1 Cînd trecea, Isus a văzut pe un orb din naştere.
2 Ucenicii Lui L-au întrebat: ,,Învăţătorule, cine a păcătuit: omul acesta sau părinţii lui, de s'a născut orb?``
3 Isus a răspuns: ,,N'a păcătuit nici omul acesta, nici părinţii lui; ci s'a născut aşa, ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.
4 Cît este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celuice M'a trimes; vine noaptea, cînd nimeni nu mai poate să lucreze.
5 Cît sînt în lume, sînt Lumina lumii.``
6 După ce a zis aceste vorbe, a scuipat pe pămînt şi a făcut tină din scuipat. Apoi a uns ochii orbului cu tina aceasta,
7 şi i -a zis: ,,Du-te de te spală în scăldătoarea Siloamului`` (care, tîlmăcit, însemnează: Trimes). El s'a dus, s'a spălat, şi s'a întors văzînd bine.
8 Vecinii şi ceice -l cunoscuseră mai înainte ca cerşetor, ziceau: ,,Nu este acesta celce şedea şi cerşea?``
9 Unii ziceau: ,,El este.`` Alţii ziceau: ,,Nu; dar seamănă cu el.`` Şi el însuş zicea: ,,Eu sînt.``
10 Deci i-au zis: ,,Cum ţi s'au deschis ochii?``
11 El a răspuns: ,,Omul acela, căruia i se zice Isus, a făcut tină, mi -a uns ochii, şi mi -a zis: ,Du-te la scăldătoarea Siloamului, şi spală-te.` M'am dus, m'am spălat, şi mi-am căpătat vederea.``
12 ,,Unde este omul acela``, l-au întrebat ei. El a răspus: ,,Nu ştiu.``
13 Au adus la Farisei pe cel ce fusese orb mai înainte.
14 Şi era o zi de Sabat cînd făcuse Isus tină, şi -i deschisese ochii.
15 Din nou, Fariseii l-au întrebat şi ei cum şi -a căpătat vederea. Şi el le -a zis: ,,Mi -a pus tină pe ochi, m'am spălat, şi văd.``
16 Atunci unii din Farisei au început să zică: ,,Omul acesta nu vine de la Dumnezeu, pentrucă nu ţine Sabatul.`` Alţii ziceau: ,,Cum poate un om păcătos să facă asemenea semne?`` Şi era desbinare între ei.
17 Iarăş au întrebat pe orb: ,,Tu ce zici despre El, în privinţa faptului că ţi -a deschis ochii?`` ,,Este un prooroc``, le -a răspuns el.
18 Iudeii n'au crezut că fusese orb şi că îşi căpătase vederea, pînă n'au chemat pe părinţii lui.
19 Şi cînd i-au venit părinţii, i-au întrebat: ,,Acesta este fiul vostru, care spuneţi că s'a născut orb? Cum dar vede acum?``
20 Drept răspuns, părinţii lui au zis: ,,Ştim că acesta este fiul nostru, şi că s'a născut orb.
21 Dar cum vede acum, sau cine i -a deschis ochii, nu ştim. Întrebaţi -l pe el; este în vîrstă, el singur poate vorbi despre ce -l priveşte.``
22 Părinţii lui au zis aceste lucruri, pentrucă se temeau de Iudei; căci Iudeii hotărîseră acum că, dacă va mărturisi cineva că Isus este Hristosul, să fie dat afară din sinagogă.
23 De aceea au zis părinţii lui: ,,Este în vîrstă, întrebaţi -l pe el.``
24 Fariseii au chemat a doua oară pe omul care fusese orb, şi i-au zis: ,,Dă slavă lui Dumnezeu: noi ştim că omul acesta este un păcătos.``
25 El a răspuns: ,,Dacă este un păcătos, nu ştiu; eu una ştiu: că eram orb, şi acum văd.``
26 Iarăş l-au întrebat: ,,Ce ţi -a făcut? Cum ţi -a deschis ochii?``
27 ,,Acum v'am spus``, le -a răspuns el, ,,şi n'aţi ascultat. Pentruce voiţi să mai auziţi încăodată? Doar n'aţi vrea să vă faceţi şi voi ucenicii Lui!``
28 Ei l-au ocărît, şi i-au zis: ,,Tu eşti ucenicul Lui, noi sîntem ucenicii lui Moise.
29 Ştim că Dumnezeu a vorbit lui Moise, dar acesta nu ştim de unde este.``
30 ,,Aici este mirarea``, le -a răspuns omul acela, ,,că voi nu ştiţi de unde este, şi totuş, El mi -a deschis ochii.
31 Ştim că Dumnezeu n'ascultă pe păcătoşi; ci, dacă este cineva temător de Dumnezeu şi face voia Lui, pe acela îl ascultă.
32 De cînd este lumea, nu s'a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.
33 Dacă omul acesta n'ar veni dela Dumnezeu, n'ar putea face nimic.``
34 ,,Tu eşti născut cu totul în păcat``, i-au răspuns ei, ,,şi vrei să ne înveţi pe noi?`` Şi l-au dat afară.
35 Isus a auzit că l-au dat afară; şi, cînd l -a găsit, i -a zis: ,,Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu?``
36 El a răspuns: ,,Şi cine este, Doamne, ca să cred în El?``
37 ,,L-ai şi văzut``, i -a zis Isus, ,,şi cel care vorbeşte cu tine, Acela este.``
38 ,,Cred, Doamne``, I -a zis el; şi I s'a închinat.
39 Apoi Isus a zis: ,,Eu am venit în lumea aceasta pentru judecată: ca ceice nu văd, să vadă, şi ceice văd, să ajungă orbi.``
40 Unii din Fariseii cari erau lîngă el, cînd au auzit aceste vorbe, I-au zis: ,,Doar n'om fi şi noi orbi!``
41 ,,Dacă aţi fi orbi``, le -a răspuns Isus, ,,n'aţi avea păcat; dar acum ziceţi: ,Vedem.` Tocmai de aceea, păcatul vostru rămîne.``
1 Jesus, ao passar, viu um homem cego de nascença.
2 Perguntaram-lhe seus discípulos: Mestre, quem pecou para que este homem nascesse cego, ele ou seus pais?
3 Respondeu Jesus: Nem ele pecou nem seus pais, mas isto se deu para que as obras de Deus nele sejam manifestas.
4 É necessário que façamos as obras do que me enviou, enquanto é dia; vem a noite, quando ninguém pode trabalhar.
5 Estando eu no mundo, sou a luz do mundo.
6 Tendo assim falado, cuspiu no chão e, fazendo lodo com o cuspo, aplicou-o aos olhos do cego,
7 dizendo: Vai lavar-te no tanque de Siloé (que quer dizer, Enviado). Ele foi, lavou-se e voltou com vista.
8 Então os vizinhos e os que dantes o conheciam de vista, como mendigo, perguntavam: Não é este o que se assentava para mendigar?
9 É ele mesmo, respondiam uns; não é, mas é parecido com ele, diziam outros. Porém ele dizia: Sou eu mesmo.
10 Perguntaram-lhe, pois: Como te foram abertos os olhos?
11 Respondeu ele: Aquele homem chamado Jesus fez lodo, ungiu-me os olhos e disse-me: Vai a Siloé e lava-te; então fui, lavei-me e fiquei vendo.
12 Eles lhe perguntaram: Onde está ele? Respondeu: Não sei.
13 Levaram aos fariseus o que fora cego.
14 Ora era sábado o dia em que Jesus fez lodo e lhe abriu os olhos.
15 Então os fariseus por sua vez perguntaram-lhe como recebeu a vista. Ele respondeu: Aplicou lodo aos meus olhos, lavei-me e agora vejo.
16 Por isso alguns dos fariseus diziam: Este homem não é de Deus, porque não guarda o sábado. Outros, porém, diziam: Como pode um homem pecador fazer tais milagres? Havia dissensão entre eles.
17 Tornaram a perguntar ao cego: Que dizes tu a respeito dele, visto que te abriu os olhos? É profeta, respondeu ele.
18 Mas os judeus não acreditaram que ele tivesse sido cego e que tivesse recebido a vista, enquanto não chamaram os pais dele,
19 e os interrogaram: É este vosso filho, que vós dizeis ter nascido cego? como, pois, vê agora?
20 Responderam seus pais: Sabemos que este é nosso filho e que nasceu cego;
21 mas como agora vê, não sabemos; ou quem lhe abriu os olhos, nós não sabemos. Interrogai-o, já tem idade; ele mesmo falará por si.
22 Isto disseram seus pais, porque tinham medo dos judeus; porquanto estes já tinham combinado que se alguém confessasse ser Jesus o Cristo, fosse expulso da sinagoga.
23 Por isso disseram seus pais: Ele já tem idade, interrogai-o.
24 Então chamaram pela segunda vez o homem que fora cego e lhe disseram: Dá glória a Deus; nós sabemos que este homem é pecador.
25 Ele respondeu: Se é pecador, não sei; uma coisa sei: Eu era cego, e agora vejo.
26 Perguntaram-lhe, pois: Que é o que te fez? como te abriu os olhos?
27 Ele lhes respondeu: Já vo-lo disse, e não ouvistes; por que quereis ouvir outra vez? porventura quereis também vós tornar-vos seus discípulos?
28 Injuriaram-no e disseram: Discípulo dele és tu; mas nós somos discípulos de Moisés.
29 Nós sabemos que Deus falou a Moisés, mas este não sabemos donde ele é.
30 Respondeu-lhes o homem: É maravilhoso que não saibais donde ele é; contudo ele me abriu os olhos.
31 Sabemos que Deus não ouve a pecadores; mas se alguém temer a Deus e fizer a sua vontade, a este ele ouve.
32 Desde que há mundo, nunca se ouviu que alguém abrisse os olhos a um cego de nascença.
33 Se este homem não fosse de Deus, nada poderia fazer.
34 Eles lhe replicaram: Tu nasceste todo em pecados, e tu nos estás ensinando? E lançaram-no fora.
35 Soube Jesus que o haviam lançado fora e, encontrando-o, lhe perguntou: Crês tu no Filho do homem?
36 Quem é ele, Senhor, para que eu creia nele? respondeu-lhe o homem.
37 Disse-lhe Jesus: Já o viste, e é ele quem fala contigo.
38 Ele disse: Creio, Senhor; e o adorou.
39 Jesus prosseguiu: Eu vim a este mundo para um juízo, a fim de que os que não vêem, vejam; e os que vêem, se tornem cegos.
40 Ouvindo isto alguns dos fariseus que estavam com ele, perguntaram-lhe: Porventura somos nós também cegos?
41 Respondeu-lhes Jesus: Se fôsseis cegos, não teríeis pecado algum; mas agora dizeis: Nós vemos; fica subsistindo o vosso pecado.