1 Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa? Sau să -i legi limba cu o funie?

2 Îi vei putea petrece papura prin nări? Sau să -i străpungi cu un cîrlig falca?

3 Îţi va face el multe rugăminţi? Îţi va vorbi el cu un glas dulce?

4 Va face el un legămînt cu tine. ca să-ţi fie rob pe vecie?

5 Te vei juca tu cu el ca şi cu o pasăre? Îl vei lega tu, ca să-ţi înveseleşti fetele?

6 Fac pescarii negoţ cu el? Îl împart ei între negustori?

7 Îi vei acoperi pielea cu ţepuşe, şi capul cu căngi?

8 Ridică-ţi numai mîna împotriva lui, şi nu-ţi va mai veni gust să -l loveşti.

9 Iată că eşti înşelat în aşteptarea ta de a -l prinde: numai să -l vezi, şi cazi la pămînt!

10 Nimeni nu este atît de îndrăzneţ ca să -l întărîte. Cine Mi s'ar împotrivi în faţă?

11 Cui sînt dator, ca să -i plătesc? Supt cer totul este al Meu.

12 Vreau să mai vorbesc iarăş de mădularele lui, şi de tăria lui, şi de frumuseţea întocmirii lui.

13 Cine -i va putea ridica veşmîntul? Cine va putea pătrunde între fălcile lui?

14 Cine va putea deschide porţile gurii lui? Şirurile dinţilor lui cît sînt de înspăimîntătoare!

15 Scuturile lui măreţe şi puternice, sînt unite împreună ca printr'o pecete;

16 se ţin unul de altul, şi nici aerul n'ar putea trece printre ele.

17 Sînt ca nişte fraţi cari se îmbrăţişează, se apucă, şi rămîn nedespărţiţi.

18 Strănuturile lui fac să strălucească lumina; ochii lui sînt ca geana zorilor.

19 Din gura lui ţîşnesc flacări, scapără schintei de foc din ea.

20 Din nările lui iese fum, ca dintr'un vas care fierbe, ca dintr'o căldare fierbinte.

21 Suflarea lui aprinde cărbunii, şi gura lui aruncă flacări.

22 Tăria lui stă în grumaz, şi înaintea lui sare groaza.

23 Părţile lui cele cărnoase se ţin împreună, ca turnate pe el, neclintite.

24 Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra de moară care stă dedesupt.

25 Cînd se scoală el, tremură vitejii, şi spaima îi pune pe fugă.

26 Degeaba este lovit cu sabia; căci suliţa, săgeata şi pavăza nu folosesc la nimic.

27 Pentru el ferul este ca paiul, arama, ca lemnul putred.

28 Săgeata nu -l pune pe fugă, pietrele din praştie sînt ca pleava pentru el.

29 Nu vede în ghioagă decît un fir de pai, şi rîde la şuieratul săgeţilor.

30 Supt pîntecele lui sînt ţepi ascuţiţi: ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.

31 Face să clocotească fundul mării ca un cazan, şi -l clatină ca pe un vas plin cu mir.

32 În urmă el lasă o cărare luminoasă; şi adîncul pare ca pletele unui bătrîn.

33 Pe pămînt nimic nu -i este stăpîn; este făcut, ca să nu se teamă de nimic.

34 Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este împăratul celor mai mîndre dobitoace.``

1 Poderás tirar com anzol o leviatã? Ou apertar-lhe a língua com uma corda?

2 Poderás meter-lhe uma corda de junco no nariz? Ou furar-lhe a queixada com uma cavilha?

3 Acaso te fará muitas súplicas? Ou te falará palavras brandas?

4 Entrará em aliança contigo, Para que o recebas por servo para sempre?

5 Acaso brincarás com ele como com um pássaro? Ou atá-lo-ás para as tuas servas?

6 Porventura farão os sócios tráfico dele? Dividi-lo-ão entre os negociantes?

7 Poderás encher-lhe a pele de arpões, Ou a cabeça de fisgas?

8 Põe a tua mão sobre ele; Lembra-te da batalha, e nunca mais o faças.

9 Eis que a gente se engana em sua esperança: Não será um homem derribado só ao vê-lo?

10 Ninguém há tão ousado que se atreva a despertá-lo: Quem, pois, é aquele que me pode resistir?

11 Quem me deu a mim primeiro, para que eu haja de lhe retribuir? Quanto há debaixo do céu todo, meu é.

12 Não calarei a respeito dos seus membros, Nem da sua grande força, nem das suas belas proporções.

13 Quem poderá tirar o seu vestido exterior? Quem entrará dentro das suas fauces?

14 Quem poderá abrir as portas do seu rosto? Em roda dos seus dentes está o terror.

15 As suas fortes escamas são o seu orgulho, Unidas juntamente como por um selo apertado.

16 Uma está tão chegada à outra, Que nem o ar passa por entre elas.

17 Umas às outras estão unidas, Apegam-se de modo que não se podem separar.

18 Os seus espirros fazem resplandecer a luz, E os seus olhos são como as pestanas da alva.

19 Da sua boca saem tochas ardentes, E dela saltam faíscas de fogo.

20 Dos seus narizes sai fumo, Como duma caldeira que ferve, e de juncos que ardem.

21 O seu hálito faz incender os carvões, E da sua boca sai uma chama.

22 No seu pescoço reside a força, E diante dele anda saltando o terror.

23 Os tecidos da sua carne são bem unidos: Ela é firme sobre ele; não se pode mover.

24 O seu coração é tão firme como uma pedra; Sim, firme como a pedra inferior duma mó.

25 Levantando-se ele, estão atemorizados os valentes, E por causa da consternação estão fora de si.

26 Se alguém o atacar com a espada, essa não poderá valer contra ele; Nem tão pouco a lança, nem o dardo, nem o arpão.

27 Ele tem o ferro na conta de palha, E o bronze na conta de pau podre.

28 A seta não o poderá fazer fugir, As pedras da funda se lhe tornam em restolho.

29 Os bengalões são reputados como restolho, Ri-se do brandir da lança.

30 Debaixo do seu ventre há pontas agudas; Estende-se como um trilho sobre o lodo.

31 Faz ferver como panela o abismo, Torna o mar como ungüento.

32 Após si deixa uma vereda luminosa; Pensaria alguém ser o abismo cheio de cãs.

33 Não há sobre a terra o que se lhe compare; Foi ele feito para não temer nada.

34 Ele vê tudo o que é alto: Ele é rei de todos os filhos da soberba.