1 Domnul a zis lui Moise: ,,Vei vedea acum ce voi face lui Faraon: o mînă puternică îl va sili să -i lase să plece; da, o mînă puternică îl va sili să -i izgonească din ţara lui.``
2 Dumnezeu a mai vorbit lui Moise, şi i -a zis: ,,Eu sînt Domnul.
3 Eu M'am arătat lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, ca Dumnezeul Cel Atotputernic; dar n-am fost cunoscut de el subt Numele Meu ca ,Domnul.``
4 De asemenea Mi-am încheiat legămîntul Meu cu ei, ca să le dau ţara Canaan, ţara călătoriilor lor sfinte, în care au locuit ca străini.
5 Acum însă am auzit gemetele copiilor lui Israel, pe cari -i ţin Egiptenii în robie, şi Mi-am adus aminte de legămîntul Meu.
6 De aceea spune copiilor lui Israel: ,Eu sînt Domnul: Eu vă voi izbăvi din muncile cu cari vă apasă Egiptenii, vă voi izbăvi din robia lor, şi vă voi scăpa cu braţ întins şi cu mari judecăţi.
7 Vă voi lua ca popor al Meu; Eu voi fi Dumnezeul vostru, şi veţi cunoaşte că Eu, Domnul, Dumnezeul vostru, vă izbăvesc de muncile cu cari vă apasă Egiptenii.
8 Eu vă voi aduce în ţara, pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov; Eu vă voi da -o în stăpînire; Eu, Domnul.``
9 Astfel a vorbit Moise copiilor lui Israel. Dar desnădejdea şi robia aspră în care se aflau, i-au împedicat să asculte pe Moise.
10 Domnul a vorbit lui Moise, şi a zis:
11 ,,Du-te de vorbeşte lui Faraon, împăratul Egiptului, să lase pe copiii lui Israel să iasă afară din ţara lui.``
12 Moise a răspuns în faţa Domnului: ,,Iată că nici copiii lui Israel nu m'au ascultat: cum are să m'asculte Faraon pe mine, care n'am o vorbire uşoară?``
13 Domnul a vorbit lui Moise şi lui Aaron, şi le -a dat porunci cu privire la copiii lui Israel şi cu privire la Faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din ţara Egiptului pe copiii lui Israel.
14 Iată căpeteniile familiilor lor. Fiii lui Ruben, întîiul născut al lui Israel: Enoh, Palu, Heţron şi Carmi. Acestea sînt familiile lui Ruben.
15 Fiii lui Simeon: Iemuel, Iamin, Ohad, Iachin şi Ţohar; şi Saul, fiu născut dintr'o femeie Cananită. Acestea sînt familiile lui Simeon.
16 Iată numele fiilor lui Levi, după spiţa neamului lor: Gherşon, Chehat şi Merari. Anii vieţii lui Levi au fost o sută treizeci şi şapte de ani.
17 Fiii lui Gherşon: Libni şi Şimei, şi familiile lor. -
18 Fiii lui Chehat: Amram, Iţehar, Hebron şi Uziel. Anii vieţii lui Chehat au fost o sutătreizeci şi trei de ani. -
19 Fiii lui Merari: Mahli şi Muşi. -Acestea sînt familiile lui Levi, după spiţa neamului lor.
20 Amram a luat de nevastă pe mătuşă-sa Iochebed; şi ea i -a născut pe Aaron şi pe Moise. Anii vieţii lui Amram au fost o sutătreizeci şi şapte de ani. -
21 Fiii lui Iţehar: Core, Nefeg şi Zicri. -
22 Fiii lui Uziel: Mişael, Elţafan şi Sitri.
23 Aaron a luat de nevastă pe Elişeba, fata lui Aminadab, sora lui Nahşon; şi ea i -a născut pe Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.
24 Fiii lui Core: Asir, Elcana şi Abiasaf. Acestea sînt familiile Coriţilor.
25 Eleazar, fiul lui Aaron, a luat de nevastă pe una din fetele lui Putiel; şi ea i -a născut pe Fineas. Aceştia sînt căpeteniile familiilor Leviţilor cu familiile lor.
26 Aceştia sînt Aaron acela şi Moise acela, cărora le -a zis Domnul: ,,Scoateţi din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după oştirile lor.``
27 Ei sînt aceia cari au vorbit lui Faraon, împăratul Egiptului, ca să scoată din Egipt pe copiii lui Israel. Aceştia sînt Moise acela şi Aaron acela.
28 Cînd a vorbit Domnul lui Moise în ţara Egiptului,
29 Domnul a zis lui Moise: ,,Eu sînt Domnul. Spune lui Faraon, împăratul Egiptului, tot ce-ţi spun.``
30 Şi Moise a răspuns înaintea Domnului: ,,Iată că eu nu vorbesc uşor: cum are să m'asculte Faraon?``