1 DOPO questo, Giobbe aprì la sua bocca, e maledisse il suo giorno.
2 E prese a dire:
3 Possa perire il giorno nel quale io nacqui, E la notte che fu detto: Un maschio è nato.
4 Quel giorno sia tenebroso; Iddio non ne abbia cura da alto, E non risplenda la luce sopra esso.
5 Tenebre, ed ombra di morte rendanlo immondo; La nuvola dimori sopra esso; Queste cose rendanlo spaventevole, quali sono i giorni più acerbi.
6 Caligine ingombri quella notte; Non rallegrisi fra i giorni dell’anno, Non sia annoverata fra i mesi.
7 Ecco, quella notte sia solitaria, Non facciansi in essa canti alcuni.
8 Maledicanla coloro che maledicono i giorni, I quali son sempre apparecchiati a far nuovi lamenti.
9 Oscurinsi le stelle del suo vespro; Aspetti la luce, ma non ne venga alcuna, E non vegga le palpebre dell’alba;
10 Perciocchè non serrò gli usci del seno di mia madre, E non fece sì che gli occhi miei non vedessero l’affanno
11 Perchè non morii io dalla matrice? Perchè non trapassai come prima uscii del seno?
12 Perchè mi furono pòrte le ginocchia? Perchè le mammelle, acciocchè io poppassi?
13 Conciossiachè ora giacerei, e mi riposerei; Io dormirei, e pezzo fa sarei in riposo,
14 Con i re, e con i consiglieri della terra, I quali edificavano i luoghi deserti;
15 Ovvero co’ principi, che aveano dell’oro, Ed empievano le lor case d’argento;
16 Ovvero anche del tutto non sarei stato, come un abortivo nascosto, Come il feto che non ha veduta la luce.
17 Quivi cessano gli empi di travagliare altrui, E quivi si riposano gli stanchi.
18 Parimente i prigioni hanno requie, E non odono più la voce del sollecitator delle opere.
19 Quivi è il piccolo e il grande; E il servo franco del suo signore
20 Perchè dà egli la luce al miserabile, E la vita a coloro che sono in amaritudine d’animo?
21 I quali aspettano la morte, e pure ella non viene; E la ricercano più che tesori nascosti;
22 E si rallegrano, fino a festeggiarne, E gioiscono, quando hanno trovato il sepolcro.
23 Perchè dà egli la luce all’uomo, la cui via è nascosta, E il quale Iddio ha assiepato d’ogn’intorno?
24 Conciossiachè, avanti che io prenda il mio cibo, il mio sospiro venga, E i miei ruggiti si versino come acqua.
25 Perchè ciò di che io avea spavento mi è avvenuto, E mi è sopraggiunto quello di che avea paura.
26 Io non ho avuta tranquillità, nè riposo, nè quiete; Ed è venuto il turbamento
1 După aceea, Iov a deschis gura şi a blestemat ziua în care s'a născut.
2 A luat cuvîntul şi a zis:
3 ,,Blestemată să fie ziua în care m'am născut,
4 Prefacă-se în întunerec ziua aceea, să nu se îngrijească Dumnezeu de ea din cer, şi să nu mai strălucească lumina peste ea!
5 S'o cuprindă întunerecul şi umbra morţii, nori groşi să vină peste ea, şi neguri de peste zi s'o înspăimînte!
6 Noaptea aceea! S'o acopere întunerecul, să piară din an, să nu mai fie numărată între luni!
7 Da, stearpă să fie noaptea aceea, ducă-se veselia din ea!
8 Blestemată să fie de ceice blastămă zilele, de ceice ştiu să întărîte Leviatanul;
9 să se întunece stelele din amurgul ei, în zădar să aştepte lumina, şi să nu mai vadă genele zorilor zilei!
10 Căci n'a închis pîntecele care m'a zămislit, nici n'a ascuns suferinţa dinaintea ochilor mei.
11 Dece n'am murit în pîntecele mamei mele? Dece nu mi-am dat sufletul la ieşirea din pîntecele ei?
12 Dece am găsit genunchi cari să mă primească? Şi ţîţe cari să-mi dea lapte?
13 Acum aş fi culcat, aş fi liniştit, aş dormi şi m'aş odihni
14 cu împăraţii şi cei mari de pe pămînt, cari şi-au zidit falnice morminte,
15 cu domnitorii cari aveau aur, şi şi-au umplut casele cu argint.
16 Sau n'aş mai fi în viaţă, aş fi ca o stîrpitură îngropată, ca nişte copii cari n'au văzut lumina!
17 Acolo nu te mai necăjesc cei răi, acolo se odihnesc cei sleiţi de puteri.
18 Acolo cei puşi în lanţuri sînt lăsaţi toţi în pace, nu mai aud glasul asupritorului;
19 cel mai mic şi cel mare sînt tot una acolo, şi robul scapă de stăpînul său.
20 Pentru ce dă Dumnezeu lumină celui ce sufere, şi viaţă celor amăriţi la suflet,
21 cari aşteaptă moartea şi nu vine; măcar că o doresc mai mult decît o comoară,
22 cari n'ar mai putea de bucurie şi de veselie, dacă ar găsi mormîntul? -
23 Pentruce, zic, dă El lumină omului care nu ştie încotro să meargă, pe care îl îngrădeşte Dumnezeu de toate părţile?
24 Suspinurile îmi sînt hrana de toate zilele, şi jalea mi se varsă ca apa.
25 De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi -e frică, de aceea am parte!
26 N'am nici linişte, nici pace, nici odihnă, şi necazul dă peste mine.``