1 Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, ,,căci în veac ţine îndurarea Lui!``
2 Să zică Israel: ,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!``
3 Casa lui Aaron să zică: ,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!``
4 Cei ce se tem de Domnul să zică: ,,Căci în veac ţine îndurarea Lui!``
5 În mijlocul strîmtorării am chemat pe Domnul: Domnul m'a ascultat şi m'a scos la larg.
6 Domnul este de partea mea, nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă nişte oameni?
7 Domnul este ajutorul meu, şi mă bucur cînd îmi văd împlinită dorinţa faţă de vrăjmaşii mei.
8 Mai bine este să cauţi un adăpost în Domnul, decît să te încrezi în om;
9 mai bine să cauţi un adăpost în Domnul decît să te încrezi în cei mari.
10 Toate neamurile mă înconjurau: în Numele Domnului, le tai în bucăţi.
11 Mă înconjurau, m'au împresurat: dar în Numele Domnului, le tai în bucăţi.
12 M'au înconjurat ca nişte albine: se sting ca un foc de spini; în Numele Domnului, le tai în bucăţi.
13 Tu mă împingeai ca să mă faci să cad, dar Domnul m'a ajutat.
14 Domnul este tăria mea şi pricina laudelor mele; El m'a mîntuit.
15 Strigăte de biruinţă şi de mîntuire se înalţă în corturile celor neprihăniţi: dreapta Domnului cîştigă biruinţa!
16 Dreapta Domnului se înalţă; dreapta Domnului cîştigă biruinţa!
17 Nu voi muri, ci voi trăi, şi voi povesti lucrările Domnului.
18 Domnul m'a pedepsit, da, dar nu m'a dat pradă morţii.
19 Deschideţi-mi porţile neprihănirii, ca să intru şi să laud pe Domnul.
20 Iată poarta Domnului: pe ea intră cei neprihăniţi.
21 Te laud, pentrucă m'ai ascultat, pentrucă m'ai mîntuit.
22 Piatra, pe care au lepădat -o zidarii, a ajuns să fie pusă în capul unghiului clădirii.
23 Domnul a făcut lucrul acesta: şi este o minunăţie înaintea ochilor noştri.
24 Aceasta este ziua, pe care a făcut -o Domnul: să ne bucurăm şi să ne veselim în ea!
25 Doamne, ajută! Doamne, dă izbîndă!
26 Binecuvîntat să fie cel ce vine în Numele Domnului! Vă binecuvîntăm din Casa Domnului.
27 Domnul este Dumnezeu, şi ne luminează. Legaţi cu funii vita pentru jertfă, şi aduceţi -o pînă la coarnele altarului!
28 Tu eşti Dumnezeul meu, şi eu Te voi lăuda; Dumnezeule, Te voi prea mări.
29 Lăudaţi pe Domnul, căci este bun, căci în veac ţine îndurarea Lui!
1 (117:1) Славьте Господа, ибо Он благ, ибо вовек милость Его.
2 (117:2) Да скажет ныне [дом] Израилев: ибо вовек милость Его.
3 (117:3) Да скажет ныне дом Ааронов: ибо вовек милость Его.
4 (117:4) Да скажут ныне боящиеся Господа: ибо вовек милость Его.
5 (117:5) Из тесноты воззвал я к Господу, – и услышал меня, и на пространное место [вывел меня] Господь.
6 (117:6) Господь за меня – не устрашусь: что сделает мне человек?
7 (117:7) Господь мне помощник: буду смотреть на врагов моих.
8 (117:8) Лучше уповать на Господа, нежели надеяться на человека.
9 (117:9) Лучше уповать на Господа, нежели надеяться на князей.
10 (117:10) Все народы окружили меня, но именем Господним я низложил их;
11 (117:11) обступили меня, окружили меня, но именем Господним я низложил их;
12 (117:12) окружили меня, как пчелы, и угасли, как огонь в терне: именем Господним я низложил их.
13 (117:13) Сильно толкнули меня, чтобы я упал, но Господь поддержал меня.
14 (117:14) Господь – сила моя и песнь; Он соделался моим спасением.
15 (117:15) Глас радости и спасения в жилищах праведников: десница Господня творит силу!
16 (117:16) Десница Господня высока, десница Господня творит силу!
17 (117:17) Не умру, но буду жить и возвещать дела Господни.
18 (117:18) Строго наказал меня Господь, но смерти не предал меня.
19 (117:19) Отворите мне врата правды; войду в них, прославлю Господа.
20 (117:20) Вот врата Господа; праведные войдут в них.
21 (117:21) Славлю Тебя, что Ты услышал меня и соделался моим спасением.
22 (117:22) Камень, который отвергли строители, соделался главою угла:
23 (117:23) это – от Господа, и есть дивно в очах наших.
24 (117:24) Сей день сотворил Господь: возрадуемся и возвеселимся в оный!
25 (117:25) О, Господи, спаси же! О, Господи, споспешествуй же!
26 (117:26) Благословен грядущий во имя Господне! Благословляем вас из дома Господня.
27 (117:27) Бог – Господь, и осиял нас; вяжите вервями жертву, [ведите] к рогам жертвенника.
28 (117:28) Ты Бог мой: буду славить Тебя; Ты Бог мой: буду превозносить Тебя.
29 (117:29) Славьте Господа, ибо Он благ, ибо вовек милость Его.