1 (Către mai marele cîntăreţilor. Un psalm al lui David.) Doamne, împăratul se bucură de ocrotirea puternică, pe care i -o dai Tu. Şi cum îl umple de veselie ajutorul Tău!
2 I-ai dat ce -i dorea inima, şi n'ai lăsat neîmplinit ce -i cereau buzele.
3 Căci i-ai ieşit înainte cu binecuvîntări de fericire, şi i-ai pus pe cap o cunună de aur curat.
4 Îţi cerea viaţa, şi i-ai dat -o: o viaţă lungă pentru totdeauna şi pe vecie.
5 Mare este slava lui în urma ajutorului Tău. Tu pui peste el strălucirea şi măreţia.
6 Îl faci pe vecie o pricină de bunecuvîntări, şi -l umpli de bucurie înaintea Feţii Tale.
7 Căci împăratul se încrede în Domnul; şi bunătatea Celui Prea Înalt îl face să nu se clatine.
8 Mîna ta, împărate, va ajunge pe toţi vrăjmaşii tăi, dreapta ta va ajunge pe cei ce te urăsc,
9 şi -i vei face ca un cuptor aprins, în ziua cînd te vei arăta; Domnul îi va nimici în mînia Lui, şi -i va mînca focul.
10 Le vei şterge sămînţa de pe pămînt, şi neamul lor din mijlocul fiilor oamenilor.
11 Ei au urzit lucruri rele împotriva ta, au făcut sfaturi rele, dar nu vor izbuti.
12 Căci îi vei face să dea dosul, şi vei trage cu arcul tău asupra lor.
13 Scoală-te, Doamne, cu puterea Ta, şi vom cînta şi vom lăuda puterea Ta.
1 Jeová, na tua força se alegrará o rei; E na tua salvação quão grande será o seu júbilo?
2 O desejo do seu coração, lho concedeste, E a petição dos seus lábios, não lha negaste. (Selá)
3 Pois o premunes de bênçãos excelentes; Pões-lhe na cabeça uma coroa de ouro fino.
4 Pediu-te a vida e lha deste, Sim duração de dias para todo o sempre.
5 Grande é a sua glória na tua salvação; Honra e majestade pões sobre ele.
6 Pois fá-lo-ás mui feliz para sempre; Enchê-lo-ás de gozo na tua presença.
7 Pois o rei confia em Jeová, E pela benignidade do Altíssimo não será abalado.
8 A tua mão alcançará todos os teus inimigos, A tua destra alcançará todos os que te odeiam.
9 Torná-lo-ás qual fornalha ardente no tempo da tua ira; Jeová no seu furor os consumirá, E o fogo os devorará.
10 O seu fruto destruí-lo-ás da terra, E a sua semente dentre os filhos dos homens.
11 Pois intentaram contra ti o mal; Urdiram uma trama, que não podem levar a efeito.
12 Porque lhes farás voltar as costas, Assestarás o teu arco contra o rosto deles.
13 Sê exaltado, Jeová, na tua força; Assim cantaremos e louvaremos o teu poder.