1 Ora dunque, Giobbe, ascolta, ti prego, i miei ragionamenti, E porgi gli orecchi a tutte le mie parole.

2 Ecco, ora io ho aperta la mia bocca, La mia lingua parla nel mio palato.

3 Le mie parole saranno secondo la dirittura del mio cuore; E le mie labbra proferiranno scienza pura.

4 Lo Spirito di Dio mi ha fatto, E l’alito dell’Onnipotente mi ha data la vita.

5 Se tu puoi, rispondimi; Mettiti in ordine contro a me, e presentati pure.

6 Ecco, io sono a Dio, come tu; Anch’io sono stato tratto dal fango.

7 Ecco, il mio spavento non ti sgomenterà, E la mia mano non ti sarà grave addosso

8 Tu hai pur detto, udendolo io, Ed io ho intesa la voce delle parole:

9 Io son puro, senza misfatto; Io son netto, e non vi è iniquità in me;

10 Ecco, egli trova delle occasioni contro a me; Egli mi reputa per suo nemico;

11 Egli ha messi i miei piedi ne’ ceppi, Egli spia tutti i miei sentieri.

12 Ecco, in questo tu non sei stato giusto; io ti risponderò; Perciocchè Iddio è vie maggiore che l’uomo.

13 Perchè hai tu conteso con lui, Perchè egli non dichiara tutte le sue ragioni?

14 Egli è ben vero, che talora Iddio parla una volta, E due, a chi non vi ha atteso.

15 In sogno, in vision notturna, Quando il più profondo sonno cade in su gli uomini, Quando essi son tutti sonnacchiosi sopra i lor letti;

16 Allora egli apre loro l’orecchio, E suggella il lor castigo;

17 Per istorre l’uomo dalle opere sue, E per far che la superbia dell’uomo non apparisca più;

18 Per iscampar l’anima sua dalla fossa, E far che la sua vita non passi per la spada

19 Ma talora altresì l’uomo è castigato con dolori sopra il suo letto, E tutte le sue ossa di grave malattia;

20 E la sua vita gli fa abbominare il cibo, E l’anima sua la vivanda desiderabile;

21 La sua carne è consumata, talchè non apparisce più; E le sue ossa, che prima non si vedevano, spuntano fuori;

22 E l’anima sua si accosta alla fossa, E la vita sua a’ mali mortali.

23 Ma se allora vi è appresso di lui alcun messo, un parlatore, Uno d’infra mille, Per dichiarare all’uomo il suo dovere;

24 Iddio gli farà grazia, e dirà: Riscuotilo, che non iscenda alla fossa; Io ho trovato il riscatto.

25 La sua carne diventerà morbida, più che non è in fanciullezza; Egli ritornerà a’ dì della sua giovanezza.

26 Egli supplicherà a Dio, ed egli gli sarà placato, E gli farà veder la sua faccia con giubilo, E renderà all’uomo la sua giustizia.

27 Ed esso poi si volgerà verso gli uomini, e dirà: Io avea peccato, ed avea pervertita la dirittura, E ciò non mi ha punto giovato.

28 Così Iddio riscoterà l’anima sua, che non passi nella fossa, E la vita sua vedrà la luce

29 Ecco, Iddio opera tutte queste cose Due e tre volte inverso l’uomo;

30 Per ritrarre l’anima sua dalla fossa, Acciocchè sia illuminata della luce de’ viventi.

31 Attendi, o Giobbe, ascoltami; Taci, ed io parlerò.

32 Se tu hai alcuna cosa da dire, rispondimi; Parla, perciocchè io desidero giustificarti.

33 Se no, ascoltami tu; Taci, ed io t’insegnerò la sapienza

1 Acum dar, Iov, ascultă cuvîntările mele, ia aminte la toate cuvintele mele!

2 Iată, deschid gura, şi mi se mişcă limba în cerul gurii.

3 Cu curăţie de inimă voi vorbi, buzele mele vor spune adevărul curat:

4 Duhul lui Dumnezeu m'a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.

5 Dacă poţi, răspunde-mi, apără-ţi pricina, fii gata!

6 Înaintea lui Dumnezeu eu sînt semenul tău, şi eu ca şi tine am fost făcut din noroi.

7 Astfel frica de mine nu te va turbura, şi greutatea mea nu te va copleşi.

8 Dar tu ai spus în auzul meu, şi am auzit sunetul cuvintelor tale:

9 ,Sînt curat, sînt fără păcat, sînt fără prihană, nu este fărădelege în mine.

10 Şi Dumnezeu caută pricină de ură împotriva mea, mă socoteşte vrăjmaş al Lui;

11 îmi pune picioarele în butuci, îmi pîndeşte toate mişcările.`

12 Îţi voi răspunde că aici n'ai dreptate, căci Dumnezeu este mai mare decît omul.

13 Vrei dar să te cerţi cu El, pentrucă nu dă socoteală fiecăruia de faptele Lui?

14 Dumnezeu vorbeşte însă, cînd într'un fel, cînd într'altul. dar omul nu ia seama.

15 El vorbeşte prin visuri, prin vedenii de noapte, cînd oamenii sînt cufundaţi într'un somn adînc, cînd dorm în patul lor.

16 Atunci El le dă înştiinţări, şi le întipăreşte învăţăturile Lui,

17 ca să abată pe om de la rău, şi să -l ferească de mîndrie,

18 ca să -i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile săbiei.

19 Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, cînd o luptă necurmată îi frămîntă oasele.

20 Atunci îi este greaţă de pîne, chiar şi de bucatele cele mai alese.

21 Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele cari nu i se vedeau rămîn goale;

22 sufletul i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii.

23 Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea, cari vestesc omului calea pe care trebuie s'o urmeze,

24 Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: ,Izbăveşte -l, ca să nu se pogoare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!`

25 Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţei lui.

26 Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să -I vadă Faţa cu bucurie, şi -i dă înapoi nevinovăţia.

27 Atunci el cîntă înaintea oamenilor, şi zice: ,Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n'am fost pedepsit după faptele mele;

28 Dumnezeu mi -a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!`

29 Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului,

30 ca să -l ridice din groapă, ca să -l lumineze cu lumina celor vii.

31 Ia aminte, Iov, şi ascultă-mă! Taci, şi voi vorbi!

32 Dacă ai ceva de spus, răspunde-mi! Vorbeşte, căci aş vrea să-ţi dau dreptate.

33 Dacă n'ai nimic de zis, ascultă-mă! Taci, şi te voi învăţa înţelepciunea.``