1 ,,În vremea aceea, Domnul mi -a zis: ,Taie două table de piatră ca cele dintîi, şi suie-te la Mine pe munte; fă şi un chivot de lemn.
2 Eu voi scrie pe aceste două table cuvintele cari erau scrise pe tablele dintîi pe cari le-ai sfărîmat, şi să le pui în chivot.`
3 Am făcut un chivot de lemn de salcîm, am tăiat două table de piatră ca cele dintîi, şi m'am suit pe munte cu cele două table în mînă.
4 Domnul a scris pe table ce fusese scris pe cele dintîi, cele zece porunci cari vă fuseseră spuse pe munte, din mijlocul focului, în ziua adunării; şi Domnul mi le -a dat.
5 M'am întors apoi şi m'am pogorît de pe munte, am pus tablele în chivotul pe care -l făcusem, şi ele au rămas acolo, cum îmi poruncise Domnul.
6 Copiii lui Israel au plecat din Beerot-Bene-Iaacan la Mosera. Acolo a murit Aaron, şi a fost îngropat; Eleazar, fiul lui, i -a urmat în slujba preoţiei.
7 Apoi deacolo au pornit la Gudgoda, şi dela Gudgoda la Iotbata, ţară unde sînt pîraie de ape.
8 În vremea aceea, Domnul a despărţit seminţia lui Levi, şi i -a poruncit să ducă chivotul legămîntului Domnului, să stea înaintea Domnului ca să -I slujească, şi să binecuvînteze poporul în Numele Lui; lucru pe care l -a făcut pînă în ziua de azi.
9 Deaceea Levi n'are nici parte de moşie, nici moştenire cu fraţii lui: Domnul este moştenirea lui, cum i -a spus Domnul, Dumnezeul tău.
10 Eu am rămas pe munte, ca şi mai înainte, patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi. Domnul m'a ascultat şi de data aceasta; Domnul n'a voit să vă nimicească.
11 Domnul mi -a zis: ,Scoală-te, du-te, şi mergi în fruntea poporului. Să se ducă să ia în stăpînire ţara pe care am jurat părinţilor lor că le -o voi da.`
12 Acum, Israele, ce alta cere dela tine Domnul, Dumnezeul tău, decît să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să umbli în toate căile Lui, să iubeşti şi să slujeşti Domnului, Dumnezeului tău, din toată inima ta şi din tot sufletul tău,
13 să păzeşti poruncile Domnului şi legile Lui pe cari ţi le dau astăzi, ca să fii fericit?
14 Iată, ale Domnului, Dumnezeului tău, sînt cerurile şi cerurile cerurilor, pămîntul şi tot ce cuprinde el.
15 Şi numai de părinţii tăi S'a alipit Domnul ca să -i iubească; şi după ei, pe sămînţa lor, pe voi v'a ales El dintre toate popoarele, cum vedeţi azi.
16 Să vă tăiaţi dar inima împrejur, şi să nu vă mai înţepeniţi gîtul.
17 Căci Domnul, Dumnezeul vostru, este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor, Dumnezeul cel mare, puternic şi înfricoşat, care nu caută la faţa oamenilor şi nu primeşte daruri;
18 care face dreptate orfanului şi văduvei, care iubeşte pe străin şi -i dă hrană şi îmbrăcăminte.
19 Să iubiţi pe străin, căci şi voi aţi fost străini în ţara Egiptului.
20 Să te temi de Domnul, Dumnezeul tău, să -I slujeşti, să te alipeşti de El, şi pe Numele Lui să juri.
21 El este slava ta, El este Dumnezeul tău. El a făcut în mijlocul tău aceste lucruri mari şi grozave pe cari ţi le-au văzut ochii.
22 Părinţii tăi s'au pogorît în Egipt în număr de şaptezeci de inşi; acum Domnul, Dumnezeul tău, a făcut din tine o mulţime ca stelele cerului.``
1 Naquele tempo disse-me Jeová: Corta-te duas tábuas de pedra, como as primeiras, e sobe a mim o monte, e faze-te uma arca de madeira.
2 Escreverei nas tábuas as palavras que estavam nas primeiras tábuas que quebraste, e pô-las-ás na arca.
3 Fiz, pois, uma arca de madeira de acácia, cortei duas tábuas de pedra como as primeiras, e subi o monte, tendo eu as duas tábuas na mão.
4 Escreveu nas tábuas, conforme a primeira escritura, os dez mandamentos, que Jeová vos falou no monte do meio do fogo no dia da assembléia; e Jeová mas deu a mim.
5 Virei-me e desci o monte e pus as tábuas na arca que tinha feito; e ali estão, como Jeová me ordenou.
6 (Os filhos de Israel partiram de Beerote-Bene-Jaacã para Moserá. Ali morreu Arão, e ali foi sepultado; e Eleazar, seu filho, era sacerdote no lugar dele.
7 Dali partiram para Gudgodá; e de Gudgodá para Jotbatá, terra de torrentes de água.
8 Por esse tempo Jeová separou a tribo de Levi, para levar a arca da aliança de Jeová, para estar diante de Jeová a fim de o servir, e de lançar a bênção em seu nome até este dia.
9 Pelo que Levi não tem parte nem herança com seus irmãos; Jeová é a sua herança, assim como Jeová teu Deus lhe falou).
10 Fiquei no monte, como dantes, quarenta dias e quarenta noites; ouviu-me Jeová ainda esta vez: Jeová não te quis destruir.
11 Disse-me Jeová: Levanta-te, põe-te a caminho adiante do povo; entrarão e possuirão a terra que prometi com juramento a seus pais que lhes daria.
12 Agora ó Israel, que é que Jeová teu Deus te pede, senão que temas a Jeová teu Deus, que andes nos seus caminhos, e o ames, e sirvas a Jeová teu Deus de todo o teu coração e de toda a tua alma,
13 que guardes os mandamentos de Jeová e os seus estatutos, que eu hoje te ordeno para o teu bem?
14 Eis que a Jeová teu Deus pertencem o céu, e o céu dos céus, a terra e tudo o que nela há.
15 Tão-somente Jeová teve afeição a teus pais para os amar, e escolheu a sua semente depois deles, isto é, a vós, acima de todos os povos, como hoje se vê.
16 Circuncidai, pois, o prepúcio do vosso coração, e não mais sejais de cerviz dura.
17 Porque Jeová vosso Deus é o Deus dos deuses e o Senhor dos senhores, o Deus grande, poderoso e terrível, que não se deixa levar de respeitos humanos, nem recebe peitas;
18 que executa o julgamento do órfão e da viúva, e ama ao estrangeiro, dando-lhe pão e vestido.
19 Amai, portanto, ao estrangeiro; porque fostes estrangeiros na terra do Egito.
20 A Jeová teu Deus temerás; a ele servirás, e a ele te unirás, e pelo seu nome jurarás.
21 Ele é o teu louvor, e o teu Deus; que fez a teu favor estas grandes e terríveis coisas que os teus olhos viram.
22 Com setenta pessoas desceram teus pais ao Egito; e agora Jeová teu Deus te fez em número como as estrelas.