19 Maria păstra toate cuvintele acelea, şi se gîndea la ele în inima ei.
34 Simeon i -a binecuvîntat, şi a zis Mariei, mama Lui: ,,Iată, Copilul acesta este rînduit spre prăbuşirea şi ridicarea multora în Israel, şi să fie un semn, care va stîrni împotrivire.
35 Chiar sufletul tău va fi străpuns de o sabie, ca să se descopere gîndurile multor inimi.
26 În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimes de Dumnezeu într'o cetate din Galilea, numită Nazaret,
27 la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.
28 Îngerul a intrat la ea, şi a zis: ,,Plecăciune, ţie, căreia ţi s'a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvîntată eşti tu între femei!
55 Oare nu este El fiul tîmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sînt ei fraţii Lui?
56 Şi surorile Lui nu sînt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?
3 Cînd s'a isprăvit vinul, mama lui Isus I -a zis: ,,Nu mai au vin.
4 Isus i -a răspuns: ,,Femeie, ce am a face Eu cu tine? Nu Mi -a venit încă ceasul.
5 Mama lui a zis slugilor: ,,Să faceţi orice vă va zice.
48 Cînd L-au văzut părinţii Lui, au rămas înmărmuriţi; şi mama Lui I -a zis: ,,Fiule, pentru ce Te-ai purtat aşa cu noi? Iată că tatăl Tău şi eu Te-am căutat cu îngrijorare.
49 El le -a zis: ,,Dece M'aţi căutat? Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?
50 Dar ei n'au înţeles spusele Lui.
51 Apoi S'a pogorît împreună cu ei, a venit la Nazaret, şi le era supus. Mamă-Sa păstra toate cuvintele acestea în inima ei.
31 Atunci au venit mama şi fraţii Lui, şi, stînd afară, au trimes să -L cheme.
32 Mulţimea şedea în jurul Lui, cînd I-au spus: ,,Iată că mama Ta şi fraţii Tăi sînt afară şi Te caută.
33 El a răspuns: ,,Cine este mama Mea, şi fraţii Mei?
34 Apoi, aruncîndu-Şi privirile peste cei ce şedeau împrejurul Lui: ,,Iată, a zis El, ,,mama Mea şi fraţii Mei!
35 Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.
18 Iar naşterea lui Isus Hristos a fost aşa: Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif; şi înainte ca să locuiască ei împreună, ea s'a aflat însărcinată dela Duhul Sfînt.
30 Îngerul i -a zis: ,,Nu te teme, Marie; căci ai căpătat îndurare înaintea lui Dumnezeu.
31 Şi iată că vei rămînea însărcinată, şi vei naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Isus.
32 El va fi mare, şi va fi chemat Fiul Celui Prea Înalt; şi Domnul Dumnezeu îi va da scaunul de domnie al tatălui Său David.
33 Va împărăţi peste casa lui Iacov în veci, şi Împărăţia Lui nu va avea sfîrşit.
46 Şi Maria a zis: ,,Sufletul meu măreşte pe Domnul,
47 şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mîntuitorul meu,
48 pentrucă a privit spre starea smerită a roabei Sale. Căci iată că deacum încolo, toate neamurile îmi vor zice fericită,
49 pentrucă Cel Atot Puternic a făcut lucruri mari pentru mine. Numele Lui este sfînt,
50 şi îndurarea Lui se întinde din neam în neam peste cei ce se tem de El.
51 El a arătat putere cu braţul Lui; a risipit gîndurile, pe cari le aveau cei mîndri în inima lor.
52 A răsturnat pe cei puternici de pe scaunele lor de domnie, şi a înălţat pe cei smeriţi.
53 Pe cei flămînzi i -a săturat de bunătăţi, şi pe cei bogaţi i -a scos afară cu mînile goale.
54 A venit în ajutorul robului său Israel, căci Şi -a adus aminte de îndurarea Sa, -
55 cum făgăduise părinţilor noştri, -faţă de Avraam şi sămînţa lui în veac.
14 Toţi aceştia stăruiau cu un cuget în rugăciune şi în cereri, împreună cu femeile, şi cu Maria, mama lui Isus, şi cu fraţii Lui.
4 Iosif s'a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, -pentrucă era din casa şi din seminţia lui David, -
5 să se înscrie împreună cu Maria, logodnica lui, care era însărcinată.
6 Pe cînd erau ei acolo, s'a împlinit vremea cînd trebuia să nască Maria.
7 Şi a născut pe Fiul ei cel întîi născut, L -a înfăşat în scutece şi L -a culcat într'o iesle, pentrucă în casa de poposire nu era loc pentru ei.
25 Lîngă crucea lui Isus, stătea mama Lui şi sora mamei Lui, Maria, nevasta lui Clopa, şi Maria Magdalina.
26 Cînd a văzut Isus pe mamă-Sa, şi lîngă ea pe ucenicul, pe care -l iubea, a zis mamei Sale: ,,Femeie, iată fiul tău!
27 Apoi, a zis ucenicului: ,,Iată mama ta! Şi, din ceasul acela ucenicul a luat -o la el acasă.