1 Iosif s'a aruncat pe faţa tatălui său, l -a plîns, şi l -a sărutat.

2 A poruncit doftorilor, cari erau în slujba lui, să îmbălsămeze pe tatăl său; şi doftorii au îmbălsămat pe Israel.

3 Patruzeci de zile au trecut astfel şi au fost întrebuinţate cu îmbălsămarea lui. Şi Egiptenii l-au plîns şaptezeci de zile.

4 Dupăce au trecut zilele de jale, Iosif a vorbit oamenilor din casa lui Faraon, şi le -a zis: ,,Dacă am căpătat trecere înaintea voastră, spuneţi, vă rog, lui Faraon, ce vă spun eu.

5 Tatăl meu m'a pus să jur, zicînd: ,,Iată, în curînd eu am să mor! Să mă îngropi în mormîntul, pe care mi l-am săpat în ţara Canaan.` Aş vrea dar să mă sui acolo, ca să îngrop pe tatăl meu; şi după aceea mă voi întoarce.``

6 Faraon a răspuns: ,,Suie-te, şi îngroapă pe tatăl tău, după jurămîntul pe care te -a pus să -l faci.``

7 Iosif s'a suit, ca să îngroape pe tatăl său. Împreună cu el s'au suit toţi slujitorii lui Faraon, bătrînii casei lui, toţi bătrînii ţării Egiptului,

8 toată casa lui Iosif, fraţii săi, şi casa tatălui său; n'au lăsat în ţinutul Gosen decît pruncii, oile şi boii.

9 Împreună cu Iosif mai erau cară şi călăreţi, aşa că alaiul era foarte mare.

10 Cînd au ajuns la aria lui Atad, care este dincolo de Iordan, au făcut plîngere mare şi jalnică; şi Iosif a ţinut în cinstea tatălui său un bocet de şapte zile.

11 Locuitorii ţării, Cananiţii, au fost martori la bocetul acesta din aria lui Atad, şi au zis: ,,Iată un mare bocet printre Egipteni!`` De aceea s'a dat acestei arii numele Abel-Miţraim (Jalea Egiptenilor); ea este dincolo de Iordan.

12 Astfel au împlinit fiii lui Iacov poruncile tatălui lor.

13 L-au dus în ţara Canaan şi l-au îngropat în peştera din ogorul Macpela, pe care -l cumpărase Avraam dela Hetitul Efron, ca moşie de înmormîntare, şi care este faţă în faţă cu Mamre.

14 Iosif, după ce a îngropat pe tatăl său, s'a întors în Egipt, împreună cu fraţii săi şi cu toţi cei ce se suiseră cu el, ca să îngroape pe tatăl său.

15 Cînd au văzut fraţii lui Iosif că tatăl lor a murit, au zis: ,,Dacă va prinde Iosif ură pe noi, şi ne va întoarce tot răul, pe care i l-am făcut?``

16 Şi au trimes să spună lui Iosif: ,,Tatăl tău a dat porunca aceasta înainte de moarte:

17 ,,Aşa să vorbiţi lui Iosif: ,Oh! iartă nelegiuirea fraţilor tăi şi păcatul lor, căci ţi-au făcut rău!` Iartă acum păcatul robilor Dumnezeului tatălui tău!`` Iosif a plîns cînd a auzit cuvintele acestea.

18 Fraţii lui au venit şi s'au aruncat ei înşişi cu faţa la pămînt înaintea lui, şi i-au zis: ,,Sîntem robii tăi.``

19 Iosif le -a zis: ,,Fiţi fără teamă; căci sînt eu oare în locul lui Dumnezeu?

20 Voi, negreşit, v'aţi gîndit să-mi faceţi rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceeace se vede azi, şi anume, să scape viaţa unui popor în mare număr.

21 Fiţi dar fără teamă, căci eu vă voi hrăni, pe voi şi pe copiii voştri.`` Şi i -a mîngăiat, şi le -a îmbărbătat inimile.

22 Iosif a locuit în Egipt, el şi casa tatălui său; şi a trăit o sută zece ani.

23 Iosif a văzut pe fiii lui Efraim pînă la al treilea neam; şi fiii lui Machir, fiul lui Manase, s'au născut pe genunchii lui.

24 Iosif a zis fraţilor săi: ,,Eu am să mor! Dar Dumnezeu vă va cerceta, şi vă va face să vă suiţi din ţara aceasta în ţara, pe care a jurat că o va da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov.``

25 Iosif a pus pe fiii lui Israel să jure, zicînd: ,,Cînd vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi şi oasele mele de aici.``

26 Iosif a murit, în vîrstă de o sută zece ani. L-au îmbălsămat, şi l-au pus într'un sicriu în Egipt

1 José se lançou sobre o rosto de seu pai, chorou sobre ele e o beijou.

2 Ordenou a seus servos, os médicos, que embalsamassem a seu pai; e os médicos embalsamaram a Israel.

3 Cumpriram-se-lhe quarenta dias, pois assim se cumprem os dias da embalsamação; e os egípcios choraram-no setenta dias.

4 Acabados os dias de o chorarem, disse José à casa de Faraó: Se agora achei graça aos vossos olhos, rogo-vos que faleis aos ouvidos de Faraó:

5 Meu pai me fez jurar, dizendo: Eis que eu morro; no meu sepulcro que fiz abrir para mim na terra de Canaã, ali me sepultarás. Agora, pois, deixa-me subir e sepultar meu pai, depois voltarei.

6 Respondeu Faraó: Vai sepultar teu pai como ele te fez jurar.

7 José subiu para sepultar a seu pai; e com ele subiram todos os servos de Faraó, os anciãos da sua casa, e todos os anciãos da terra do Egito,

8 e toda a casa de José, e seus irmãos e a casa de seu pai; somente deixaram na terra de Gósen os seus pequeninos, os seus rebanhos e os seus gados.

9 Subiram com ele tanto carros como cavaleiros; e houve um concurso mui grande.

10 Vieram à eira de Atade, que está além do Jordão, e ali prantearam com mui grande e forte pranto sete dias; e fez José uma lamentação por seu pai.

11 Tendo os moradores da terra, os cananeus, visto o pranto na eira de Atade, disseram: Grande pranto é este dos egípcios; pelo que o lugar foi chamado Abelmizraim, que está além do Jordão.

12 Fizeram-lhe seus filhos como lhes havia ordenado:

13 levaram-no para a terra de Canaã, e o sepultaram na cova no campo de Macpela, em frente de Manré, a qual Abraão comprou com o campo para posse de lugar de sepultura a Efrom heteu.

14 Depois de haverem feito isto, voltou José para o Egito, ele, seus irmãos e todos os que com ele subiram para sepultar seu pai.

15 Vendo os irmãos de José que seu pai tinha morrido, disseram: Porventura José nos aborrecerá, e nos retribuirá todo o mal que lhe fizemos.

16 Mandaram, então, esta mensagem a José: Teu pai ordenou antes da sua morte, dizendo:

17 Assim direis a José: Perdoa a transgressão de teus irmãos e o seu pecado, porque te fizeram mal. Agora, pois, rogamos-te que perdoes a transgressão dos servos do Deus de teu pai. José chorou enquanto lhe falavam.

18 Vieram também seus irmãos, prostraram-se diante dele e disseram: Nós somos teus servos.

19 Respondeu-lhes José: Não temais; acaso estou eu em lugar de Deus?

20 Vós, na verdade, intentastes o mal contra mim; porém Deus o intentou para o bem, para fazer, como é agora, que se conserve muita gente em vida.

21 Agora, pois, não temais; eu vos sustentarei a vós e a vossos filhinhos. Assim os consolou, e lhes falou ao coração.

22 José habitou no Egito, ele e a casa de seu pai; e viveu cento e dez anos.

23 Viu José os filhos de Efraim até a terceira geração; também os filhos de Maquir, filho de Manassés, nasceram sobre os joelhos de José.

24 Disse José a seus irmãos: Eu morro; porém Deus certamente vos visitará, e vos fará subir desta terra para a terra que jurou a Abraão, a Isaque e a Jacó.

25 José fez os filhos de Israel jurar, dizendo: Certamente Deus vos visitará, e fareis transportar deste lugar os meus ossos.

26 Assim morreu José, tendo cento e dez anos de idade; embalsamaram-no e puseram-no num caixão no Egito.