1 Il carico che il profeta Abacuc vide.

2 INFINO a quando, o Signore, griderò io, e tu non mi esaudirai? infino a quando sclamerò a te: Violenza! e tu non salverai?

3 Perchè mi fai tu veder l’iniquità, e mi fai spettatore della perversità? e perchè vi è davanti a me rapina, e violenza? e vi è chi muove lite, e contesa?

4 Perciò, la legge è indebolita, e il giudicio non esce giammai fuori; perciocchè l’empio intornia il giusto; perciò esce il giudicio tutto storto

5 Vedete fra le genti, e riguardate, e maravigliatevi, e siate stupefatti; perciocchè io fo un’opera a’ dì vostri, la quale voi non crederete, quando sarà raccontata.

6 Perciocchè ecco, io fo muovere i Caldei, quell’aspra e furiosa nazione, che cammina per tutta la larghezza della terra, per impodestarsi di stanze che non son sue.

7 Ella è fiera, e spaventevole; la sua ragione, e la sua altezza procede da lei stessa.

8 E i suoi cavalli saran più leggieri che pardi, e più rapaci che lupi in sul vespro; e i suoi cavalieri si spanderanno; e, venendo di lontano, voleranno, a guisa d’aquila che si affretta al pasto.

9 Ella verrà tutta per rapire; lo scontro delle lor facce sarà come un vento orientale; ed ella accoglierà prigioni a guisa di rena.

10 E si farà beffe dei re, ed i principi le saranno in derisione; si riderà d’ogni fortezza, e farà de’ terrati, e la prenderà.

11 Ma allora il vento si muterà, ed essa trapasserà, e sarà distrutta. Questa sarà la forza che le sarà data dal suo dio

12 Non sei tu ab eterno, o Signore Iddio mio, Santo mio? noi non morremo. O Signore, tu l’hai posta per far giudicio; e tu, o Rocca, l’hai fondata per castigare.

13 Tu hai gli occhi troppo puri per vedere il male, e non puoi riguardare l’iniquità; perchè dunque riguardi i disleali? perchè taci, mentre l’empio tranghiottisce colui che è più giusto di lui?

14 E perchè hai renduti gli uomini simili a’ pesci del mare, a’ rettili che non hanno signore?

15 Egli li ha tutti tratti fuori con l’amo, egli li ha accolti nel suo giacchio, e li ha radunati nella sua rete: Perciò, egli si rallegra, e trionfa.

16 Perciò, sacrifica al suo giacchio, e fa profumo alla sua rete; perciocchè per essi la sua parte è grassa, e la sua vivanda opima.

17 Voterà egli perciò il suo giacchio, e non resterà egli giammai di uccider le genti del continuo?

1 Proorocia descoperită proorocului Habacuc.

2 Pînă cînd voi striga către Tine, Doamne, fără s'Asculţi? Pînă cînd mă voi tîngui Ţie, fără să dai ajutor?

3 Pentru ce mă laşi să văd nelegiuirea, şi Te uiţi la nedreptate? Asuprirea şi sîlnicia se fac supt ochii mei, se nasc certuri, şi se stîrneşte gîlceavă.

4 Deaceea legea este fără putere, şi dreptatea nu se vede, căci cel rău biruieşte pe cel neprihănit, de aceea se fac judecăţi nedrepte. -

5 Aruncaţi-vă ochii printre neamuri, şi priviţi, uimiţi-vă, şi îngroziţi-vă! Căci în zilele voastre voi face o lucrare, pe care n'aţi crede -o dacă v'ar povesti -o cineva!

6 Iată, voi ridica pe Haldei, popor turbat şi iute, care străbate întinderi mari de ţări, ca să pună mîna pe locuinţe cari nu sînt ale lui.

7 El este grozav şi înfricoşat; numai din el însuş îi iese dreptul şi mărirea lui.

8 Caii lui sînt mai iuţi decît leoparzii, mai sprinteni decît lupii de seară, şi călăreţii lui înaintează în galop de departe, sboară ca vulturul care se repede asupra prăzii.

9 Tot poporul acesta vine numai ca să jăfuiască; privirile lui lacome caută înainte, şi strînge prinşi de război ca nisipul.

10 Îşi bate joc de împăraţi, şi voivozii sînt o nimica pentru el, rîde de toate întăriturile, căci grămădeşte pămînt, şi le ia.

11 Apoi aprinderea i se îndoieşte, întrece măsura şi se face vinovat, căci puterea lui o ia ca dumnezeu al lui!

12 Doamne, nu eşti Tu din vecinicie, Dumnezeul meu, Sfîntul meu? Nu vom muri! Doamne, Tu ai ridicat pe poporul acesta ca să-Ţi împlineşti judecăţile Tale; Tu, Stînca mea, l-ai ridicat ca să dai prin el pedepsele Tale!

13 Ochii Tăi sînt aşa de curaţi că nu pot să vadă răul, şi nu poţi să priveşti nelegiuirea! Cum ai putea privi Tu pe cei mişei, şi să taci, cînd cel rău mănîncă pe cel mai neprihănit decît el?

14 Vei face Tu omului ca peştilor mării, ca tîrîtoarei, care n'are stăpîn?

15 El îi scoate pe toţi cu undiţa, îi trage în mreaja sa, îi strînge în năvodul său. Deaceea se bucură şi se veseleşte.

16 De aceea aduce jertfe mrejei sale, aduce tămîie năvodului său; căci lor le datoreşte partea lui cea grasă şi bucatele lui gustoase!

17 Pentru aceasta îşi va goli el într'una mreaja, şi va înjunghia fără milă pe neamuri?