1 M'am uitat apoi la toate asupririle cari se fac supt soare; şi iată că cei apăsaţi varsă lacrămi, şi nu este nimeni să -i mîngîie! Ei sînt pradă sîlniciei asupritorilor lor, şi n'are cine să -i mîngîie!

2 Şi am găsit că morţii, cari au murit mai înainte, sînt mai fericiţi decît cei vii, cari sînt încă în viaţă.

3 Dar mai fericit decît amîndoi am găsit pe celce nu s'a născut încă, fiindcă n'a văzut toate relele cari se petrec supt soare.

4 Am mai văzut că orice muncă şi orice iscusinţă la lucru îşi are temeiul numai în pizma unuia asupra altuia. Şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.

5 Nebunul îşi încrucişează mînile, şi îşi mănîncă însăş carnea lui.

6 Mai bine o mînă plină de odihnă, decît amîndoi pumnii plini de trudă şi goană după vînt.

7 Am mai văzut o altă deşertăciune supt soare.

8 Un om este singur singurel, n'are nici fiu, nici frate, şi totuş munca lui n'are sfîrşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gîndeşte: ,,Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?`` Şi aceasta este o deşertăciune şi un lucru rău.

9 Mai bine doi decît unul, căci iau o plată cu atît mai bună pentru munca lor.

10 Căci, dacă se întîmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur, şi cade, fără să aibă pe altul care să -l ridice!

11 Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzescă dacă e singur?

12 Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să -i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.

13 Mai bine un copil sărac şi înţelept decît un împărat bătrîn şi fără minte, care nu înţelege că trebuie să se lase îndrumat;

14 căci el poate să iasă din temniţă ca să domnească, măcarcă poate chiar să se fi născut sărac în împărăţia celui din urmă.

15 Am văzut pe toţi cei vii, cari umblă supt soare, înconjurînd pe copilul, care avea să urmeze după împărat şi să domnească în locul lui.

16 Fără sfîrşit era tot poporul, în fruntea căruia mergea el. Şi totuş, ceice vor veni după el nu se vor bucura de el. Căci şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vînt.

1 Vi ainda todas as opressões que se praticam debaixo do sol: eis as lágrimas dos oprimidos! E não tinham consolador. Do lado dos seus opressores havia poder, mas eles não tinham consolador.

2 Pelo que louvei os mortos que já morreram mais do que os vivos que ainda vivem.

3 Reputei mais venturoso do que uns e outros ao que ainda não nasceu, nem tem visto as más obras que se fazem debaixo do sol.

4 Então eu vi que todo o trabalho e toda a destreza em obras não é senão a inveja que o homem tem do seu próximo. Também isto é vaidade e desejo vão.

5 O tolo cruza as suas mãos, e come a sua própria carne.

6 Melhor é um punhado com tranqüilidade, do que ambas as mãos cheias com trabalho e vãos desejos.

7 Então vi uma outra vaidade debaixo do sol.

8 Há um que se acha só e sem parente, não tem filho nem irmão; contudo todo o seu trabalho tem fim, nem os seus olhos se fartam de riquezas. Para quem, pois, diz ele, trabalho eu, e privo do bem a minha alma? Isto também é vaidade, é trabalho duro.

9 Melhor são dois do que um, porque têm boa recompensa pelo seu trabalho.

10 Pois se caírem, um levantará o seu companheiro; mas ai daquele que está só quando cair, e não tiver quem o levante.

11 Também se dois dormirem juntos, então se aquentam um ao outro; mas um só como se pode aquentar?

12 Se alguém for mais forte do que um só, dois lhe resistirão; e a corda de três dobras não se quebra facilmente.

13 Melhor é um mancebo pobre e sábio do que um rei velho e insensato, que não sabe mais receber admoestações.

14 Pois aquele saiu do cárcere para ser rei; este, até no seu reino, se tornou pobre.

15 Vi todos os viventes que andam debaixo do sol rodear o mancebo, que havia de reinar em lugar do rei.

16 Todo o povo, à testa do qual se achava, era inumerável; contudo os que lhe sucederem, não se regozijarão a respeito dele. Na verdade também isto é vaidade e desejo vão.