1 ORA, mentre essi parlavano al popolo, i sacerdoti, e il capo del tempio, e i Sadducei, sopraggiunsero loro;
2 essendo molto crucciosi, perchè ammaestravano il popolo, ed annunziavano in Gesù la risurrezione de’ morti.
3 E misero loro le mani addosso, e li posero in prigione, fino al giorno seguente, perciocchè già era sera.
4 Or molti di coloro che aveano udita la parola credettero; e il numero degli uomini divenne intorno a cinquemila
5 E il dì seguente, i rettori, anziani, e Scribi, si raunarono in Gerusalemme;
6 insieme con Anna, sommo sacerdote; e Caiafa, e Giovanni, ed Alessandro, e tutti quelli che erano del legnaggio sacerdotale.
7 E fatti comparir quivi in mezzo Pietro e Giovanni, domandaron loro: Con qual podestà, o in nome di chi avete voi fatto questo?
8 Allora Pietro, ripieno dello Spirito Santo, disse loro: Rettori del popolo, ed anziani d’Israele;
9 poichè oggi noi siamo esaminati intorno ad un beneficio fatto ad un uomo infermo, per saper come egli è stato sanato;
10 sia noto a tutti voi, ed a tutto il popolo d’Israele, che ciò è stato fatto nel nome di Gesù Cristo il Nazareo, che voi avete crocifisso, e il quale Iddio ha suscitato da’ morti; in virtù d’esso comparisce quest’uomo in piena sanità in presenza vostra.
11 Esso è quella pietra, che è stata da voi edificatori sprezzata, la quale è divenuta il capo del cantone.
12 E in niun altro è la salute; poichè non vi è alcun altro nome sotto il cielo, che sia dato agli uomini, per lo quale ci convenga esser salvati.
13 Or essi, veduta la franchezza di Pietro e di Giovanni; ed avendo inteso ch’erano uomini senza lettere, e idioti, si maravigliavano, e riconoscevan bene che erano stati con Gesù.
14 E veggendo quell’uomo ch’era stato guarito quivi presente con loro, non potevano dir nulla incontro
15 Ed avendo lor comandato di uscire dal concistoro, conferivan fra loro, dicendo:
16 Che faremo a questi uomini? poichè egli è noto a tutti gli abitanti di Gerusalemme che un evidente miracolo è da loro stato fatto; e noi nol possiamo negare.
17 Ma, acciocchè questo non si spanda maggiormente fra il popolo, divietiam loro con severe minacce, che non parlino più ad alcun uomo in questo nome.
18 Ed avendoli chiamati, ingiunser loro che del tutto non parlassero, e non insegnassero nel nome di Gesù.
19 Ma Pietro, e Giovanni, rispondendo, dissero loro: Giudicate voi, s’egli è giusto nel cospetto di Dio, di ubbidire a voi, anzi che a Dio.
20 Poichè, quant’è a noi, non possiam non parlare le cose che abbiam vedute, ed udite.
21 Ed essi, minacciatili di nuovo, li lasciarono andare, non trovando nulla da poterli castigare, per cagion del popolo; poichè tutti glorificavano Iddio di ciò ch’era stato fatto.
22 Perciocchè l’uomo, in cui era stato fatto quel miracolo della guarigione, era d’età di più di quarant’anni
23 Or essi, essendo stati rimandati, vennero a’ loro, e rapportaron loro tutte le cose che i principali sacerdoti, e gli anziani avean lor dette.
24 Ed essi, uditele, alzaron di pari consentimento la voce a Dio, e dissero: Signore, tu sei l’Iddio che hai fatto il cielo, e la terra, e il mare, e tutte le cose che sono in essi;
25 che hai, per lo Spirito Santo, detto per la bocca di Davide, tuo servitore: Perchè hanno fremuto le genti, ed hanno i popoli divisate cose vane?
26 I re della terra son compariti, e i principi si son raunati insieme contro al Signore, e contro al suo Cristo.
27 Poichè veramente, contro al tuo santo Figliuolo, il quale tu hai unto, si sono raunati Erode, e Ponzio Pilato, insiem co’ Gentili, e co’ popoli d’Israele;
28 per far tutte le cose, che la tua mano, e il tuo consiglio aveano innanzi determinato che fosser fatte.
29 Or al presente, Signore, riguarda alle lor minacce, e concedi ai tuoi servitori di parlar la tua parola con ogni franchezza;
30 porgendo la tua mano, acciocchè si faccian guarigioni, e segni, e prodigi, per lo nome del tuo santo Figliuolo Gesù.
31 E dopo ch’ebbero orato, il luogo ove erano raunati tremò; e furon tutti ripieni dello Spirito Santo, e parlavano la parola di Dio con franchezza
32 E LA moltitudine di coloro che aveano creduto avea uno stesso cuore, ed una stessa anima; e niuno diceva alcuna cosa, di ciò ch’egli avea, esser sua; ma tutte le cose erano loro comuni.
33 E gli apostoli con gran forza rendevan testimonianza della risurrezion del Signor Gesù; e gran grazia era sopra tutti loro.
34 Poichè non vi era alcun bisognoso fra loro; perciocchè tutti coloro che possedevan poderi, o case, vendendole, portavano il prezzo delle cose vendute,
35 e lo mettevano a’ piedi degli apostoli; e poi era distribuito a ciascuno, secondo ch’egli avea bisogno.
36 Or Giuseppe, soprannominato dagli apostoli Barnaba il che, interpretato, vuol dire: Figliuol di consolazione, Levita, Cipriota di nazione,
37 avendo un campo, lo vendè, e portò i danari, e li pose a’ piedi degli apostoli
1 Pe cînd vorbeau Petru şi Ioan norodului, au venit la ei pe neaşteptate preoţii, căpitanul Templului şi Saducheii,
2 foarte necăjiţi că învăţau pe norod, şi vesteau în Isus învierea din morţi.
3 Au pus mînile pe ei, şi i-au aruncat în temniţă pînă a doua zi; căci se înserase.
4 Însă mulţi din ceice auziseră cuvîntarea, au crezut; şi numărul bărbaţilor credincioşi s'a ridicat aproape la cinci mii.
5 A doua zi, mai marii norodului, bătrînii şi cărturarii s'au adunat împreună la Ierusalim,
6 cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, şi toţi cei ce se trăgeau din neamul marilor preoţi.
7 Au pus pe Petru şi pe Ioan în mijlocul lor, şi i-au întrebat: ,,Cu ce putere, sau în numele cui aţi făcut voi lucrul acesta?``
8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfînt, le -a zis: ,,Mai mari ai norodului şi bătrîni ai lui Israel!
9 Fiindcă sîntem traşi astăzi la răspundere pentru o facere de bine, făcută unui om bolnav, şi sîntem întrebaţi cum a fost vindecat,
10 s'o ştiţi toţi, şi s'o ştie tot norodul lui Israel! Omul acesta se înfăţişează înaintea voastră pe deplin sănătos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-aţi răstignit, dar pe care Dumnezeu L -a înviat din morţi.
11 El este ,piatra lepădată de voi, zidarii, care a ajuns să fie pusă în capul unghiului.`
12 În nimeni altul nu este mîntuire: căci nu este supt cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mîntuiţi.``
13 Cînd au văzut ei îndrăzneala lui Petru şi a lui Ioan, s'au mirat, întrucît ştiau că erau oameni necărturari şi de rînd; şi au priceput că fuseseră cu Isus.
14 Dar fiindcă vedeau lîngă ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic împotrivă.
15 Le-au poruncit doar să iasă afară din Sobor, s'au sfătuit între ei,
16 şi au zis: ,,Ce vom face oamenilor acestora? Căci este ştiut de toţi locuitorii Ierusalimului că prin ei s'a făcut o minune vădită, pe care n'o putem tăgădui.
17 Dar, ca să nu se lăţească vestea aceasta mai departe în norod, să -i ameninţăm, şi să le poruncim ca de acum încolo să nu mai vorbească nimănui în Numele acesta.``
18 Şi dupăce i-au chemat, le-au poruncit să nu mai vorbească cu nici un chip, nici să mai înveţe pe oameni în Numele lui Isus.
19 Drept răspuns, Petru şi Ioan le-au zis: ,,Judecaţi voi singuri dacă este drept înaintea lui Dumnezeu să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu;
20 căci noi nu putem să nu vorbim despre ce am văzut şi am auzit.``
21 I-au ameninţat din nou, şi i-au lăsat să plece, căci nu ştiau cum să -i pedepsească, din pricina norodului; fiindcă toţi slăveau pe Dumnezeu pentru cele întîmplate.
22 Căci omul cu care se făcuse această minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.
23 După ce li s'a dat drumul, ei s'au dus la ai lor, şi le-au istorisit tot ce le spuseseră preoţii cei mai de seamă şi bătrînii.
24 Cînd au auzit ei aceste lucruri, şi-au ridicat glasul toţi împreună către Dumnezeu, şi au zis: ,,Stăpîne, Doamne, care ai făcut cerul, pămîntul, marea şi tot ce este în ele!
25 Tu ai zis prin Duhul Sfînt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău: ,Pentruce se întărîtă neamurile, şi pentruce cugetă noroadele lucruri deşerte?
26 Împăraţii pămîntului s'au răsculat, şi domnitorii s'au unit împotriva Domnului şi împotriva Unsului Său.`
27 În adevăr, împotriva Robului Tău celui sfînt, Isus, pe care L-ai uns Tu, s'au însoţit în cetatea aceasta Irod şi Pilat din Pont cu Neamurile şi cu noroadele lui Israel,
28 ca să facă tot ce hotărîse mai dinainte mîna Ta şi sfatul Tău.
29 Şi acum, Doamne, uită-Te la ameninţările lor, dă putere robilor Tăi să vestească Cuvîntul Tău cu toată îndrăzneala,
30 şi întinde-Ţi mîna, ca să se facă tămăduiri, minuni şi semne prin Numele Robului Tău celui Sfînt, Isus.``
31 După ce s'au rugat ei, s'a cutremurat locul unde erau adunaţi; toţi s'au umplut de Duhul Sfînt, şi vesteau Cuvîntul lui Dumnezeu cu îndrăzneală.
32 Mulţimea celor ce crezuseră, era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sînt ale lui, ci aveau toate de obşte.
33 Apostolii mărturiseau cu multă putere despre învierea Domnului Isus. Şi un mare har era peste toţi.
34 Căci nu era niciunul printre ei, care să ducă lipsă: toţi cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor vîndute,
35 şi -l puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie.
36 Iosif, numit de apostoli şi Barnaba, adică, în tîlmăcire, fiul mîngîierii, un Levit, de neam din Cipru,
37 a vîndut un ogor, pe care -l avea, a adus banii, şi i -a pus la picioarele apostolilor.