1 Cam pe aceeaş vreme, împăratul Irod a pus mînile pe unii din Biserică, pentruca să -i chinuiască;
2 şi a ucis cu sabia pe Iacov, fratele lui Ioan.
3 Cînd a văzut că lucrul acesta place Iudeilor, a mai pus mîna şi pe Petru. -Erau zilele praznicului Azimilor. -
4 După ce l -a prins, şi l -a băgat în temniţă, l -a pus supt paza a patru cete de cîte patru ostaşi, cu gînd ca după Paşte să -l scoată înaintea norodului.
5 Deci Petru era păzit în temniţă, şi Biserica nu înceta să înalţe rugăciuni către Dumnezeu pentru el.
6 În noaptea zilei cînd avea de gînd Irod să -l înfăţişeze la judecată, Petru dormea între doi ostaşi, legat de mîni cu două lanţuri; şi nişte păzitori păzeau temniţa la uşă.
7 Şi iată, un înger al Domnului a stătut lîngă el pe neaşteptate, şi o lumină a strălucit în temniţă. Îngerul a deşteptat pe Petru, lovindu -l în coastă, şi i -a zis: ,,Scoală-te, iute!`` Lanţurile i-au căzut jos de pe mîni.
8 Apoi îngerul i -a zis: ,,Încinge-te, şi leagă-ţi încălţămintele.`` Şi el a făcut aşa. Îngerul i -a mai zis: ,,Îmbracă-te în haină, şi vino după mine.``
9 Petru a ieşit afară, şi a mers după el, fără să ştie dacă ce făcea îngerul este adevărat. I se părea că are o vedenie.
10 După ce au trecut de straja întîia şi a doua, au ajuns la poarta de fer, care dă în cetate, şi ea li s'a deschis singură; au ieşit, şi au trecut într'o uliţă. Îndată, îngerul a plecat de lîngă el.
11 Cînd şi -a venit Petru în fire, a zis: ,,Acum văd cu adevărat că Domnul a trimes pe îngerul Său, şi m'a scăpat din mîna lui Irod şi dela tot ce aştepta poporul Iudeu.``
12 După ce şi -a dat bine seama de cele întîmplate, s'a îndreptat spre casa Mariei, mama lui Ioan, zis şi Marcu, unde erau adunaţi mulţi laolaltă, şi se rugau.
13 A bătut la uşa care dădea în pridvor; şi o slujnică, numită Roda, a venit să vadă cine e.
14 A cunoscut glasul lui Petru: şi de bucurie, în loc să deschidă, a alergat înlăuntru să dea de veste că Petru stă înaintea porţii.
15 ,,Eşti nebună!`` i-au zis ei. Dar ea stăruia şi spunea că el este. Ei, dimpotrivă, ziceau: ,,Este îngerul lui.``
16 Petru însă bătea mereu. Au deschis, şi au rămas încremeniţi cînd l-au văzut.
17 Petru le -a făcut semn cu mîna să tacă, le -a istorisit cum îl scosese Domnul din temniţă, şi a zis: ,,Spuneţi lucrul acesta lui Iacov şi fraţilor.`` Apoi a ieşit, şi s'a dus într'alt loc.
18 Cînd s'a făcut ziuă, ostaşii au fost într'o mare fierbere, ca să ştie ce s'a făcut Petru.
19 Irod, după ce l -a căutat în toate părţile, şi nu l -a aflat, a luat la cercetare pe păzitori, şi a poruncit să -i omoare. În urmă s'a pogorît din Iudea la Cezarea, ca să rămînă acolo.
20 Irod era foarte mîniat pe cei din Tir şi din Sidon. Dar aceştia au venit toţi într'un gînd la el; şi după ce au cîştigat de partea lor pe Blast, care era mai mare peste odaia de dormit a împăratului, au cerut pace, pentrucă ţara lor se hrănea din ţara împăratului.
21 Într'o zi anumită, Irod s'a îmbrăcat cu hainele lui împărăteşti, a şezut pe scaunul lui împărătesc, şi le vorbea.
22 Norodul a strigat: ,,Glas de Dumnezeu, nu de om!``
23 Îndată l -a lovit un înger al Domnului, pentrucă nu dăduse slavă lui Dumnezeu. Şi a murit mîncat de viermi.
24 Însă Cuvîntul lui Dumnezeu se răspîndea tot mai mult, şi numărul ucenicilor se mărea.
25 Barnaba şi Saul, după ce şi-au împlinit însărcinarea, s'au întors din Ierusalim, luînd cu ei pe Ioan, zis şi Marcu.
1 Naquele tempo o rei Herodes mandou prender alguns da igreja para os maltratar.
2 Ordenou que matassem à espada Tiago, irmão de João.
3 Vendo que isto agradava aos judeus, fez ainda mais, mandou prender também a Pedro-e eram os dias dos pães asmos-
4 e tendo-o feito prender, lançou-o no cárcere, entregando-o a quatro escoltas de quatro soldados cada uma para o guardarem, tencionando apresentá-lo ao povo depois da páscoa.
5 Pedro, pois, estava guardado no cárcere; mas a igreja orava com insistência a Deus por ele.
6 Quando Herodes estava para apresentá-lo, nessa mesma noite Pedro dormia entre dois soldados, acorrentado com duas cadeias, e sentinelas à porta guardavam o cárcere.
7 Eis que sobreveio um anjo do Senhor, e uma luz brilhou na prisão; e ele, tocando o lado de Pedro, o despertou, dizendo: Levanta-te depressa. As cadeias caíram-lhe das mãos.
8 O anjo acrescentou: Cinge-te e calça as tuas sandálias. Ele assim o fez. Disse-lhe mais: Cobre-te com a tua capa e segue-me.
9 Pedro, saindo, seguia-o, e não sabia que era real o que se fazia por meio do anjo, mas julgava que era uma visão.
10 Depois de terem passado a primeira e a segunda sentinela, chegaram ao portão de ferro que dá para a cidade, o qual se lhes abriu por si mesmo; e saindo, andaram uma rua, e logo o anjo o deixou.
11 Pedro, tornando a si, disse: Agora sei verdadeiramente que o Senhor enviou o seu anjo e me livrou da mão de Herodes e de tudo o que esperava o povo judaico.
12 Depois de refletir, foi à casa de Maria, mãe de João, que tem por sobrenome Marcos, onde muitas pessoas estavam congregadas e oravam.
13 Quando ele bateu ao postigo do portão, veio uma criada chamada Rode ver quem era;
14 reconhecendo a voz de Pedro, de gozo não abriu o portão, mas correndo para dentro, contou que Pedro estava ali.
15 Eles lhe disseram: Estás louca. Ela, porém, asseverava que era ele. Diziam: É o seu anjo.
16 Mas Pedro continuava a bater; quando abriram o portão, viram-no e ficaram atônitos.
17 Mas ele, acenando-lhes com a mão que se calassem, contou-lhes como o Senhor o tirou do cárcere, e acrescentou: Anunciai isto a Tiago e aos irmãos. E saindo, retirou-se para outro lugar.
18 Logo que amanheceu, houve grande alvoroço entre os soldados sobre o que teria acontecido a Pedro.
19 Herodes, tendo-o procurado e não o achando, inquiriu as sentinelas e mandou que fossem justiçadas; e descendo da Judéia a Cesaréia, ali se demorou.
20 Herodes estava irritado contra os de Tiro e de Sidom; porém eles de comum acordo se apresentaram a ele e, depois de alcançar o favor de Blasto, camarista do rei, pediam paz, porque era do país do rei que se abastecia o país deles.
21 Num dia designado Herodes, vestido de traje real, sentado no trono, dirigia-lhes uma fala;
22 e o povo clamava: É voz de um deus e não de um homem.
23 No mesmo instante um anjo do Senhor o feriu, por ele não haver dado glória a Deus; e comido de vermes, expirou.
24 Entretanto a palavra de Deus crescia e se multiplicava.
25 Barnabé e Saulo, tendo acabado o seu serviço, voltaram de Jerusalém, levando consigo a João que tem por sobrenome Marcos.