1 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

2 ,,Cînd va păcătui cineva şi va săvîrşi o nelegiuire faţă de Domnul, tăgăduind aproapelui său un lucru încredinţat lui, sau dat în păstrarea lui, sau luat cu sila, sau va înşela pe aproapele lui,

3 tăgăduind că a găsit un lucru perdut, sau făcînd un jurămînt strîmb cu privire la un lucru oarecare pe care -l face omul şi păcătuieşte;

4 cînd va păcătui astfel şi se va face vinovat, să dea înapoi lucrul luat cu sila sau luat prin înşelăciune, sau încredinţat lui, sau lucrul perdut pe care l -a găsit,

5 sau lucru pentru care a făcut un jurămînt strîmb-ori care ar fi-să -l dea înapoi întreg, să mai adauge a cincea parte din preţul lui, şi să -l dea în mîna stăpînului lui, chiar în ziua cînd îşi va aduce jertfa lui pentru vină.

6 Iar ca jertfă pentru vină, să aducă Domnului pentru păcatul lui un berbece fără cusur, luat din turmă, după preţuirea ta, şi să -l dea preotului.

7 Şi preotul va face pentru el ispăşirea înaintea Domnului, şi i se va ierta, ori care ar fi greşeala, de care se va fi făcut vinovat.``

8 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

9 ,,Dă următoarea poruncă lui Aaron şi fiilor săi, şi zi: ,,Iată legea arderii de tot. Arderea de tot să rămînă pe vatra altarului toată noaptea pînă dimineaţa, şi în felul acesta focul să ardă pe altar.

10 Preotul să se îmbrace cu tunica de in, să-şi acopere goliciunea cu ismenele, să ia cenuşa făcută de focul, care va mistui arderea de tot de pe altar, şi s'o verse lîngă altar.

11 Apoi să se desbrace de veşmintele lui şi să se îmbrace cu altele, ca să scoată cenuşa afară din tabără, într'un loc curat.

12 Focul să ardă pe altar şi să nu se stingă deloc: în fiecare dimineaţă, preotul să aprindă lemne pe altar, să aşeze arderea de tot pe ele, şi să ardă deasupra grăsimea jertfelor de mulţămire.

13 Focul să ardă necurmat pe altar şi să nu se stingă deloc.

14 ,,Iată legea darului adus ca jertfă de mîncare. Fiii lui Aaron s'o aducă înaintea Domnului, înaintea altarului.

15 Preotul să ia un pumn din floarea făinii şi din untdelemn, cu toată tămîia adăugată la darul de mîncare, şi s'o ardă pe altar ca aducere aminte de un miros plăcut Domnului.

16 Aaron şi fiii lui să mănînce ce va mai rămînea din darul de mîncare; s'o mănînce fără aluat, într'un loc sfînt, în curtea cortului întîlnirii.

17 Să n'o coacă cu aluat. Aceasta este partea pe care le-am dat -o Eu din darurile Mele de mîncare mistuite de foc. Ea este un lucru prea sfînt, ca şi jertfa de ispăşire şi ca şi jertfa pentru vină.

18 Toată partea bărbătească dintre copiii lui Aaron să mănînce din ea. Aceasta este o lege vecinică pentru urmaşii voştri, cu privire la darurile de mîncare mistuite de foc înaintea Domnului: oricine se va atinge de ele va fi sfinţit.``

19 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

20 ,,Iată darul pe care îl vor face Domnului Aaron şi fiii lui, în ziua cînd vor primi ungerea: a zecea parte dintr'o efă de floarea făinii, ca dar de mîncare vecinic, jumătate dimineaţa şi jumătate seara.

21 Să fie pregătită în tigaie cu untdelemn, şi s'o aduci prăjită; s'o aduci coaptă şi tăiată în bucăţi, ca un dar de mîncare de un miros plăcut Domnului.

22 Preotul dintre fiii lui Aaron, care va fi uns în locul lui, să aducă darul acesta ca jertfă de mîncare. Aceasta este o lege vecinică înaintea Domnului: să fie arsă întreagă.

23 Orice dar de mîncare al unui preot să fie ars în întregime: să nu se mănînce.``

24 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:

25 ,,Vorbeşte lui Aaron şi fiilor lui, şi zi: ,,Iată legea jertfei de ispăşire. Vita pentru jertfa de ispăşire să fie junghiată înaintea Domnului în locul unde se junghie arderea de tot: ea este un lucru prea sfînt.

26 Preotul care va aduce jertfa de ispăşire, acela s'o mănînce; şi anume să fie mîncată într'un loc sfînt, în curtea cortului întîlnirii.

27 Oricine se va atinge de carnea ei va fi sfinţit. Dacă va sări sînge din ea pe vre un veşmînt, locul stropit cu sînge să fie spălat într'un loc sfînt.

28 Vasul de pămînt în care se va fierbe, să se spargă; dacă s'a fiert într'un vas de aramă, vasul să fie frecat şi spălat cu apă.

29 Toată partea bărbătească dintre preoţi să mănînce din ea: ea este un lucru prea sfînt.

30 Dar să nu se mănînce nici o jertfă de ispăşire din al cărei sînge se va aduce în cortul întîlnirii pentru facerea ispăşirii în sfîntul locaş: ci aceea să fie arsă în foc.

1 Disse Jeová a Moisés:

2 Se alguém pecar e cometer uma ofensa contra Jeová, e se houver dolosamente com o seu próximo concernente a um depósito, ou penhor ou roubo, ou tiver usado de extorsão para com o seu próximo;

3 se tiver achado o que se perdeu, e nisso se houver dolosamente, e jurar falso; se fizer qualquer de todas as coisas que faz o homem, pecando nelas;

4 então será que, se pecou e é culpado; restituirá o que roubou, ou o que extorquiu, ou o que lhe foi depositado, ou a coisa perdida que achou,

5 ou qualquer coisa sobre que jurou falso; restituí-lo-á por inteiro, e a isso acrescentará a quinta parte; a quem pertence, lho dará no dia em que se confessar culpado.

6 Como a sua oferta pela culpa trará a Jeová um carneiro sem defeito, tirado do rebanho, conforme a tua avaliação, trá-lo-á ao sacerdote para uma oferta pela culpa.

7 O sacerdote fará expiação por ele diante de Jeová, e ele será perdoado, em qualquer uma de todas as coisas que faz o homem, tornando-se nelas culpado.

8 Disse mais Jeová a Moisés;

9 Ordena a Arão e a seus filhos, dizendo: Esta é a lei do holocausto: o holocausto ficará na lareira do altar a noite toda até pela manhã, e nesse lugar se conservará aceso o fogo do altar.

10 O sacerdote vestirá a sua veste de linho, e vestirá as calças sobre a sua carne; levantará a cinza a que foi reduzido o holocausto sobre o altar, e a porá junto ao altar.

11 Depois despirá as suas vestes e, vestido com outras, levará a cinza para fora do arraial a um lugar limpo.

12 O fogo sobre o altar se conservará aceso; não se apagará. O sacerdote nele acenderá lenha todos os dias pela manhã; sobre ele porá em ordem o holocausto, e sobre ele queimará a gordura das ofertas pacíficas.

13 O fogo se conservará aceso sobre o altar continuamente; não se apagará.

14 Esta á a lei da oferta de cereais; os filhos de Arão a oferecerão na presença de Jeová, diante do altar.

15 Um deles tomará dela um punhado, a saber, da flor de farinha da oferta de cereais e do azeite da mesma, e tomará todo o incenso que estiver sobre a oferta de cereais, e os queimará sobre o altar por suave cheiro, como o memorial da oferta a Jeová.

16 O que ficar da oferta, isso comerão Arão e seus filhos; comer-se-á sem fermento num santo lugar; no átrio da tenda da revelação.

17 Levedado não se cozerá. Como a sua porção das minhas ofertas queimadas lho tenho dado; coisa santíssima e, como a oferta pelo pecado e como a oferta pela culpa.

18 Todo o macho entre os filhos de Arão comerá dela, como de uma coisa que, das ofertas queimadas, de Jeová, vos é devida para sempre nas vossas gerações; todo o que tocar nelas será santo.

19 Disse mais Jeová a Moisés:

20 Esta é a oblação de Arão e de seus filhos, a qual oferecerão a Jeová no dia em que for ungido: oferecerão para sempre a décima parte de uma efa de flor de farinha como uma oferta de cereais, metade dela pela manhã, e metade à tarde.

21 Numa assadeira se preparará com azeite; depois de estar embebida, a trarás; em pedaços cozidos oferecerás a oferta de cereais por suave cheiro a Jeová.

22 O sacerdote ungido que dentre seus filhos lhe suceder a oferecerá; por estatuto perpétuo será de todo queimada a Jeová.

23 Toda a oferta de cereais do sacerdote será totalmente queimada; não se comerá.

24 Disse ainda mais Jeová a Moisés:

25 Fala a Arão e a seus filhos: Esta é a lei da oferta pelo pecado: ela será morta diante de Jeová no lugar em que é morto o holocausto; coisa santíssima é.

26 O sacerdote que a oferece pelo pecado a comerá; num lugar santo se comerá, no átrio da tenda da revelação.

27 Tudo o que tocar a carne da oferta será santo; quando algum vestido se aspergir do sangue dela, num lugar santo lavarás o que assim se aspergiu.

28 Mas o vaso de barro em que foi cozida será quebrado; se for cozida num vaso de cobre, será esfregado e lavado em água.

29 Todo o homem entre os sacerdotes comerá dela; coisa santíssima é.

30 Não se comerá nenhuma oferta pelo pecado, da qual uma parte do sangue é trazida para dentro da tenda da revelação, a fim de fazer expiação no santo lugar; será queimada com fogo.