1 Fetele lui Ţelofhad, fiul lui Hefer, fiul lui Galaad, fiul lui Machir, fiul lui Manase, din familiile lui Manase, fiul lui Iosif, şi ale căror nume erau: Mahla, Noa, Hogla, Milca şi Tirţa,
2 s'au apropiat şi s'au înfăţişat înaintea lui Moise, înaintea preotului Eleazar, înaintea mai marilor şi înaintea întregei adunări, la uşa cortului întîlnirii. Ele au zis:
3 ,,Tatăl nostru a murit în pustie; el nu era în mijlocul cetei celor ce s'au răsvrătit împotriva Domnului, în mijlocul cetei lui Core, ci a murit pentru păcatul lui, şi n'a avut fii.
4 Pentru ce să se stingă numele tatălui nostru din mijlocul familiei lui, pentrucă n'a avut fii? Dă-ne şi nouă deci o moştenire între fraţii tatălui nostru.``
5 Moise a adus pricina lor înaintea Domnului.
6 Şi Domnul a zis lui Moise:
7 ,,Fetele lui Ţelofhad au dreptate. Să le dai de moştenire o moşie între fraţii tatălui lor, şi să treci asupra lor moştenirea tatălui lor.
8 Iar copiilor lui Israel, să le vorbeşti şi să le spui: ,,Cînd un om va muri fără să le lase fii, să treceţi moştenirea lui asupra fetei lui.
9 Dacă n'are nici o fată, moştenirea lui s'o daţi fraţilor lui.
10 Dacă n'are nici fraţi, moştenirea lui s'o daţi fraţilor tatălui său.
11 Şi dacă nici tatăl lui n'are fraţi, moştenirea lui s'o daţi rudei celei mai apropiate din familia lui, şi ea s'o stăpînească. Aceasta să fie o lege şi un drept pentru copiii lui Israel, cum a poruncit lui Moise Domnul.``
12 Domnul a zis lui Moise: ,,Suie-te pe muntele acesta Abarim, şi priveşte ţara pe care am dat -o copiilor lui Israel.
13 S'o priveşti, dar şi tu vei fi adăugat la poporul tău, cum a fost adăogat fratele tău Aaron;
14 pentrucă v'aţi împotrivit poruncii Mele, în pustia Ţin, cînd cu cearta adunării, şi nu M'aţi sfinţit înaintea lor cu prilejul apelor.`` (Acestea sînt apele de ceartă, la Cades, în pustia Ţin.)
15 Moise a vorbit Domnului, şi a zis:
16 ,,Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să rînduiască peste adunare un om
17 care să iasă înaintea lor, şi să intre înaintea lor, care să -i scoată afară şi să -i vîre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi cari n'au păstor.``
18 Domnul a zis lui Moise: ,,Ia-ţi pe Iosua, fiul lui Nun, bărbat în care este Duhul Meu, şi să-ţi pui mîna peste el.
19 Să -l aşezi înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări, şi să -i dai porunci subt ochii lor.
20 Să -l faci părtaş la dregătoria ta, pentruca toată adunarea copiilor lui Israel să -l asculte.
21 Să se înfăţişeze înaintea preotului Eleazar, care să întrebe pentru el judecata lui Urim înaintea Domnului; şi Iosua, toţi copiii lui Israel, împreună cu el, şi toată adunarea, să iasă după porunca lui Eleazar şi să intre după porunca lui.
22 Moise a făcut cum îi poruncise Domnul. A luat pe Iosua, şi l -a pus înaintea preotului Eleazar şi înaintea întregii adunări.
23 Şi -a pus mînile peste el, şi i -a dat porunci, cum spusese Domnul prin Moise.
1 Então vieram as filhas de Zelofeade, filho de Hefer, filho de Gileade, filho de Maquir, filho de Manassés das famílias de Manassés, filho de José; e estes são os nomes de suas filhas: Maalá, Noa, Hogla, Milca e Tirza.
2 Apresentaram-se diante de Moisés, e diante do sacerdote Eleazar, e diante dos príncipes e toda a congregação, à entrada da tenda da revelação, e disseram:
3 Nosso pai morreu no deserto, e não se achou entre a companhia daqueles que se reuniram contra Jeová na companhia de Coré; porém morreu no seu próprio pecado; e não tinha filhos.
4 Por que se tirará o nome de nosso pai dentre a sua família, porquanto não tinha filhos? Dai-nos possessão entre os irmãos de nosso pai.
5 Moisés levou a causa delas perante Jeová.
6 Disse Jeová a Moisés:
7 As filhas de Zelofeade falam o que é justo; certamente lhes darás possessão de herança entre os irmãos de seu pai; e farás passar a elas a herança de seu pai.
8 Dirás aos filhos de Israel: Se morrer um homem, e não tiver filhos, fareis passar a sua herança à sua filha.
9 Se não tiver filha, dareis a sua herança aos seus irmãos.
10 Se não tiver irmãos, dareis a sua herança aos irmãos de seu pai.
11 Se seu pai não tiver irmãos, dareis a sua herança ao seu parente que lhe é mais chegado de sua família, e este a possuirá; isto será para os filhos de Israel uma prescrição de direito, como Jeová ordenou a Moisés.
12 Disse Jeová a Moisés: Sobe a este monte Abarim, e vê a terra que dei aos filhos de Israel.
13 Tendo-a visto, serás também recolhido ao teu povo, assim como o foi teu irmão Arão;
14 porque no deserto de Zim, na contenda da congregação, fostes rebeldes à minha ordem, não me santificando diante dos seus olhos na questão das águas (Estas são as águas de Meribá de Cades, no deserto de Zim).
15 Respondeu Moisés a Jeová:
16 Que Jeová, Deus dos espíritos de toda a carne, ponha um homem sobre a congregação,
17 o qual saia adiante deles, e entre adiante deles, e os faça sair e os faça entrar; para que a congregação de Jeová não seja como ovelhas que não tem pastor.
18 Disse Jeová a Moisés: Toma a Josué, filho de Num, varão no qual reside o espírito, e impõe-lhe a mão;
19 apresenta-o diante do sacerdote Eleazar, e diante de toda a congregação; e diante deles dá-lhe a comissão.
20 Sobre eles porás uma parte da tua majestade, para que lhe obedeça toda a congregação dos filhos de Israel.
21 Apresentar-se-á perante o sarcedote Eleazar, o qual a respeito dele indagará segundo o juízo do Urim diante de Jeová; à ordem de Eleazar sairão, e à ordem de Eleazar entrarão, ele e todos os filhos de Israel, isto é, toda a congregação.
22 Fez Moisés, como Jeová lhe ordenou; e tendo tomado a Josué, apresentou-o diante do sacerdote Eleazar, e diante de toda a congregação;
23 impôs-lhe as mãos e deu-lhe a comissão, como Jeová falou por intermédio de Moisés.