1 Iosif a dat următoarea poruncă economului casei lui: ,,Umple cu merinde sacii oamenilor acestora, cît vor putea să ducă, şi pune argintul fiecăruia la gura sacului său.
2 Să pui şi paharul meu, paharul de argint, la gura sacului celui mai tînăr, împreună cu argintul cuvenit pentru preţul grîului lui``. Economul a făcut cum îi poruncise Iosif.
3 Dimineaţa, cum s'a crăpat de ziuă, au dat drumul oamenilor acestora împreună cu măgarii lor.
4 Dar abia ieşiseră din cetate, şi nu se depărtaseră deloc de ea, cînd Iosif a zis economului său: ,,Scoală-te, aleargă după oamenii aceia; şi, cînd îi vei ajunge, să le spui: ,Pentruce aţi răsplătit binele cu rău?
5 De ce aţi furat paharul din care bea domnul meu, şi de care se slujeşte pentru ghicit? Rău aţi făcut că v'aţi purtat astfel.``
6 Economul i -a ajuns, şi le -a spus aceste cuvinte.
7 Ei i-au răspuns: ,,Domnule, pentruce vorbeşti astfel? Să ferească Dumnezeu pe robii tăi să fi săvîrşit o asemenea faptă!
8 Iată, noi ţi-am adus din ţara Canaanului argintul, pe care l-am găsit la gura sacilor noştri; cum am fi putut să furăm argint sau aur din casa domnului tău?
9 Să moară acela dintre robii tăi la care se va găsi paharul, şi noi înşine să fim robi ai domnului nostru!``
10 El a zis: ,,Fie după cuvintele voastre! Acela la care se va găsi paharul, să fie robul meu; iar voi veţi fi nevinovaţi.``
11 Îndată, şi -a pogorît fiecare sacul la pămînt. Fiecare şi -a deschis sacul.
12 Economul i -a scotocit, începînd cu cel mai în vîrstă şi sfîrşind cu cel mai tînăr; şi paharul a fost găsit în sacul lui Beniamin.
13 Ei şi-au rupt hainele, şi -a încărcat fiecare măgarul, şi s'au întors în cetate.
14 Iuda şi fraţii lui au ajuns la casa lui Iosif, pe cînd era el încă acolo, şi s'au aruncat cu faţa la pămînt înaintea lui.
15 Iosif le -a zis: ,,Ce faptă aţi făcut? Nu ştiţi că un om ca mine are putere să ghicească?``
16 Iuda a răspuns: ,,Ce să mai spunem domnului nostru? Cum să mai vorbim? Cum să ne mai îndreptăţim?`` Dumnezeu a dat pe faţă nelegiuirea robilor tăi. Iată-ne robi ai domnului nostru: noi, şi acela la care s'a găsit paharul.``
17 Dar Iosif a zis: ,,Să mă ferească Dumnezeu să fac aşa ceva! Omul la care s'a găsit paharul, va fi robul meu; dar voi, suiţi-vă înapoi în pace la tatăl vostru.``
18 Atunci Iuda s'a apropiat de Iosif, şi a zis: ,,Te rog, domnul meu, dă voie robului tău să spună o vorbă domnului meu, şi să nu te mînii pe robul tău! Căci tu eşti ca Faraon.
19 Domnul meu a întrebat pe robii săi, zicînd: ,,Mai trăeşte tatăl vostru, şi mai aveţi vreun frate?``
20 Noi am răspuns domnului meu: ,,Avem un tată bătrîn, şi un frate tînăr, copil făcut la bătrîneţa lui; băiatul acesta avea un frate care a murit, şi care era dela aceeaş mamă; el a rămas singur, şi tatăl lui îl iubeşte.``
21 Tu ai spus robilor tăi: ,,Aduceţi -l la mine ca să -l văd cu ochii mei.``
22 Noi am răspuns domnului meu: ,,Băiatul nu poate părăsi pe tatăl său; dacă -l va părăsi, tatăl său are să moară.``
23 Tu ai spus robilor tăi: ,,Dacă nu se va pogorî şi fratele vostru împreună cu voi, să nu-mi mai vedeţi faţa.``
24 Cînd ne-am suit la tatăl meu, robul tău, i-am spus cuvintele domnului meu.
25 Tatăl nostru a zis: ,,Duceţi-vă iarăş să ne cumpăraţi ceva merinde.``
26 Noi am răspuns: ,,Nu putem să ne ducem; dar dacă fratele nostru cel tînăr va fi cu noi, ne vom duce; căci nu putem vedea faţa omului aceluia, de cît dacă fratele nostru cel tînăr va fi cu noi.``
27 Robul tău, tatăl nostru, ne -a zis: ,,Voi ştiţi că nevastă-mea mi -a născut doi fii.
28 Unul a ieşit dela mine, şi cred că a fost sfîşiat negreşit de fiare, căci nu l-am mai văzut pînă astăzi.
29 Dacă-mi mai luaţi şi pe acesta, şi i se va întîmpla vreo nenorocire, cu durere îmi veţi pogorî bătrîneţele în locuinţa morţilor.``
30 Acum, dacă mă voi întoarce la robul tău, tatăl meu, fără să avem cu noi băiatul de sufletul căruia este nedeslipit sufletul lui,
31 el are să moară, cînd va vedea că băiatul nu este; şi robii tăi vor pogorî cu durere în locuinţa morţilor bătrîneţele robului tău, tatăl nostru.
32 Căci robul tău s'a pus chezăş pentru copil, şi a zis tatălui meu: ,,Dacă nu -l voi aduce înapoi la tine, vinovat să fiu pentru totdeauna faţă de tatăl meu.``
33 Îngăduie, dar, te rog, robului tău să rămînă în locul băiatului, ca rob al domnului meu; iar băiatul să se suie înapoi cu fraţii săi.
34 Cum mă voi putea sui eu la tatăl meu, dacă băiatul nu este cu mine? Ah! să nu văd mîhnirea tatălui meu!``