1 ,,Nebucadneţar, împăratul, către toate popoarele, neamurile, oamenii de toate limbile, cari locuiesc pe tot pămîntul: Să aveţi multă pace!
2 Am găsit cu cale să fac cunoscut semnele şi minunile, pe cari le -a făcut Dumnezeul cel Prea Înalt faţă de mine.
3 Cît de mari sînt semnele Lui şi cît de puternice sînt minunile Lui! Împărăţia Lui este o împărăţie vecinică, şi stăpînirea Lui dăinuieşte din neam în neam!
4 Eu, Nebucadneţar, trăiam liniştit în casa mea, şi fericit în palatul meu.
5 Am visat un vis, care m'a înspăimîntat; gîndurile de cari eram urmărit în patul meu şi vedeniile duhului meu mă umpleau de groază.
6 Am poruncit atunci să aducă înaintea mea pe toţi înţelepţii Babilonului, ca să-mi tîlcuiască visul.
7 Îndată au venit vrăjitorii, cititorii în stele, Haldeii şi ghicitorii. Le-am spus visul, şi nu mi l-au putut tîlcui.
8 La urmă de tot, s'a înfăţişat înaintea mea Daniel, numit Beltşaţar, după numele dumnezeului meu, şi care are în el duhul dumnezeilor celor sfinţi. I-am spus visul, şi am zis:
9 -,,Beltşaţare, căpetenia vrăjitorilor, ştiu că ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi, şi că pentru tine nici o taină nu este grea; deci tîlcuieşte-mi vedeniile, pe cari le-am avut în vis.
10 Iată vedeniile cari mi-au trecut prin cap, cînd eram în pat. Mă uitam, şi iată că în mijlocul pămîntului era un copac foarte înalt.
11 Copacul acesta s'a făcut mare şi puternic, vîrful lui se înălţa pînă la ceruri, şi se vedea dela marginile întregului pămînt.
12 Frunza lui era frumoasă, şi avea roade multe; în el se găsea hrană pentru toţi; fiarele cîmpului se adăposteau supt umbra lui, păsările cerului îşi făceau cuibul în ramurile lui, şi orice făptură vie se hrănea din el.
13 În vedeniile cari-mi treceau prin cap, în patul meu, mă uitam, şi iată că s'a pogorît din ceruri un străjer sfînt.
14 El a strigat cu putere şi a vorbit aşa: ,,Tăiaţi copacul, şi rupeţi ramurile; scuturaţi -i frunza şi risipiţi roadele; fugăriţi fiarele de supt el, şi păsările din ramurile lui!
15 Dar trunchiul cu rădăcinile lui, lăsaţi -l în pămînt, şi legaţi -l cu lanţuri de fer şi de aramă, în iarba de pe cîmp, ca să fie udat de roua cerului, şi să fie la un loc cu fiarele în iarba pămîntului.
16 Inima lui de om i se va preface într'o inimă de fiară, şi vor trece şapte vremuri peste el.
17 Hotărîrea aceasta a fost luată în sfatul străjerilor, şi pusă la cale înaintea sfinţilor, ca să ştie cei vii că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor, că o dă cui îi place, şi înalţă pe ea pe cel mai de jos dintre oameni!``
18 Iată visul pe care l-am visat, eu, împăratul Nebucadneţar. Tu, Beltşaţar, tîlcuieşte -l, fiindcă toţi înţelepţii din împărăţia mea nu pot să mi -l tîlcuiască; tu însă poţi, căci ai în tine duhul dumnezeilor sfinţi.``
19 Atunci Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă, şi gîndurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvîntul, şi a zis: ,,Beltşaţare, să nu te turbure visul şi tîlcuirea!``. Şi Beltşaţar a răspuns: ,,Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi, şi tîlcuirea lui pentru protivnicii tăi!
20 Copacul pe care l-ai văzut, care se făcuse atît de mare şi puternic, încît i se înălţa vîrful pînă la ceruri şi se vedea dela toate capetele pămîntului;
21 copacul acesta, a cărui frunză era aşa de frumoasă şi care avea roade atît de multe şi în care era hrană pentru toţi, supt care se adăposteau fiarele cîmpului, şi în ramurile căruia îşi făceau-cuibul păsările cerului,
22 eşti tu, împărate, care ai ajuns mare şi puternic, a cărui mărime a crescut şi s'a înălţat pînă la ceruri, şi a cărui stăpînire se întinde pînă la marginile pămîntului.
23 Împăratul a văzut pe un străjer sfînt pogorîndu-se şi zicînd: ,,Tăiaţi copacul, şi nimiciţi -l; dar trunchiul cu rădăcinile lui lăsaţi -l în pămînt, şi legaţi -l cu lanţuri de fer şi de aramă, în iarba de pe cîmp, ca să fie udat de roua cerului, şi să stea la un loc cu fiarele cîmpului, pînă vor trece şapte vremuri peste el``.
24 Iată tîlcuirea acestui fapt, împărate, iată hotărîrea Celui Prea Înalt, care se va împlini asupra domnului meu împăratul.
25 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, vei locui la un loc cu fiarele cîmpului, şi îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi; vei fi udat de roua cerului şi şapte vremi vor trece peste tine, pînă vei cunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi o dă cui vrea.
26 Porunca să lase trunchiul cu rădăcinile copacului, înseamnă că împărăţia ta îţi va rămînea ţie îndată ce vei recunoaşte stăpînirea Celui ce este în ceruri.
27 Deaceea, împărate, placă-ţi sfatul meu! Pune capăt păcatelor tale, şi trăieşte în neprihănire, rupe -o cu nelegiuirile tale, şi ai milă de cei nenorociţi, şi poate că ţi se va prelungi fericirea!
28 Toate aceste lucruri s'au împlinit asupra împăratului Nebucadneţar.
29 După douăsprezece luni, pe cînd se plimba pe acoperişul palatului împărătesc din Babilon,
30 împăratul a luat cuvîntul, şi a zis: ,,Oare nu este acesta Babilonul cel mare, pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?``
31 Nu se sfîrşise încă vorba aceasta a împăratului, şi un glas s'a pogorît din cer şi a zis: ,,Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s'a luat împărăţia!
32 Te vor izgoni din mijlocul oamenilor, şi vei locui la un loc cu fiarele cîmpului; îţi vor da să mănînci iarbă ca la boi, şi vor trece peste tine şapte vremi, pînă vei recunoaşte că Cel Prea Înalt stăpîneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!`` -
33 Chiar în clipa aceea, s'a împlinit cuvîntul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mîncat iarbă ca boii, trupul i -a fost udat de roua cerului, pînă i -a crescut părul ca penele vulturului, şi unghiile ca ghiarele păsărilor.``
34 După trecerea vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer, şi mi -a venit iarăş mintea la loc. Am binecuvîntat pe Cel Prea Înalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte vecinic, Acela a cărui stăpînire este vecinică, şi a cărui împărăţie dăinuieşte din neam în neam.
35 Toţi locuitorii pămîntului sînt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pămîntului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mîniei Lui, nici să -I zică:,, Ce faci?``
36 În vremea aceea, mi -a venit mintea înapoi; slava împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s'au dat înapoi; sfetnicii şi mai marii mei din nou m'au căutat; am fost pus iarăş peste împărăţia mea, şi puterea mea a crescut.
37 Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate lucrările Lui sînt adevărate, toate căile Lui sînt drepte, şi El poate să smerească pe ceice umblă cu mîndrie!``
1 O rei Nabucodonozor a todos os povos, nações e línguas, que habitam em toda a terra, paz vos seja multiplicada.
2 Pareceu-me bem divulgar os milagres e maravilhas que o altíssimo Deus tem feito para comigo.
3 Quão grandes são os seus milagres! e quão poderosas são as suas maravilhas! e o seu reino é um reino sempiterno, e o seu domínio se estende de geração em geração.
4 Eu, Nabucodonozor, estava sossegado em minha casa, e florescente no meu palácio.
5 Tive um sonho que me atemorizou; e, estando eu na minha cama, os pensamentos e as visões da minha cabeça me perturbaram.
6 Portanto expedi um decreto, que se apresentassem perante mim todos os sábios de Babilônia, para que me fizessem saber a interpretação do sonho.
7 Então entraram os mágicos, os encantadores, os caldeus e os feiticeiros; eu contei o sonho diante deles, porém não me fizeram saber a interpretação dele.
8 Mas por fim entrou na minha presença Daniel, que tem por nome Beltessazar, segundo o nome do meu deus, e no qual há o espírito dos deuses santos; e diante dele contei o sonho, dizendo:
9 Ó Beltessazar, chefe dos mágicos, porquanto eu sei que há em ti o espírito dos deuses santos, e nenhum segredo te é difícil, dize-me as visões do meu sonho que tive e a sua interpretação.
10 Desta maneira eram as visões da minha cabeça, estando eu na minha cama: Eu vi, e eis uma árvore no meio da terra, e era grande a sua altura.
11 Crescia, e tornava-se forte e a sua altura chegava até o céu, e era vista até a extremidade de toda a terra.
12 As suas folhas eram formosas, e o seu fruto copioso, e nela havia sustento para todos; debaixo dela os animais do campo achavam sombra, e as aves do céu pousavam nos seus ramos, e dela se sustentava toda a carne.
13 Vi nas visões da minha cabeça, estando eu na minha cama, e eis que um vigia, a saber, um santo, descia do céu.
14 Ele clamou em alta voz e disse assim: Deitai abaixo a árvore, e cortai-lhe os ramos, fazei-lhe cair as folhas e espalhai o seu fruto; afugentem-se de debaixo dela os animais, e dos seus ramos as aves.
15 Contudo deixai na terra o tronco com as suas raízes, ligado com laço de ferro e de bronze, no meio da tenra relva do campo; e seja molhado do orvalho do céu, e seja a sua porção com os animais na erva da terra;
16 mude-se-lhe o coração para que não seja mais o de homem, e seja-lhe dado o coração de animal; e passem sobre ele sete tempos.
17 Pelo decreto dos vigias é a sentença, e pela palavra dos santos o mando: a fim de que conheçam os viventes que o Altíssimo domina no reino dos homens, e o dá a quem quiser, e constitui sobre ele o mais humilde dos homens.
18 Este sonho eu, rei Nabucodonozor, o tenho visto. Tu, pois, ó Beltessazar, dize a interpretação, porquanto todos os sábios do meu reino não me podem fazer saber a interpretação; porém tu podes, porque há em ti o espírito dos deuses santos.
19 Então Daniel, que tinha por nome Beltessazar, ficou espantado por algum tempo, e os seus pensamentos o perturbaram. Respondeu o rei, e disse: Beltessazar, não te perturbe o sonho, nem a sua interpretação. Respondeu Beltessazar e disse: Meu senhor, seja o sonho para os que te odeiam, e a sua interpretação para os teus adversários.
20 A árvore que viste, a qual crescia e se tornava forte, cuja altura chegava até o céu, e que era vista por toda a terra;
21 cujas folhas eram formosas, cujo fruto copioso, e em que havia sustento para todos, debaixo da qual habitavam os animais do campo, e em cujos ramos pousavam as aves do céu:
22 esta árvore és tu, ó rei, que tens crescido, e te hás tornado forte; pois a tua grandeza tem crescido e já chega até o céu, e o teu domínio até a extremidade da terra.
23 Porquanto o rei viu baixar do céu um vigia, a saber, um santo que disse: Deitai abaixo a árvore, e a destrói; contudo deixai na terra o tronco com as suas raízes, ligado com um laço de ferro e de bronze no meio da tenra relva do campo; e seja ele molhado do orvalho do céu, e seja a sua porção com os animais do campo, até que passem sobre ele sete tempos;
24 esta é a interpretação, ó rei, e é o decreto do Altíssimo, que é vindo sobre o rei meu senhor:
25 tu serás expulso dentre os homens, e a tua morada será com os animais do campo, e serás obrigado a comer feno como boi, e serás molhado do orvalho do céu, e sobre ti passarão sete tempos; até que conheças que o Altíssimo domina no reino dos homens, e o dá a quem quiser.
26 Porquanto mandaram deixar o tronco com as raízes da árvore; o teu reino te ficará firme, depois que tiveres conhecido que os céus dominam.
27 Por isso, ó rei, seja do teu agrado o meu conselho, e desfaze os teus pecados pela justiça, e as tuas iniqüidades por manifestares misericórdia para com os pobres; se, porventura, houver uma prolongação da tua tranqüilidade.
28 Tudo isso veio sobre o rei Nabucodonozor.
29 Ao cabo de doze meses estava ele passeando no palácio real de Babilônia.
30 Falou o rei e disse: Não é esta a grande Babilônia, que eu edifiquei para a morada real, pela força do meu poder e para a glória da minha majestade?
31 Ainda estava a palavra na boca do rei, quando veio do céu uma voz, dizendo: Ó rei Nabucodonozor, a ti se diz: O reino já passou de ti.
32 Serás expulso dentre os homens, e a tua morada será com os animais do campo; serás obrigado a comer feno como boi, e sobre ti passarão sete tempos; até que conheças que o Altíssimo domina no reino dos homens, e o dá a quem quiser.
33 Na mesma hora cumpriu-se a palavra sobre Nabucodonozor: foi ele expulso dentre os homens, e comeu feno como boi, e foi o seu corpo molhado do orvalho do céu, até que cresceu o seu pêlo como as penas das águias, e as suas unhas como as das aves.
34 Ao cabo dos dias eu Nabucodonozor levantei ao céu os meus olhos, e tornou a mim o meu entendimento. Eu bendisse ao Altíssimo, e louvei e glorifiquei ao que vive para sempre, porque o seu domínio é um domínio sempiterno, e o seu reino se estende de geração em geração.
35 Todos os habitantes da terra são tidos como nada; ele faz conforme a sua vontade no exército do céu e entre os habitantes da terra, e não há quem possa resistir a sua mão, nem lhe dizer: Que fazes?
36 Ao mesmo tempo tornou a mim o meu entendimento; e para a glória do meu reino, tornou a mim a minha majestade e resplendor; buscaram-me os meus conselheiros e os meus grandes; fui restabelecido no meu reino, e foi-me acrescentado excelente grandeza.
37 Agora eu Nabucodonozor louvo e engrandeço e glorifico ao Rei do céu, porque todas as suas obras são verdade, e os seus caminhos juízos; e ele pode humilhar os que andam na soberba.