1 Acum dar, Iov, ascultă cuvîntările mele, ia aminte la toate cuvintele mele!
2 Iată, deschid gura, şi mi se mişcă limba în cerul gurii.
3 Cu curăţie de inimă voi vorbi, buzele mele vor spune adevărul curat:
4 Duhul lui Dumnezeu m'a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.
5 Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina, fii gata!
6 Înaintea lui Dumnezeu eu sînt semenul tău, şi eu ca şi tine am fost făcut din noroi.
7 Astfel frica de mine nu te va turbura, şi greutatea mea nu te va copleşi.
8 Dar tu ai spus în auzul meu, şi am auzit sunetul cuvintelor tale:
9 ,Sînt curat, sînt fără păcat, sînt fără prihană, nu este fărădelege în mine.
10 Şi Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea, mă socoteşte vrăjmaş al Lui;
11 îmi pune picioarele în butuci, îmi pîndeşte toate mişcările.`
12 Îţi voi răspunde că aici n'ai dreptate, căci Dumnezeu este mai mare decît omul.
13 Vrei dar să te cerţi cu El, pentrucă nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui?
14 Dumnezeu vorbeşte însă, cînd într'un fel, cînd într'altul. dar omul nu ia seama.
15 El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, cînd oamenii sînt cufundaţi într'un somn adînc, cînd dorm în patul lor.
16 Atunci El le dă înştiinţări, şi le întipăreşte învăţăturile Lui,
17 ca să abată pe om de la rău, şi să -l ferească de mîndrie,
18 ca să -i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile săbiei.
19 Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, cînd o luptă necurmată îi frămîntă oasele.
20 Atunci îi este greaţă de pîne, chiar şi de bucatele cele mai alese.
21 Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele cari nu i se vedeau rămîn goale;
22 sufletul i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii.
23 Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, cari vestesc omului calea pe care trebuie s'o urmeze,
24 Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: ,Izbăveşte -l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!`
25 Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţei lui.
26 Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să -I vadă Faţa cu bucurie, şi -i dă înapoi nevinovăţia.
27 Atunci el cîntă înaintea oamenilor, şi zice: ,Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n'am fost pedepsit după faptele mele;
28 Dumnezeu mi -a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!`
29 Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului,
30 ca să -l ridice din groapă, ca să -l lumineze cu lumina celor vii.
31 Ia aminte, Iov, şi ascultă-mă! Taci, şi voi vorbi!
32 Dacă ai ceva de spus, răspunde-mi! Vorbeşte, căci aş vrea să-ţi dau dreptate.
33 Dacă n'ai nimic de zis, ascultă-mă! Taci, şi te voi învăţa înţelepciunea.``
1 Todavia peço-te, Jó, que ouças o meu discurso, E que dês ouvidos a todas as minhas palavras.
2 Eis que agora abro a minha boca, E em minha boca fala a minha língua.
3 As minhas palavras vão mostrar que é reto o meu coração! Os meus lábios falarão com sinceridade o que sabem.
4 O espírito de Deus me fez, E o assopro do Todo-poderoso me dá vida.
5 Se puderes, responde-me; Põe as tuas palavras em ordem diante de mim, apresenta-te.
6 Eis que diante de Deus sou o que tú és; Eu também sou formado do barro.
7 Eis que não inspiro terror que te amedronte, Nem será pesada sobre ti a minha mão.
8 Na verdade disseste aos meus ouvidos, E ouvi o som das tuas palavras:
9 Estou limpo, sem transgressão; Sou inocente, e não há em mim iniqüidade:
10 Eis que Deus procura motivos de inimizade comigo, E me considera como o seu inimigo,
11 Põe no tronco os meus pés, E observa todas as minhas veredas.
12 Eu te responderei que nisso não tens razão, Pois Deus é maior do que o homem.
13 Queres contender com ele, Porque ele não dá conta dos seus atos.
14 Entretanto Deus fala de um modo, E ainda de outro modo, sem que o homem lhe atenda.
15 Em sonho, em visão noturna, Quando cai sono profundo sobre os homens, E dormem na cama;
16 Então lhes abre os ouvidos, E lhes sela a instrução,
17 Para apartar o homem do seu mau propósito, E escondê-lo da soberba;
18 Para guardar da cova a sua alma, E que a sua vida não pereça pela espada.
19 É castigado no seu leito com dores, E com luta constante nos seus ossos.
20 De modo que a sua vida abomina o pão, E a sua alma a comida apetecível.
21 Consome-se a sua carne, de maneira que desaparece, E os seus ossos que não se viam, se descobrem.
22 A sua alma aproxima-se da cova; E a sua vida, dos mensageiros da morte.
23 Se houver com ele um anjo, Um intérprete, um entre mil, Para mostrar ao homem qual é o seu dever;
24 Então Deus se compadece dele, e diz ao anjo: Livra-o, para que não desça à cova, Acabo de achar resgate.
25 A sua carne faz-se mais fresca do que a duma criança, Ele torna aos dias da sua mocidade.
26 Ele ora a Deus, e Deus lhe é propício; De modo que lhe vê o rosto com júbilo, E lhe restitui a sua justiça.
27 Canta diante dos homens, e diz: Pequei, e perverti o que era reto, E não fui punido como merecia.
28 Deus resgatou a minha alma da cova, E a minha vida verá a luz.
29 Eis que tudo isso faz Deus Duas, e três vezes, ao homem,
30 Para reconduzir da cova a sua alma, A fim de que seja iluminado com a luz dos viventes.
31 Atende, Jó, ouve-me; Cala-te, e eu falarei.
32 Se tens alguma cousa que dizer, responde-me; Fala, porque gostaria de te dar razão.
33 Se não, escuta-me; Cala-te, e eu te ensinarei a sabedoria.