1 Dacă se va ridica în mijlocul tău un prooroc sau un visător de vise care-ţi va vesti un semn sau o minune,

2 şi se va împlini semnul sau minunea aceea de care ţi -a vorbit el zicînd: ,,Haidem după alţi dumnezei``, -dumnezei pe cari tu nu -i cunoşti, -,,şi să le slujim``!

3 să n'asculţi cuvintele acelui prooroc sau visător de vise, căci Domnul, Dumnezeul vostru, vă pune la încercare ca să ştie dacă iubiţi pe Domnul, Dumnezeul vostru, din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru.

4 Voi să mergeţi după Domnul, Dumnezeul vostru, şi de El să vă temeţi; poruncile Lui să le păziţi; de glasul Lui să ascultaţi; Lui să -I slujiţi, şi de El să vă alipiţi.

5 Proorocul sau visătorul acela de vise să fie pedepsit cu moartea, căci a vorbit de răsvrătire împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, care v'a scos din ţara Egiptului şi v'a izbăvit din casa robiei, şi a voit să te abată dela calea în care ţi -a poruncit Domnul, Dumnezeul tău, să umbli. Să scoţi astfel răul din mijlocul tău.

6 Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau nevasta care se odihneşte la sînul tău, sau prietenul tău pe care -l iubeşti ca pe tine însuţi, te aţîţă în taină, zicînd: ,,Haidem, şi să slujim altor dumnezei!`` -dumnezei pe cari nici tu, nici părinţii tăi nu i-aţi cunoscut,

7 dintre dumnezeii popoarelor cari vă înconjoară, lîngă tine sau departe de tine, dela o margine a pămîntului pănă la cealaltă-

8 să nu te învoieşti şi să nu -l asculţi; să n'arunci spre el o privire de milă, să nu -l cruţi, şi să nu -l ascunzi.

9 Ci să -l omori; întăi mîna ta să se ridice asupra lui ca să -l omoare, şi apoi mîna întregului popor;

10 să -l ucizi cu pietre, şi să moară, pentrucă a căutat să te abată dela Domnul, Dumnezeul tău, care te -a scos din ţara Egiptului, din casa robiei.

11 Să se facă aşa, pentruca tot Israelul să audă şi să se teamă, şi să nu se mai săvîrşească o faptă aşa de nelegiuită în mijlocul tău.

12 Dacă vei auzi spunîndu-se despre una din cetăţile pe cari ţi le -a dat ca locuinţă Domnul, Dumnezeul tău:

13 ,,Nişte oameni răi au ieşit din mijlocul tău, şi au amăgit pe locuitorii din cetatea lor zicînd: ,Haidem şi să slujim altor dumnezei!`` -dumnezei pe cari tu nu -i cunoşti-

14 să faci cercetări, să cauţi şi să întrebi cu deamănuntul. Dacă este adevărat, dacă lucrul este întemeiat, dacă urîciunea aceasta a fost făcută în mijlocul tău,

15 atunci să treci prin ascuţişul săbiei pe locuitorii din cetatea aceea, s'o nimiceşti cu desăvîrşire împreună cu tot ce va fi în ea, şi să -i treci chiar şi vitele prin ascuţişul săbiei.

16 Să strîngi toată prada în mijlocul pieţei, şi să arzi de tot cu foc cetatea şi toată prada ei, înaintea Domnului, Dumnezeului tău: să rămînă pentru totdeauna un morman de dărîmături, şi nici o dată să nu fie zidită din nou.

17 Nimic din ce va fi blestemat ca să fie nimicit cu desăvîrşire, să nu se lipească de mîna te, pentru ca Domnul să Se întoarcă din iuţimea mîniei Lui, să Se îndure de tine, să te ierte, şi să te înmulţească, după cum a jurat lucrul acesta părinţilor tăi,

18 dacă vei asculta de glasul Domnului, Dumnezeului tău, păzind toate poruncile Lui pe cari ţi le dau astăzi, şi făcînd ce este plăcut înaintea Domnului, Dumnezeului tău.

1 Se se levantar no meio de ti profeta ou sonhador de sonhos, e te mostrar um milagre ou prodígio,

2 e suceder o milagre ou o prodígio, de que te falou, e disser: Vamos após outros deuses, que não conheceste, e sirvamo-los;

3 não ouvirás as palavras desse profeta, ou desse sonhador de sonhos; porque Jeová vosso Deus vos está experimentando, para saber se o amais de todo o vosso coração e de toda a vossa alma.

4 Andareis após Jeová vosso Deus, e temê-lo-eis; guardareis os seus mandamentos, e obedecereis à sua voz, e o servireis e a ele vos unireis.

5 Esse profeta, ou esse sonhador de sonhos, será morto, porque falou rebelião contra Jeová vosso Deus, que vos tirou da terra do Egito e vos remiu da casa de servidão, para vos tirar do caminho em que Jeová vosso Deus vos ordenou que andásseis. Assim exterminarás o mal do meio de ti.

6 Se teu irmão, filho de tua mãe, ou teu filho, ou tua filha, ou a mulher do teu coração, ou o teu amigo, que te é como a tua alma, te incitar em segredo, dizendo: Vamos e sirvamos outros deuses desconhecidos a ti e a teus pais,

7 dos deuses dos povos que estão ao redor de ti, perto ou longe de ti, desde uma extremidade da terra até a outra,

8 não lhe cederás, nem o ouvirás, o teu olho não terá piedade dele, nem o pouparás, nem o esconderás;

9 mas certamente o matarás. A tua mão será a primeira contra ele para o matar, e depois a mão de todo o povo.

10 Tu o apedrejarás, até que morra; porque procurou apartar-te de Jeová teu Deus, que te tirou da terra do Egito, da casa de servidão.

11 Todo o Israel ouvirá, e temerá, e não se tornará a fazer uma coisa má como esta, no meio de ti.

12 Se, em alguma das tuas cidades que Jeová teu Deus te dá para nela habitares, ouvires dizer:

13 Uns homens depravados saíram do meio de ti, e perverteram os habitantes da tua cidade, dizendo: Vamos e sirvamos outros deuses que não conheces;

14 indagarás, investigarás e com diligência perguntarás. Se for verdade, se for certo que tal abominação se cometeu no meio de ti,

15 certamente ferirás os habitantes daquela cidade ao fio da espada, destruindo-a completamente e bem assim tudo o que nela há, até os seus animais.

16 Ajuntarás todo o despojo dela no meio da sua praça, e queimarás a cidade e todo o seu despojo como oferta inteira a Jeová teu Deus; ficará um montão para sempre; não se tornará a edificar.

17 Para que Jeová se aparte do ardor da sua ira, e se compadeça de ti, e tenha piedade de ti, e te multiplique, como prometeu com juramento a teus pais, não se te pegará às mãos nada do anátema;

18 quando ouvires a voz de Jeová teu Deus, para guardares todos os seus mandamentos, que eu hoje te ordeno, para fazeres o que é reto aos olhos de Jeová teu Deus.