Vai! în ce întunecime a aruncat Domnul, în mînia Lui, pe fiica Sionului. A asvîrlit din cer pe pămînt podoaba lui Israel, şi nu Şi -a mai adus aminte de scaunul picioarelor Lui, în ziua mîniei Lui!

2 Domnul a nimicit, fără milă, toate locuinţele lui Iacov. În urgia Lui, a dărîmat întăriturile fiicei lui Iuda, şi le -a prăvălit la pămînt; a făcut de ocară împărăţia şi căpeteniile ei.

3 În mînia Lui aprinsă, a doborît toată puterea lui Israel; Şi -a tras înapoi dela el dreapta, înaintea vrăjmaşului, şi a aprins în Iacov o văpaie de foc care mistuieşte toate dejurîmprejur.

4 Şi -a încordat arcul ca un vrăjmaş, Şi -a ridicat dreapta ca un asupritor, şi a prăpădit tot ce era plăcut privirilor, Şi -a vărsat ca un foc urgia peste cortul fiicei Sionului.

5 Ca un vrăjmaş a ajuns Domnul, a nimicit pe Israel, i -a dărîmat toate palatele, i -a prăbuşit întăriturile, şi a umplut pe fiica lui Iuda de jale şi suspin.

6 I -a pustiit cortul sfînt ca pe o grădină, a nimicit locul adunării sale; Domnul a făcut să se uite în Sion sărbătorile şi Sabatul, şi, în mînia Lui năpraznică a lepădat pe împărat şi pe preot.

7 Domnul Şi -a dispreţuit altarul, Şi -a lepădat locaşul Său cel sfînt. A dat în mînile vrăjmaşului zidurile palatelor Sionului; au răsunat strigătele în casa Domnului, ca într'o zi de sărbătoare.

8 Şi -a pus de gînd Domnul să dărîme zidurile fiicei Sionului; a întins sfoara de măsurat, şi nu Şi -a tras mîna pînă nu le -a nimicit. A cufundat în jale întăritura şi zidurile, cari nu mai sînt, toate, decît nişte dărîmături triste.

9 Porţile îi sînt cufundate în pămînt; i -a nimicit şi rupt zăvoarele. Împăratul şi căpeteniile sale sînt între neamuri. Lege nu mai au,

10 Bătrînii fiicei Sionului şed pe pămînt şi tac; şi-au presărat ţărînă pe cap, s'au încins cu saci; fecioarele Ierusalimului îşi pleacă la pămînt capul.

11 Mi s'au strors ochii de lacrămi, îmi fierb măruntaiele, mi se varsă ficatul pe pămînt, din pricina prăpădului fiicei poporului meu, din pricina copiilor şi pruncilor de ţîţă leşinaţi pe uliţele cetăţii.

12 Ei ziceau către mamele lor: ,,Unde este pîne şi vin?`` Şi cădeau leşinaţi ca nişte răniţi pe uliţele cetăţii, îşi dădeau sufletul la pieptul mamelor lor.

13 ,,Cu ce să te îmbărbătez şi cu ce să te asemăn, fiica Ierusalimului? Cu cine să te pun alături, şi cu ce să te mîngîi, fecioară, fiica Sionului? Căci rana ta este mare ca marea: cine va putea să te vindece?

14 Proorocii tăi ţi-au proorocit vedenii deşarte şi amăgitoare, nu ţi-au dat pe faţă nelegiuirea, ca să abată astfel robia dela tine, ci ţi-au făcut proorocii mincinoase şi înşelătoare.

15 Toţi trecătorii bat din palme asupra ta, şuieră şi dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului, şi zic: ,,Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasă, şi bucuria întregului pămînt?``

16 Toţi vrăjmaşii tăi deschid gura împotriva ta, fluieră, scrîşnesc din dinţi, şi zic: ,,Am înghiţit -o!`` ,,Da, aceasta este ziua pe care o aşteptam, am ajuns -o şi o vedem!``

17 Domnul a înfăptuit ce hotărîse, a împlinit cuvîntul pe care -l sorocise de multă vreme, a nimicit fără milă; a făcut din tine bucuria vrăjmaşului, a înălţat tăria asupritorilor tăi!

18 Inima lor strigă către Domnul... Zid al fiicei Sionului, varsă zi şi noapte şiroaie de lacrămi! Nu-ţi da niciun răgaz, şi ochiul tău să n'aibă odihnă!

19 Scoală-te şi gemi noaptea cînd încep străjile! Varsă-ţi inima ca nişte apă, înaintea Domnului! Ridică-ţi mîinile spre El pentru viaţa copiilor tăi, cari mor de foame la toate colţurile uliţelor!

20 Uită-Te, Doamne, şi priveşte: cui i-ai făcut Tu aşa? Să mănînce femeile rodul pîntecelui lor, pruncii desmierdaţi de mînile lor? Să fie măcelăriţi preoţii şi proorocii în Locaşul cel sfînt al Domnului?

21 Copiii şi bătrînii stau culcaţi pe pămînt în uliţe; fecioarele şi tinerii mei au căzut ucişi de sabie; i-ai ucis, în ziua mîniei Tale, şi i-ai jungheat fără milă.

22 Ai chemat groaza din toate părţile peste mine, ca la o zi de sărbătoare. În ziua mîniei Domnului, n'a scăpat unul şi n'a rămas cu viaţă. Pe cei îngrijiţi şi crescuţi de mine, mi i -a nimicit vrăjmaşul!``

1 Как помрачил Господь во гневе Своем дщерь Сиона! с небес поверг на землю красу Израиля и не вспомнил о подножии ног Своих в день гнева Своего.

2 Погубил Господь все жилища Иакова, не пощадил, разрушил в ярости Своей укрепления дщери Иудиной, поверг на землю, отверг царство и князей его, как нечистых:

3 в пылу гнева сломил все роги Израилевы, отвел десницу Свою от неприятеля и воспылал в Иакове, как палящий огонь, пожиравший все вокруг;

4 натянул лук Свой, как неприятель, направил десницу Свою, как враг, и убил все, вожделенное для глаз; на скинию дщери Сиона излил ярость Свою, как огонь.

5 Господь стал как неприятель, истребил Израиля, разорил все чертоги его, разрушил укрепления его и распространил у дщери Иудиной сетование и плач.

6 И отнял ограду Свою, как у сада; разорил Свое место собраний, заставил Господь забыть на Сионе празднества и субботы; и в негодовании гнева Своего отверг царя и священника.

7 Отверг Господь жертвенник Свой, отвратил сердце Свое от святилища Своего, предал в руки врагов стены чертогов его; в доме Господнем они шумели, как в праздничный день.

8 Господь определил разрушить стену дщери Сиона, протянул вервь, не отклонил руки Своей от разорения; истребил внешние укрепления, и стены вместе разрушены.

9 Ворота ее вдались в землю; Он разрушил и сокрушил запоры их; царь ее и князья ее – среди язычников; не стало закона, и пророки ее не сподобляются видений от Господа.

10 Сидят на земле безмолвно старцы дщери Сионовой, посыпали пеплом свои головы, препоясались вретищем; опустили к земле головы свои девы Иерусалимские.

11 Истощились от слез глаза мои, волнуется во мне внутренность моя, изливается на землю печень моя от гибели дщери народа моего, когда дети и грудные младенцы умирают от голода среди городских улиц.

12 Матерям своим говорят они: "где хлеб и вино?", умирая, подобно раненым, на улицах городских, изливая души свои в лоно матерей своих.

13 Что мне сказать тебе, с чем сравнить тебя, дщерь Иерусалима? чему уподобить тебя, чтобы утешить тебя, дева, дщерь Сиона? ибо рана твоя велика, как море; кто может исцелить тебя?

14 Пророки твои провещали тебе пустое и ложное и не раскрывали твоего беззакония, чтобы отвратить твое пленение, и изрекали тебе откровения ложные и приведшие тебя к изгнанию.

15 Руками всплескивают о тебе все проходящие путем, свищут и качают головою своею о дщери Иерусалима, говоря: "это ли город, который называли совершенством красоты, радостью всей земли?"

16 Разинули на тебя пасть свою все враги твои, свищут и скрежещут зубами, говорят: "поглотили мы его, только этого дня и ждали мы, дождались, увидели!"

17 Совершил Господь, что определил, исполнил слово Свое, изреченное в древние дни, разорил без пощады и дал врагу порадоваться над тобою, вознес рог неприятелей твоих.

18 Сердце их вопиет к Господу: стена дщери Сиона! лей ручьем слезы день и ночь, не давай себе покоя, не спускай зениц очей твоих.

19 Вставай, взывай ночью, при начале каждой стражи; изливай, как воду, сердце твое пред лицем Господа; простирай к Нему руки твои о душе детей твоих, издыхающих от голода на углах всех улиц.

20 "Воззри, Господи, и посмотри: кому Ты сделал так, чтобы женщины ели плод свой, младенцев, вскормленных ими? чтобы убиваемы были в святилище Господнем священник и пророк?

21 Дети и старцы лежат на земле по улицам; девы мои и юноши мои пали от меча; Ты убивал их в день гнева Твоего, заколал без пощады.

22 Ты созвал отовсюду, как на праздник, ужасы мои, и в день гнева Господня никто не спасся, никто не уцелел; тех, которые были мною вскормлены и вырощены, враг мой истребил".