1 Iov a luat cuvîntul şi a zis:
2 ,,Oh! de ar fi cu putinţă să mi se cîntărească durerea, şi să mi se pună toate nenorocirile în cumpănă,
3 ar fi mai grele decît nisipul mării: de aceea îmi merg cuvintele pînă la nebunie!
4 Căci săgeţile Celui Atotputernic m'au străpuns, sufletul meu le suge otrava, şi groază Domnului bagă fiori în mine!
5 Sbiară măgarul sălbatec cînd are verdeaţă? Mugeşte boul cînd are de mîncare?
6 Poţi mînca ce -i fără gust şi fără sare? Are vreun gust albuşul unui ou?
7 Orice lucru de care aş vrea să nu m'ating, acela -i hrana mea, fie cît de greţoasă ea!
8 O, de mi s'ar asculta dorinţa, şi de mi-ar împlini Dumnezeu nădejdea!
9 De ar vrea Dumnezeu să mă zdrobească, întindă-Şi mîna şi să mă prăpădească!
10 Îmi va rămînea măcar această mîngîiere, această bucurie în durerile cu cari mă copleşeşte: că niciodată n'am călcat poruncile Celui Sfînt.
11 La ce să mai nădăjduiesc cînd nu mai pot? La ce să mai aştept, cînd sfîrşitul se ştie?
12 Tăria mea oare este o tărie de piatră? Trupul meu e de aramă?
13 Nu sînt eu lipsit de ajutor, şi n'a fugit mîntuirea de mine?
14 Cel ce sufere are drept la mila prietenului, chiar dacă părăseşte frica de Cel Atot puternic.
15 Fraţii mei s'au arătat înşelători ca un pîrîu, ca albia pîraielor cari trec.
16 Un sloi le turbură cursul, zăpada se îngrămădeşte pe ele;
17 vine arşiţa vremii şi seacă, vine căldura soarelui, şi li se usucă albia.
18 Cete de călători se abat din drumul lor, se cufundă în pustie, şi pier.
19 Cetele celor din Tema se uită ţintă la ele, călătorii din Seba sînt plini de nădejde cînd le văd.
20 Dar rămîn înşelaţi în nădejdea lor, rămîn uimiţi cînd ajung la ele.
21 Aşa sînteţi şi voi acum pentru mine. Voi îmi vedeţi necazul, şi vă îngroziţi!
22 V'am zis eu oare: ,Daţi-mi ceva, cheltuiţi din averile voastre pentru mine,
23 scăpaţi-mă din mîna vrăjmaşului, răscumpăraţi-mă din mîna celor răi?`
24 Învăţaţi-mă, şi voi tăcea; faceţi-mă să înţeleg în ce am păcătuit.
25 O cît de înduplecătoare sînt cuvintele adevărului! Dar ce dovedesc mustrările voastre?
26 Vreţi să mă mustraţi pentru tot ce am zis, şi să nu vedeţi decît vînt în cuvintele unui desnădăjduit?
27 Voi năpăstuiţi pe orfan, prigoniţi pe prietenul vostru.
28 Uitaţi-vă la mine, vă rog! Doar nu voi minţi în faţă!
29 Întoarceţi-vă, nu fiţi nedrepţi; întoarceţi-vă, şi mărturisiţi că sînt nevinovat!
30 Este vreo nelegiuire pe limba mea, şi nu deosebeşte gura mea ce este rău?
1 Então Jó respondeu:
2 Oxalá que de fato se pesasse a minha insubmissão, E juntamente na balança, se pusesse a minha calamidade!
3 Pois agora seria esta mais pesada do que a areia dos mares; Portanto as minhas palavras foram temerárias.
4 Porque as setas do Todo-poderoso estão em mim cravadas, E o meu espírito suga o veneno delas: Os terrores de Deus se arregimentam contra mim.
5 Zurrará o asno montês quando tiver erva? Ou mugirá o boi junto ao seu pasto?
6 Pode comer-se sem sal o que é insípido? Ou há gosto na clara do ovo?
7 Isto! ... a minha alma recusa tocá-lo, É para mim como comida repugnante.
8 Quem dera que se cumprisse o meu rogo, E que Deus me concedesse o que anelo!
9 Que fosse do agrado de Deus esmagar-me, Que estendesse a sua mão, e me exterminasse!
10 Então eu acharia ainda conforto; E exultaria na dor que não poupa; Porque não tenho negado as palavras do Santo.
11 Pois que força é a minha, para que eu espere? Ou qual é o meu fim, para me portar com paciência?
12 É a minha força a força de pedras? Ou é de cobre a minha carne?
13 Não é verdade que não há socorro em mim, E que o ser bem sucedido me é vedado?
14 Ao que está prestes a sucumbir deve o amigo mostrar compaixão, Mesmo ao que abandona o temor do Todo-poderoso.
15 Meus irmãos houveram-se aleivosamente como uma torrente, Como o canal de torrentes que desaparecem;
16 As quais se turvam com o gelo, E nelas se esconde a neve,
17 No tempo em que ficam quentes, desvanecem; Quando vem o calor, se fazem secas.
18 As caravanas que acompanham o seu curso, se desviam; Sobem ao deserto, e perecem,
19 As caravanas de Tema viram, Os viandantes de Seba por elas esperaram.
20 Ficaram desapontados por terem esperado, Chegaram ali e ficaram confundidos.
21 Assim, pois, vos assemelhais à torrente; Vedes em mim um terror, e tendes medo.
22 Acaso disse eu: Dai-me um presente? Ou: Fazei-me uma oferta da vossa fazenda?
23 Ou: Livrai-me da mão do adversário? Ou: Redimi-me do poder dos opressores?
24 Ensinai-me, e eu me calarei, E fazei-me entender em que tenho errado.
25 Quão persuasivas são palavras de justiça! Mas que é o que a vossa argüição reprova?
26 Acaso pensais em reprovardes palavras? Sendo que os ditos do homem desesperado são proferidos ao vento.
27 Até quereis deitar sorte sobre o órfão, E fazer mercadoria do vosso amigo.
28 Agora, pois, tende a bondade de olhar para mim, Porque certamente à vossa face não mentirei.
29 Mudai de parecer, vos peço, não haja injustiça; Sim mudai de parecer, a minha causa é justa.
30 Há injustiça na minha língua? Não pode o meu paladar discernir cousas perniciosas?