1 Cînd a auzit fiul lui Saul că Abner a murit la Hebron, mînile i-au rămas fără putere, şi tot Israelul s'a spăimîntat.

2 Fiul lui Saul avea doi capi peste cetele de război, dintre cari unul se numea Baana iar altul Recab; erau fiii lui Rimon din Beerot, dintre fiii lui Beniamin. -Căci Beerot era privit ca făcînd parte din Beniamin,

3 şi Beerotiţii fugiseră la Ghitaim, unde au locuit pînă în ziua de azi.

4 Ionatan, fiul lui Saul, avea un fiu olog de picioare, şi în vîrstă de cinci ani, cînd a venit din Izreel vestea morţii lui Saul şi a lui Ionatan; doica lui l -a luat şi a fugit, şi fiindcă se grăbea să fugă, a căzut şi a rămas olog; numele lui era Mefiboşet.

5 Şi fiii lui Rimon din Beerot, Recab şi Baana, s'au dus în timpul zădufului zilei în casa lui Iş-Boşet, care îşi făcea somnul de amează.

6 Au pătruns pînă în mijlocul casei, dîndu-se drept negustori de grîu, şi l-au lovit în pîntece; apoi Recab şi Baana, fratele său, au scăpat.

7 Au intrat în casă, pe cînd el era culcat pe pat în odaia lui de dormit, l-au lovit, l-au omorît, şi i-au tăiat capul. I-au luat capul, şi au mers toată noaptea prin cîmpie.

8 Au adus capul lui Iş-Boşet la David în Hebron, şi au zis împăratului: ,,Iată capul lui Iş-Boşet, fiul lui Saul, vrăjmaşul tău, care voia să-ţi ia viaţa; Domnul răzbună azi pe împărat, domnul meu, împotriva lui Saul şi împotriva neamului lui.``

9 David a răspuns lui Recab şi lui Baana, fratele său, fiii lui Rimon din Beerot: ,,Viu este Domnul care m'a izbăvit din orice primejdie,

10 că pe cel ce a venit să-mi spună: ,Iată, Saul a murit`, şi care credea că-mi aduce o veste bună, l-am prins şi l-am omorît la Ţiclag, ca să -l răsplătesc pentru ştirea lui;

11 şi cînd nişte răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui şi în patul lui, cu cît mai mult îi voi cere sîngele din mînile voastre şi vă voi nimici de pe pămînt.``

12 Şi David a poruncit oamenilor lui să -i omoare; le-au tăiat mînile şi picioarele, şi i-au spînzurat la marginea iazului din Hebron. Au luat apoi capul lui Iş-Boşet, şi l-au îngropat în mormîntul lui Abner la Hebron.

1 Quando Is-Bosete, filho de Saul, ouviu que Abner morrera em Hebrom, tornaram-se-lhe fracas as mãos, e todo o Israel ficou perturbado.

2 Tinha o filho de Saul a seu serviço dois capitães de salteadores, um dos quais se chamava Baaná e o outro Recabe, filhos de Rimom berotita, dos filhos de Benjamim (pois Beerote foi reputada pertencente a Benjamim:

3 e os berotitas fugiram a Gitaim, e ali têm peregrinado até o dia de hoje).

4 Ora Jônatas, filho de Saul, tinha um filho aleijado dos pés. Este era de cinco anos de idade, quando chegaram de Jezreel as novas de Saul e de Jônatas; a sua ama o tomou e fugiu e, apressando-se ela a fugir, caiu o menino e ficou coxo. O seu nome era Mefibosete.

5 Indo Recabe e Baaná, filhos de Rimom berotita, chegaram à casa de Is-Bosete no calor do dia, enquanto ele dormia a sesta.

6 Entraram ali no interior da casa, como os que levavam trigo, e feriram-no na barriga; Recabe e Baaná, seu irmão, escaparam.

7 Quando entraram na casa, estando ele deitado em seu leito no quarto de dormir, ferindo-o, mataram-no e, cortando-lhe a cabeça, tomaram-na e andaram a noite toda pelo caminho da Arabá.

8 Trouxeram a cabeça de Is-Bosete a Davi em Hebrom, e disseram ao rei: Eis a cabeça de Is-Bosete, filho de Saul, teu inimigo, que te procurava a morte; Jeová vingou hoje ao rei meu senhor de Saul e da sua semente.

9 Respondeu Davi a Recabe e a Baaná, seu irmão, filhos de Rimom berotita, e disse-lhes: Pela vida de Jeová que remiu a minha alma de toda a angústia,

10 se, aquele que me deu a nova de que era morto Saul, cuidando que me trazia uma boa nova, eu fiz prender e matei em Ziclague, e essa foi a recompensa que lhe dei;

11 quanto mais, quando homens malvados mataram a um homem justo na sua casa, sobre o seu leito, não requererei eu de vossas mãos o seu sangue, e não vos exterminarei da terra?

12 Deu Davi ordem aos seus mancebos; eles os mataram e lhes cortaram as mãos e os pés, e os penduraram junto ao tanque em Hebrom. Tomaram, porém, a cabeça de Is-Bosete, e a enterraram na sepultura de Abner em Hebrom.