1 Isus le -a spus o pildă, ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu se lase.
2 El le -a zis: ,,Într'o cetate era un judecător, care de Dumnezeu nu se temea şi de oameni nu se ruşina.
3 În cetatea aceea era şi o văduvă, care venea des la el, şi -i zicea: ,Fă-mi dreptate în cearta cu pîrîşul meu.`
4 Multă vreme n'a voit să -i facă dreptate. Dar în urmă, şi -a zis: ,Măcar că de Dumnezeu nu mă tem şi de oameni nu mă ruşinez,
5 totuş, pentru că văduva aceasta mă tot necăjeşte, îi voi face dreptate, ca să nu tot vină să-mi bată capul.`
6 Domnul a adăogat: ,Auziţi ce zice judecătrul nedrept?
7 Şi Dumnezeu nu va face dreptate aleşilor Lui, cari strigă zi şi noapte către El, măcar că zăboveşte faţă de ei?
8 Vă spun că le va face dreptate în curînd. Dar cînd va veni Fiul omului, va găsi El credinţă pe pămînt?``
9 A mai spus şi pilda aceasta pentru unii cari se încredeau în ei înşişi că sînt neprihăniţi, şi dispreţuiau pe ceilalţi.
10 ,,Doi oameni s'au suit la Templu să se roage; unul era Fariseu, şi altul vameş.
11 Fariseul sta în picioare, şi a început să se roage în sine astfel: ,Dumnezeule, Îţi mulţămesc că nu sînt ca ceilalţi oameni, hrăpăreţi, nedrepţi, preacurvari sau chiar ca vameşul acesta.
12 Eu postesc de două ori pe săptămînă, dau zeciuială din toate veniturile mele.`
13 Vameşul sta departe, şi nu îndrăznea nici ochii să şi -i ridice spre cer; ci se bătea în piept, şi zicea: ,Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!`
14 Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s'a pogorît acasă socotit neprihănit decît celalt. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi oricine se smereşte, va fi înălţat.``
15 I-au adus şi nişte copilaşi, ca să Se atingă de ei. Dar ucenicii, cînd au văzut lucrul acesta, au certat pe aceia cari -i aduceau.
16 Isus a chemat la Sine pe copilaşi, şi a zis: ,,Lăsaţi copilaşii să vină la Mine, şi nu -i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a unora ca ei.
17 Adevărat vă spun că, oricine nu va primi Împărăţia lui Dumnezeu ca un copilaş, cu niciun chip nu va intra în ea.``
18 Un fruntaş a întrebat pe Isus: ,,Bunule Învăţător, ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa vecinică?``
19 ,,Pentruce Mă numeşti bun?`` i -a răspuns Isus. ,,Nimeni nu este bun decît Unul singur: Dumnezeu.
20 Ştii poruncile: ,Să nu preacurveşti; să nu ucizi; să nu furi; să nu faci o mărturisire mincinoasă; să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta.``
21 ,,Toate aceste lucruri,`` I -a zis el, ,,le-am păzit din tinereţea mea.``
22 Cînd a auzit Isus aceste vorbe, i -a zis: ,,Îţi mai lipseşte un lucru: vinde tot ce ai, împarte la săraci, şi vei avea o comoară în ceruri. Apoi, vino şi urmează-Mă.``
23 Cînd a auzit el aceste cuvinte, s'a întristat de tot; căci era foarte bogat.
24 Isus a văzut că s'a întristat de tot, şi a zis: ,,Cît de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!
25 Fiindcă mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea acului, decît să intre un om bogat în Împărăţia lui Dumnezeu.``
26 Cei ce -L ascultau, au zis: ,,Atunci cine poate fi mîntuit?``
27 Isus a răspuns: ,,Ce este cu neputinţă la oameni, este cu putinţă la Dumnezeu.``
28 Atunci Petru a zis: ,,Iată că noi am lăsat totul, şi Te-am urmat.``
29 Şi Isus le -a zis: ,,Adevărat vă spun că nu este nimeni, care să-şi fi lăsat casa, sau nevasta, sau fraţii, sau părinţii, sau copiii, pentru Împărăţia lui Dumnezeu,
30 şi să nu primească mult mai mult în veacul acesta de acum, iar în veacul viitor, viaţa vecinică.``
31 Isus a luat cu Sine pe cei doisprezece, şi le -a zis: ,,Iată că ne suim la Ierusalim, şi tot ce a fost scris prin prooroci despre Fiul omului, se va împlini.
32 Căci va fi dat în mîna Neamurilor; Îl vor batjocori, Îl vor ocărî, Îl vor scuipa;
33 şi, după ce -L vor bate cu nuiele, Îl vor omorî, dar a treia zi va învia.``
34 Ei n'au înţeles nimic din aceste lucruri: căci vorbirea aceasta era ascunsă pentru ei, şi nu pricepeau ce le spunea Isus.
35 Pe cînd Se apropia Isus de Ierihon, un orb şedea lîngă drum şi cerşea.
36 Cînd a auzit norodul trecînd, a întrebat ce este.
37 I-au spus: ,,Trece Isus din Nazaret.``
38 Şi el a strigat: ,,Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!``
39 Ceice mergeau înainte, îl certau să tacă; dar el ţipa şi mai tare: ,,Fiul lui David, ai milă de mine!``
40 Isus S'a oprit, şi a poruncit să -l aducă la El; şi, după ce s'a apropiat, l -a întrebat:
41 ,,Ce vrei să-ţi fac?`` ,,Doamne,`` a răspuns el, ,,să-mi capăt vederea.``
42 Şi Isus i -a zis: ,,Capătă-ţi vederea. Credinţa ta te -a mîntuit.``
43 Numaidecît, orbul şi -a căpătat vederea, şi a mers după Isus, slăvind pe Dumnezeu. Tot norodul, cînd a văzut cele întîmplate, a dat laudă lui Dumnezeu.
1 Propôs-lhes Jesus uma parábola para mostrar que deviam orar sempre e nunca desanimar, dizendo:
2 Havia em certa cidade um juiz, que não temia a Deus, nem respeitava os homens.
3 Havia também naquela mesma cidade uma viúva que vinha constantemente ter com ele, dizendo: Defende-me do meu adversário.
4 Ele por algum tempo não a queria atender; mas depois disse consigo: Se bem que eu não tema a Deus, nem respeite os homens;
5 todavia como esta viúva me incomoda, julgarei a sua causa, para que ela não continue a molestar-me com as suas visitas.
6 Ouvi, acrescentou o Senhor, o que disse este juiz injusto.
7 Não fará Deus justiça aos seus escolhidos, que a ele clamam dia e noite, embora seja demorado em defendê-los?
8 Digo-vos que bem depressa lhes fará justiça. Contudo quando vier o Filho do homem, achará, porventura, fé na terra?
9 Propôs também a seguinte parábola a alguns que confiavam na sua própria justiça e desprezavam aos mortos:
10 Subiram dois homens ao templo para orar: um fariseu, e outro publicano.
11 O fariseu, posto em pé, orava dentro de si desta forma: Ó Deus, graças te dou que não sou como os demais homens, que são ladrões, injustos, adúlteros, nem ainda como este publicano;
12 jejuo duas vezes por semana e dou o dízimo de tudo quanto ganho.
13 O publicano, porém, estando a alguma distância, não ousava nem ainda levantar os olhos ao céu, mas batia no peito, dizendo: Ó Deus, sê propício a mim pecador.
14 Digo-vos que este desceu justificado para sua casa, e não aquele; porque todo o que se exalta, será humilhado; mas o que se humilha, será exaltado.
15 Traziam-lhe também as crianças, para que as tocasse; e os discípulos, vendo isto, repreendiam aos que as traziam.
16 Mas Jesus, chamando-as para junto de si, disse: Deixai vir a mim os meninos, e não os impeçais; pois dos tais é o reino de Deus.
17 Em verdade vos digo: Aquele que não receber o reino de Deus como um menino, de maneira alguma entrará nele.
18 Um homem de posição perguntou-lhe: Bom Mestre, que devo eu fazer para herdar a vida eterna?
19 Respondeu-lhe Jesus: Por que me chamas bom? ninguém é bom senão só um, que é Deus.
20 Sabes os mandamentos: Não adulterarás, não matarás, não furtarás, nãos dirás falso testemunho, honra a teu pai e a tua mãe.
21 Replicou ele: Todas estas coisas tenho guardado desde a minha mocidade.
22 Jesus, ouvindo isto, disse-lhe: Ainda uma coisa te falta; vende tudo o que tens e reparte-o pelos pobres, e terás um tesouro nos céus; e vem seguir-me.
23 Quando ouviu estas palavras, ficou cheio de tristeza; porque era muito rico.
24 Jesus, olhando-o, disse: Quão dificilmente entrarão no reino de Deus os que têm riquezas!
25 pois mais fácil é passar um camelo pelo fundo de uma agulha, do que entrar um rico no reino de Deus.
26 Disseram os ouvintes: Quem, então, pode ser salvo?
27 Respondeu Jesus: O que é impossível aos homens, é possível a Deus.
28 Disse Pedro: Nós deixamos as nossas casas e te seguimos.
29 Respondeu-lhes Jesus: Em verdade vos digo: Ninguém há que tenha deixado casa, ou mulher, ou irmãos, ou pais, ou filhos, por amor do reino de Deus,
30 que não receba no presente muito mais, e no mundo vindouro a vida eterna.
31 Tomando à parte os doze, disse-lhes: Eis que subimos a Jerusalém, e tudo quanto os profetas escreveram a respeito do Filho do homem, se cumprirá;
32 pois será entregue aos gentios, escarnecido, ultrajado e cuspido;
33 e depois de o açoitarem, tirar-lhe-ão a vida, e ao terceiro dia ressurgirá.
34 Eles, porém, nada disto entenderam; e o sentido destas palavras era-lhes oculto, e não percebiam o que ele dizia.
35 Ao aproximar-se ele de Jericó, um cego estava sentado à beira do caminho, mendigando.
36 Ouvindo passar a multidão, perguntava ele o que era aquilo.
37 Responderam-lhe: É Jesus o Nazareno que vai passando.
38 Então clamou: Jesus, filho de Davi, tem compaixão de mim!
39 Os que iam adiante, mandavam que se calasse, mas ele clamava ainda mais: Filho de Davi, tem compaixão de mim!
40 Parando Jesus, mandou que lho trouxessem. Tendo ele chegado, perguntou-lhe:
41 Que queres que eu te faça? Respondeu ele: Senhor, que eu tenha vista.
42 Disse-lhe Jesus: Vê, a tua fé te curou.
43 Imediatamente viu, e seguiu a Jesus, glorificando a Deus. Todo o povo, vendo isto, deu louvor a Deus.