1 În luna Nisan, anul al douăzecilea al împăratului Artaxerxe, pe cînd vinul era înaintea lui, am luat vinul şi l-am dat împăratului. Niciodată nu fusesem trist înaintea lui.

2 Împăratul mi -a zis: ,,Pentru ce ai faţa tristă? Totuş nu eşti bolnav; nu poate fi decît o întristare a inimii.`` Atunci m'a apucat o mare frică,

3 şi am răspuns împăratului: ,,Trăiască împăratul în veac! Cum să n'am faţa tristă, cînd cetatea în care sînt mormintele părinţilor mei este nimicită şi porţile ei sînt arse de foc?``

4 Şi împăratul mi -a zis: ,,Ce ceri?`` Eu m'am rugat Dumnezeului cerurilor,

5 şi am răspuns împăratului: ,,Dacă găseşte cu cale împăratul, şi dacă robul tău îi este plăcut, trimete-mă în Iuda, la cetatea mormintelor părinţilor mei, ca s'o zidesc din nou.``

6 Împăratul, lîngă care şedea şi împărăteasa, mi -a zis atunci: ,,Cît va ţinea călătoria ta, şi cînd te vei întoarce?`` Împăratul a găsit cu cale să mă lase să plec, şi i-am hotărît o vreme.

7 Apoi am zis împăratului: ,,Dacă găseşte împăratul cu cale, să mi se dea scrisori pentru dregătorii de dincolo de Rîu, ca să mă lase să trec şi să intru în Iuda,

8 şi o scrisoare pentru Asaf, păzitorul pădurii împăratului, ca să-mi dea lemne să fac grinzi pentru porţile cetăţuiei de lîngă casă, pentru zidul cetăţii, şi pentru casa în care voi locui.`` Împăratul mi -a dat aceste scrisori, căci mîna cea bună a Dumnezeului meu era peste mine.

9 M'am dus la dregătorii de dincolo de Rîu, şi le-am dat scrisorile împăratului, care pusese să mă însoţească nişte mai mari ai oastei şi nişte călăreţi.

10 Sanhalat, Horonitul, şi Tobia, slujitorul Amonit, cînd au auzit lucrul acesta, nu le -a plăcut deloc că venea un om să caute binele copiilor lui Israel.

11 Am ajuns la Ierusalim, şi am rămas acolo trei zile.

12 După aceea, m'am sculat noaptea cu cîţiva oameni, fără să fi spus cuiva ce-mi pusese Dumnezeul meu în inimă să fac pentru Ierusalim. Nu era cu mine nicio altă vită, afară de vita pe care călăream.

13 Am ieşit noaptea pe poarta văii, şi m'am îndreptat spre izvorul balaurului şi spre poarta gunoiului, uitîndu-mă cu băgare de seamă la zidurile dărîmate ale Ierusalimului şi la porţile lui arse de foc.

14 Am trecut pela poarta izvorului şi pela iazul împăratului, şi nu era loc pe unde să treacă vita care era supt mine.

15 M'am suit noaptea pe la pîrău, şi m'am uitat iarăş, cu băgare de seamă la zid. Apoi am intrat pe poarta văii, şi astfel m'am întors.

16 Dregătorii nu ştiau unde fusesem, şi ce făceam. Pînă în clipa aceea nu spusesem nimic Iudeilor, nici preoţilor, nici mai marilor, nici dregătorilor, nici vreunuia din ceice vedeau de treburi.

17 Le-am zis atunci: ,,Vedeţi starea nenorocită în care sîntem! Ierusalimul este dărîmat, şi porţile sînt arse de foc. Veniţi să zidim iarăş zidul Ierusalimului, şi să nu mai fim de ocară!``

18 Şi le-am istorisit cum mîna cea bună a Dumnezeului meu fusese peste mine, şi ce cuvinte îmi spusese împăratul. Ei au zis: ,,Să ne sculăm, şi să zidim!`` Şi s'au întărit în această hotărîre bună.

19 Sanbalat, Horonitul, Tobia, slujitorul Amonit, şi Gheşem, Arabul, fiind înştiinţaţi, şi-au bătut joc de noi şi ne-au dispreţuit. Ei au zis: ,,Ce faceţi voi acolo? Vă răsculaţi împotriva împăratului?``

20 Şi eu le-am răspuns: ,,Dumnezeul cerurilor ne va da izbînda. Noi, robii Săi, ne vom scula şi vom zidi; dar voi, n'aveţi nici parte, nici drept, nici aducere aminte în Ierusalim.``

1 No mês de Nizã, no vigésimo ano do rei Artaxerxes, como o vinho estivesse posto diante dele, eu o tomei e o ministrei ao rei. Ora, eu não tinha estado dantes triste na sua presença.

2 O rei me disse: Por que está triste o teu rosto, visto que não estás doente? isto não é outra cousa senão tristeza de coração. Então foi em extremo grande o meu medo.

3 Eu disse ao rei: Viva o rei para sempre! porque não há de estar triste o meu rosto, quando a cidade, lugar dos sepulcros de meus pais está deserta, e as suas portas consumidas do fogo?

4 Perguntou-me o rei: Que me pedes tu? Orei ao Deus do céu.

5 Eu disse ao rei: Se for do agrado do rei, e se o teu servo tiver achado graça diante de ti, peço-te que me envies a Judá, à cidade dos sepulcros de meus pais, para que eu a reedifique.

6 O rei disse-me (estando a rainha também sentada junto a ele): Que tempo durará a tua viagem? quando voltarás? Aprouve ao rei enviar-me; e eu lhe apontei um prazo.

7 Disse mais eu ao rei: Se for do agrado do rei, dêem-se-me cartas para os governadores além do Rio, para que me permitam passar até chegar a Judá;

8 como também uma carta para Asafe, guarda do bosque do rei, a fim de que ele me dê madeiras para fazer vigas para as portas do castelo que pertence à casa, para os muros da cidade, e para a casa em que eu entrar. O rei deu-mas, segundo a boa mão do meu Deus sobre mim.

9 Fui ter com os governadores além do Rio, e lhes entreguei as cartas do rei. Ora, o rei tinha enviado comigo capitães do exército e cavaleiros.

10 O que tendo ouvido Sambalá, horonita, e o servo Tobias, amonita, ficaram em extremo agastados por ter vindo um homem a procurar o bem dos filhos de Israel.

11 Assim cheguei a Jerusalém, e estive ali três dias.

12 Levantei-me de noite, eu e uns poucos homens comigo; e não disse eu a ninguém o que o meu Deus me pôs no coração para fazer em benefício de Jerusalém. Não havia comigo animal algum senão o em que eu estava montado.

13 Saí de noite pela entrada do vale, em direção à fonte do dragão, e até a entrada do esterco, e contemplava os muros de Jerusalém, que estavam demolidos, e as suas portas, que tinham sido consumidas do fogo.

14 Passei à entrada da fonte, e à piscina do rei; porém não havia lugar por onde pudesse passar o animal em que ia montado.

15 Subi de noite pela torrente; contemplei os muros, e voltando, entrei pela entrada do vale, e assim voltei.

16 Os magistrados não sabiam aonde eu fui nem o que eu fiz; nem ainda o tinha eu dito aos judeus, nem aos sacerdotes, nem aos nobres, nem aos magistrados, nem aos mais que faziam a obra.

17 Eu lhes disse: Vós vedes o triste estado em que nos achamos, como Jerusalém está deserta, e as suas portas consumidas do fogo; vinde, e reedifiquemos o muro de Jerusalém, para que não sejamos mais opróbrio.

18 Referi-lhes como a mão do meu Deus me fora favorável; e as palavras que o rei me tinha falado. Eles disseram: Levantemo-nos e edifiquemos. Fortaleceram as suas mãos para a boa obra.

19 Mas quando Sambalá, horonita, e o servo Tobias, amonita, e Gesém, árabe, o souberam, zombaram de nós, desprezaram-nos e disseram: Que é isto que vós fazeis? quereis rebelar-vos contra o rei?

20 Respondi-lhes: O Deus do céu é quem nos fará bem sucedidos; portanto nós seus servos nos levantaremos e reedificaremos; mas vós não tendes parte, nem direito, nem memorial em Jerusalém.