1 Ioab, fiul Ţeruiei, a băgat de seamă că inima împăratului era aprinsă de dor după Absalom.

2 A trimes să aducă din Tecoa o femeie iscusită, şi i -a zis: ,,Fă-te că plîngi, şi îmbracă-te în haine de jale; nu te unge cu untdelemn, şi fii ca o femeie care de multă vreme plînge după un mort.

3 Să te duci astfel la împărat, şi să -i vorbeşti aşa şi aşa.`` Şi Ioab i -a spus ce trebuia să zică.

4 Femeia aceea din Tecoa s'a dus să vorbească împăratului. A căzut cu faţa la pămînt, s'a închinat, şi a zis: ,,Împărate, scapă-mă!``

5 Împăratul i -a zis: ,,Ce ai?`` Ea a răspuns: ,,Da, sînt văduvă, bărbatul mi -a murit!

6 Roaba ta avea doi fii; amîndoi s'au certat pe cîmp, şi n'a fost nimeni să -i despartă; unul a lovit pe celalt, şi l -a omorît.

7 Şi iată că toată familia s'a ridicat împotriva roabei tale, zicînd: ,Scoate încoace pe ucigaşul fratelui său! Vrem să -l omorîm, pentru viaţa fratelui său pe care l -a ucis; vrem să nimicim chiar şi pe moştenitor!` Ei ar stinge astfel şi tăciunele care-mi mai rămîne, ca să nu lase bărbatului meu nici nume nici urmaş viu pe faţa pămîntului.``

8 Împăratul a zis femeii: ,,Du-te acasă. Voi da porunci cu privire la tine.``

9 Femeia din Tecoa a zis împăratului: ,,Asupra mea, împărate, domnul meu, şi asupra casei tatălui meu să cadă pedeapsa; împăratul şi scaunul lui de domnie să nu aibă nimic de suferit``.

10 Împăratul a zis: ,,Dacă va vorbi cineva împotriva ta, să -l aduci la mine, şi nu se va mai atinge de tine.``

11 Ea a zis: ,,Să-şi aducă aminte împăratul de Domnul, Dumnezeul tău, pentruca răzbunătorul sîngelui să nu mărească prăpădul, şi să nu mi se nimicească fiul!`` Şi el a zis: ,,Viu este Domnul, că un păr din capul fiului tău nu va cădea la pămînt!``

12 Femeia a zis: ,,Dă voie roabei tale să spună o vorbă domnului meu, împăratul.`` Şi el a zis: ,,Vorbeşte!``

13 Femeia a zis: ,,Pentruce gîndeşti tu astfel cu privire la poporul lui Dumnezeu, căci nu iese chiar din cuvintele împăratului că împăratul este ca şi vinovat cînd nu cheamă înapoi pe acela pe care l -a gonit?

14 Trebuie negreşit să murim, şi vom fi ca nişte ape vărsate pe pămînt, cari nu se mai adună. Dumnezeu nu ia viaţa, ci doreşte ca fugarul să nu rămînă izgonit dinaintea Lui.

15 Acum, dacă am venit să spun aceste lucruri împăratului, domnului meu, am venit pentrucă poporul m'a înspăimîntat. Şi roaba ta a zis: ,Vreau să vorbesc împăratului; poate că împăratul va face ce va zice roaba sa.

16 Da, împăratul va asculta pe roaba sa, ca să scape din mîna celor ce caută să ne nimicească, pe mine şi pe fiul meu, din moştenirea lui Dumnezeu.`

17 Roaba ta a zis: ,Cuvîntul domnului meu împăratul să-mi dea odihnă. Căci domnul meu împăratul este ca un înger al lui Dumnezeu, gata să audă binele şi răul. Şi Domnul, Dumnezeul tău, să fie cu tine.``

18 Împăratul a răspuns, şi a zis femeii: ,,Nu-mi ascunde ce te voi întreba.`` Şi femeia a zis: ,,Să vorbească domnul meu împăratul!``

19 Împăratul a zis atunci: ,,Oare mîna lui Ioab nu este ea cu tine în toată treaba aceasta?`` Şi femeia a răspuns: ,,Viu este sufletul tău, împărate, domnul meu, că nu este cu putinţă nici o abatere nici la dreapta nici la stînga dela tot ce a zis domnul meu împăratul. În adevăr, robul tău Ioab mi -a poruncit, şi a pus în gura roabei tale toate aceste cuvinte.

20 Ca să dea o altă înfăţişare lucrului, a făcut robul tău Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atît de înţelept ca şi un înger al lui Dumnezeu, ca să cunoască tot ce se petrece pe pămînt.``

21 Împăratul a zis lui Ioab: ,,Iată, vreau să fac lucrul acesta; du-te dar, de adu înapoi pe tînărul Absalom.``

22 Ioab a căzut cu faţa la pămînt, s'a închinat, şi a binecuvîntat pe împăratul. Apoi a zis: ,,Robul tău cunoaşte azi că am căpătat trecere înaintea ta, împărate, domnul meu, fiindcă împăratul lucrează după cuvîntul robului său.``

23 Ioab s'a sculat, a plecat în Gheşur, şi a adus pe Absalom înapoi la Ierusalim.

24 Dar împăratul a zis: ,,Să se ducă în casa lui, şi să nu-mi vadă faţa.`` Şi Absalom s'a dus în casa lui, şi n'a văzut faţa împăratului.

25 Nu era om în tot Israelul aşa de vestit ca Absalom în privinţa frumuseţei lui; din talpa piciorului pînă în creştetul capului, n'avea niciun cusur.

26 Cînd îşi tundea capul-şi -l tundea în fiecare an, pentrucă părul îi era greu-greutatea părului de pe capul lui era de două sute de sicli, după greutatea împăratului.

27 Lui Absalom i s'au născut trei fii, şi o fiică, numită Tamar, care era o femeie frumoasă la chip.

28 Absalom a locuit doi ani la Ierusalim, fără să vadă faţa împăratului.

29 Apoi a chemat pe Ioab, să -l trimeată la împăratul: dar Ioab n'a voit să vină la el. L -a chemat a doua oară; şi Ioab tot n'a vrut să vină.

30 Absalom a zis atunci slujitorilor lui: ,,Vedeţi, ogorul lui Ioab este lîngă al meu; are orz pe el; duceţi-vă şi puneţi -i foc.`` Şi slujitorii lui Absalom au pus foc cîmpului.

31 Ioab s'a sculat şi s'a dus la Absalom acasă. Şi i -a zis: ,,Pentruce au pus slujitorii tăi foc cîmpului meu?``

32 Absalom a răspuns lui Ioab: ,,Iată, ţi-am trimes vorbă şi ţi-am zis: ,Vino aici, şi te voi trimete la împărat să -i spui: ,Pentruce m'am întors din Gheşur? Ar fi fost mai bine pentru mine să fiu şi acum acolo. Doresc acum să văd faţa împăratului; şi dacă este vreo nelegiuire în mine, să mă omoare.`

33 Ioab s'a dus la împărat, şi i -a spus lucrul acesta. Şi împăratul a chemat pe Absalom, care a venit la el şi s'a aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui. Împăratul a sărutat pe Absalom.

1 Ora conheceu Joabe, filho de Zeruia, que o coração do rei estava inclinado para Absalão.

2 Enviou Joabe a Tecoa, e fez trazer de lá uma mulher sábia e disse-lhe: Finge que estás de nojo, e toma um vestido de luto, e não te unjas com óleo, mas faze-te como uma mulher que há muito tempo chora a um morto;

3 e entrando ao rei, fala-lhe da seguinte maneira. Joabe pôs-lhe as palavras na boca.

4 Tendo-se a mulher de Tecoa apresentado ao rei, prostrou-se com o rosto em terra, fez-lhe uma reverência, e disse: Socorro, ó rei!

5 Perguntou-lhe o rei: Que tens? Ela respondeu: Na verdade eu sou uma mulher viúva: morreu meu marido.

6 A tua serva tinha dois filhos, os quais brigaram entre si no campo, e não havia quem os apartasse, mas um feriu ao outro, e o matou.

7 Eis que se levantou a parentela toda contra a tua serva, e disseram: Dá-nos aquele que feriu a seu irmão, para o matarmos pela vida de seu irmão a quem matou, e tiraremos também a vida ao herdeiro; assim apagarão a brasa que me ficou, para não se deixar a meu marido nem nome nem resto sobre a face da terra.

8 O rei disse à mulher: Vai para tua casa, e eu darei ordem a respeito de ti.

9 Respondeu a mulher de Tecoa ao rei: Sobre mim, ó rei meu senhor, recaia a culpa, e sobre a casa de meu pai; e será inocente o rei e o seu trono.

10 Disse o rei: Quem te falar nisso, traze-o à minha presença, e ele não te tocará mais.

11 Ela disse: Lembra-te, ó rei, de Jeová teu Deus, para que o vingador do sangue não continui a destruição: não exterminem a meu filho. Respondeu ele: Pela vida de Jeová, não há de cair ao chão nem um cabelo de teu filho.

12 Disse a mulher: Permita que a tua serva fale uma palavra ao rei meu senhor. Ele disse: Fala.

13 Prosseguiu a mulher: Por que imaginas então tal coisa contra o povo de Deus? pois falando o rei esta palavra, fica como culpado, visto não fazer voltar o seu desterrado.

14 Porque morremos, e somos como água derramada sobre a terra, que não se pode mais juntar; pois Deus não tira a vida, porém cogita meios, para que o banido não fique desterrado da sua presença.

15 Agora se eu vim falar esta palavra ao rei meu senhor, é porque o povo me atemorizou; e a tua serva disse: Falarei ao rei; talvez o rei faça segundo a palavra da sua criada.

16 Porque o rei ouvirá para livrar a sua serva da mão de quem procura exterminar da herança de Deus tanto a mim como a meu filho.

17 Então acrescentou a tua serva: A palavra do rei, meu senhor, seja um descanso; pois como o anjo de Deus é o rei, meu senhor, para discernir o bem e o mal. Seja contigo Jeová teu Deus.

18 Respondendo o rei, disse à mulher: Não me encubras o que te vou perguntar. Respondeu a mulher: Fale agora o rei meu senhor.

19 O rei perguntou: Não é verdade que a mão de Joabe anda contigo em tudo isso? Respondeu a mulher: Pela tua vida, ó rei meu senhor, ninguém se poderá desviar, nem para a direita nem para a esquerda, de tudo o que o rei, meu senhor, acaba de dizer, porque foi o teu servo Joabe quem me deu ordem, e quem pôs na boca da tua serva todas estas palavras;

20 para mudar a feição do negócio foi que o teu servo Joabe fez isto. Porém, sábio é o meu senhor, como um anjo de Deus, para saber tudo o que se passa sobre a terra.

21 O rei disse a Joabe: Eis aí que o faço; vai e faze voltar o mancebo Absalão.

22 Joabe prostrou-se com o rosto em terra e, fazendo uma reverência, abençoou ao rei, e disse: Hoje, ó rei meu senhor, conhece o teu servo que achei graça aos teus olhos, porque o rei deferiu a súplica do teu servo.

23 Levantou-se Joabe, foi a Gesur e trouxe a Absalão para Jerusalém.

24 O rei disse: Torne para sua casa, porém não veja a minha face. Voltou Absalão para sua casa, e não viu a face do rei.

25 Não havia em todo o Israel um homem tão admirável pela sua beleza como o era Absalão; desde a planta do pé até o mais alto da cabeça não havia nele defeito algum.

26 Quando ele rapava a cabeça (que o fazia no fim de cada ano, por lhe ficar carregada), pesava o cabelo da cabeça duzentos siclos, segundo o peso real.

27 Nasceram a Absalão três filhos e uma filha de nome Tamar, que era mulher de bela aparência.

28 Absalão esteve em Jerusalém dois anos, e não viu a face do rei.

29 Então Absalão mandou chamar a Joabe, para o enviar ao rei; mas este não quis vir a ele. Mandou chamá-lo segunda vez, porém não quis vir.

30 Disse aos seus servos: Vede o campo de Joabe ao pé do meu. Ele ali tem cevada: ide e lançai-lhe fogo. Os servos de Absalão puseram fogo ao campo.

31 Então se levantou Joabe, e foi à casa de Absalão, e lhe perguntou: Por que puseram os teus servos fogo ao meu campo?

32 Respondeu Absalão a Joabe: Eis que mandei chamar-te, dizendo: Vem cá, para que eu te envie ao rei, a fim de lhe dizer: Para que vim de Gesur? Melhor me era estar lá ainda. Agora veja eu a face do rei; se houver em mim culpa, que me tire a vida.

33 Joabe foi à presença do rei, e lho disse. Foi chamado Absalão, o qual entrou à presença do rei, e se prostrou com o rosto em terra diante dele. O rei beijou a Absalão.