1 Festus, cînd a venit în ţinutul său, după trei zile s'a suit dela Cezarea în Ierusalim.

2 Preoţii cei mai de seamă şi fruntaşii Iudeilor i-au adus plîngere împotriva lui Pavel. L-au rugat cu stăruinţă,

3 şi i-au cerut, ca un hatîr pentru ei, să trimeată să -l aducă la Ierusalim. Prin aceasta îi întindeau o cursă, ca să -l omoare pe drum.

4 Festus a răspuns că Pavel este păzit în Cezarea, şi că el însuş are să plece în curînd acolo.

5 ,,Deci``, a zis el, ,,cei mai de frunte dintre voi să se coboare împreună cu mine, şi, dacă este ceva vinovat în omul acesta, să -l pîrască.``

6 Festus n'a zăbovit între ei decît opt sau zece zile; apoi s'a coborît la Cezarea. A doua zi, a şezut pe scaunul de judecător, şi a poruncit să fie adus Pavel.

7 Cînd a sosit Pavel, Iudeii, cari veniseră dela Ierusalim, l-au înconjurat, şi au adus împotriva lui multe şi grele învinuiri, pe cari nu le puteau dovedi.

8 Pavel a început să se apere, şi a zis: ,,N'am păcătuit cu nimic, nici împotriva Legii Iudeilor, nici împotriva Templului, nici împotriva Cezarului.``

9 Festus, care voia să capete bunăvoinţa Iudeilor, drept răspuns, a zis lui Pavel: ,,Vrei să te sui la Ierusalim, şi să fii judecat pentru aceste lucruri înaintea mea?``

10 Pavel a zis: ,,Eu stau înaintea scaunului de judecată al Cezarului; acolo trebuie să fiu judecat. Pe Iudei nu i-am nedreptăţit cu nimic, după cum ştii şi tu foarte bine.

11 Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau înlături dela moarte; dar, dacă nu este nimic adevărat din lucrurile de cari mă pîrăsc ei, nimeni n'are dreptul să mă dea în mînile lor. Cer să fiu judecat de Cezar.``

12 Atunci Festus, după ce s'a chibzuit cu sfetnicii lui, a răspuns: ,,De Cezar ai cerut să fii judecat, înaintea Cezarului te vei duce.``

13 După cîteva zile, împăratul Agripa şi Berenice au sosit la Cezarea, ca să ureze de bine lui Festus.

14 Fiindcă au stat acolo mai multe zile, Festus a spus împăratului cum stau lucrurile cu Pavel; şi a zis: ,,Felix a lăsat în temniţă pe un om,

15 împotriva căruia, cînd eram eu în Ierusalim, mi s'au plîns preoţii cei mai de seamă şi bătrînii Iudeilor, şi i-au cerut osîndirea.

16 Le-am răspuns că la Romani nu este obiceiul să se dea niciun om, înainte ca cel pîrît să fi fost pus faţă cu pîrîşii lui, şi să fi avut putinţa să se apere de lucrurile de cari este pîrît.

17 Ei au venit deci aici; şi, fără întîrziere, am şezut a doua zi pe scaunul meu de judecător, şi am poruncit să aducă pe omul acesta.

18 Pîrîşii, cînd s'au înfăţişat, nu l-au învinuit de nici unul din lucrurile rele, pe cari mi le închipuiam eu.

19 Aveau împotriva lui numai nişte neînţelegeri, cu privire la religia lor şi la un oarecare Isus, care a murit, şi despre care Pavel spunea că este viu.

20 Fiindcă nu ştiam ce hotărîre să iau în neînţelegerea aceasta, l-am întrebat dacă vrea să meargă la Ierusalim, şi să fie judecat acolo pentru aceste lucruri.

21 Dar Pavel a cerut ca pricina lui să fie ţinută ca să fie supusă hotărîrii împăratului, şi am poruncit să fie păzit pînă ce -l voi trimite la Cezar.``

22 Agripa a zis lui Festus: ,,Aş vrea să aud şi eu pe omul acela.`` ,,Mîne``, a răspuns Festus, ,,îl vei auzi.``

23 A doua zi, deci, Agripa şi Berenice au venit cu multă fală, şi au intrat în locul de ascultare împreună cu căpitanii şi cu oamenii cei mai de frunte ai cetăţii. La porunca lui Festus, Pavel a fost adus acolo.

24 Atunci Festus a zis: ,,Împărate Agripa, şi voi toţi cari sînteţi de faţă cu noi; uitaţi-vă la omul acesta, despre care toată mulţimea Iudeilor m'a rugat în Ierusalim şi aici, strigînd că nu trebuie să mai trăiască.

25 Fiindcă am înţeles că n'a făcut nimic vrednic de moarte, şi fiindcă singur a cerut să fie judecat de Cezar, am hotărît să -l trimet.

26 Eu n'am nimic temeinic de scris domnului meu cu privire la el; de aceea l-am adus înaintea voastră, şi mai ales înaintea ta, împărate Agripa, ca, după ce se va face cercetarea, să am ce scrie.

27 Căci mi se pare fără noimă să trimet pe un întemniţat, fără să arăt de ce este pîrît.``

1 Tendo, pois, entrado Festo na província, depois de três dias subiu de Cesaréia a Jerusalém,

2 e os principais sacerdotes e os mais eminentes judeus deram-lhe informações contra Paulo,

3 e em detrimento dele pediram a Festo como um favor, que o mandasse vir a Jerusalém, armando-lhe uma cilada para o matarem no caminho.

4 Festo porém, respondeu que Paulo se achava detido em Cesaréia;

5 portanto, disse ele, os que entre vós têm prestígio, desçam comigo e, se há naquele homem algum crime, acusem-no.

6 Tendo-se demorado entre eles cerca de oito ou dez dias, desceu a Cesaréia; e no dia seguinte sentando-se no tribunal mandou trazer a Paulo.

7 Comparecendo este, rodearam-no os judeus que tinham descido de Jerusalém, trazendo contra ele muitas e graves acusações, que não podiam provar.

8 Então Paulo, defendendo-se, disse: Não tenho pecado em coisa alguma, nem contra a Lei dos judeus, nem contra o templo, nem contra César.

9 Festo, querendo alcançar o favor dos judeus, perguntou a Paulo: Queres subir a Jerusalém e ser aí julgado destas coisas perante mim?

10 Mas Paulo respondeu: Estou perante o tribunal de César onde devo ser julgado. Não tenho feito mal algum aos judeus, como tu bem sabes.

11 Se, pois, sou malfeitor, e tenho praticado alguma coisa que mereça a morte, não recuso morrer; mas se não são verdadeiras as coisas de que me acusam, ninguém pode entregar-me a eles; apelo para César.

12 Então Festo, tendo conferenciado com o conselho, respondeu: Para César apelaste, a César irás.

13 Passados alguns dias, o rei Agripa e Berenice chegaram a Cesaréia, para saudar a Festo.

14 Como se demorassem ali muitos dias, Festo expôs ao rei o caso de Paulo, dizendo: Félix deixou aqui um homem preso,

15 a respeito do qual, quando estive em Jerusalém, os principais sacerdotes e os anciãos dos judeus deram-me informações, pedindo que o condenasse.

16 A eles respondi que não é costume dos romanos condenar homem algum antes de o acusado ter presentes os acusadores, e ter tido oportunidade de se defender do que lhe é imputado.

17 Portanto, tendo-se eles reunido aqui, sem me demorar, no dia seguinte sentei-me no tribunal e mandei trazer o homem;

18 e levantando-se os acusadores, não apresentaram contra ele alguma acusação dos crimes que eu supunha,

19 mas tinham com ele certas questões sobre a sua religião e sobre um Jesus defunto, que Paulo afirmava estar vivo.

20 Eu, perplexo, quanto ao modo de investigar estas coisas, perguntei-lhe se queria ir a Jerusalém e ser ali julgado sobre estas questões.

21 Mas havendo Paulo apelado para que o reservassem ao julgamento do imperador, mandei que fosse detido até que eu o enviasse a César.

22 Disse Agripa a Festo: Eu também desejava ouvir esse homem. Amanhã, respondeu ele, o ouvirás.

23 No dia seguinte vindo Agripa e Berenice, com grande pompa e, depois de entrarem na audiência com os tribunos e homens principais da cidade, foi Paulo ali trazido por ordem de Festo.

24 Então disse Festo: Rei Agripa e todos vós que estais presentes conosco, vedes este homem, por causa de quem toda a comunidade dos judeus recorreu a mim, tanto em Jerusalém como aqui, clamando que não convinha que ele vivesse mais.

25 Porém eu achei que ele nada havia praticado que merecesse a morte, mas tendo ele apelado para o imperador, determinei remeter-lho.

26 Dele nada tenho de positivo que escreva ao soberano; pelo que vo-lo tenho apresentado a vós, e mormente a ti, ó rei Agripa, para que, depois de feito o interrogatório, tenha eu alguma coisa que escrever;

27 porque não me parece razoável remeter um preso, sem mencionar também as acusações que há contra ele.