1 (Către mai marele cîntăreţilor. După Iedutun. Un psalm al lui Asaf.) Strig cu glasul meu către Dumnezeu, strig cu glasul meu către Dumnezeu, şi El mă va asculta.

2 În ziua necazului meu, caut pe Domnul; noaptea, mînile îmi stau întinse fără curmare; sufletul meu nu vrea nicio mîngîiere.

3 Mi-aduc aminte de Dumnezeu, şi gem; mă gîndesc adînc în mine, şi mi se mîhneşte duhul. -

4 Tu îmi ţii ploapele deschise; şi, de mult ce mă frămînt, nu pot vorbi.

5 Mă gîndesc la zilele de demult, la anii de odinioară.

6 Mă gîndesc la cîntările mele noaptea, cuget adînc în lăuntrul inimii mele, îmi cade duhul pe gînduri, şi zic:

7 ,,Va lepăda Domnul pentru totdeauna? Şi nu va mai fi El binevoitor?

8 S'a isprăvit bunătatea Lui pe vecie? S'a dus făgăduinţa Lui pentru totdeauna?

9 A uitat Dumnezeu să aibă milă? Şi -a tras El, în mînia Lui, înapoi îndurarea?`` -

10 Atunci îmi zic: ,,Ceeace mă face să sufăr, este că dreapta Celui Prea Înalt nu mai este aceeaş``...

11 Dar tot voi lăuda lucrările Domnului, căci îmi aduc aminte de minunile Tale de odinioară;

12 da, mă voi gîndi la toate lucrările Tale, şi voi lua aminte la toate isprăvile Tale.

13 Dumnezeule, căile Tale sînt sfinte! Care Dumnezeu este mare ca Dumnezeul nostru?

14 Tu eşti Dumnezeul, care faci minuni; Tu Ţi-ai arătat puterea printre popoare.

15 Prin braţul Tău, Tu ai izbăvit pe poporul Tău, pe fiii lui Iacov şi ai lui Iosif.

16 Cînd Te-au văzut apele, Dumnezeule, cînd Te-au văzut apele, s'au cutremurat, şi adîncurile s'au mişcat.

17 Norii au turnat apă cu găleata, tunetul a răsunat în nori, şi săgeţile Tale au sburat în toate părţile.

18 Tunetul Tău a isbucnit în vîrtej de vînt, fulgerile au luminat lumea: pămîntul s'a mişcat şi s'a cutremurat.

19 Ţi-ai croit un drum prin mare, o cărare prin apele cele mari, şi nu Ţi s'au mai cunoscut urmele.

20 Ai povăţuit pe poporul Tău ca pe o turmă, prin mîna lui Moise şi Aaron.

1 Com a minha voz clamarei a Deus, Com a minha voz a Deus clamarei, e ele me escutará.

2 No dia da minha angústia busquei ao Senhor; De noite a minha mão ficou estendida e não afrouxou: A minha alma recusou ser consolada.

3 Lembro-me de Deus, e fico em desassossego; Ponho-me a cismar, e desfalece o meu espírito. (Selá)

4 Não me deixaste fechar os olhos; Estava perturbado, e não podia falar.

5 Pensava nos dias de outrora, Nos anos dos tempos passados.

6 Lembro-me do meu cântico à noite; Consulto com o meu coração, E o meu espírito perscruta:

7 Acaso rejeitará o Senhor para sempre? Não tornará ele a ser favorável?

8 Já cessou para sempre a sua benignidade? Acabou-se a sua promessa para todas as gerações?

9 Esqueceu-se Deus de ser compassivo? Encerrou ele na ira as suas ternas misericórdias?

10 Então disse eu: Esta é a minha enfermidade, Mas eu me lembrarei dos anos da destra do Altíssimo.

11 Comemorarei os feitos de Jeová, Sim me lembrarei das tuas maravilhas da antigüidade.

12 Meditarei também em todas as tuas obras, E ponderarei os teus feitos.

13 O teu caminho é, ó Deus, em santidade; Quem é deus grande como Deus?

14 Tu és o Deus que fazes maravilhas, Tens feito notória a tua força entre os povos.

15 Com o teu braço remiste o teu povo, Os filhos de Jacó e de José. (Selá)

16 Viram-te as águas, ó Deus; Viram-te as águas e temeram: Os abismos também se abalaram.

17 Desfizeram-se em águas as nuvens; Os céus fizeram soar a sua voz: Também as suas setas correram duma para outra parte.

18 A voz do teu trovão estava no redemoinho; Os relâmpagos alumiaram o mundo: A terra tremeu e estremeceu-se.

19 O teu caminho foi no mar, As tuas veredas nas grandes águas, E os teus passos não foram conhecidos.

20 Conduziste o teu povo, como um rebanho, Pela mão de Moisés e de Aarão.