1 Trarrai tu fuori il leviatan con l’amo, O con una fune che tu gli avrai calata sotto alla lingua?

2 Gli metterai tu un uncino al muso? Gli forerai tu le mascelle con una spina?

3 Userà egli molti preghi teco? Ti parlerà egli con lusinghe?

4 Patteggerà egli teco, Che tu lo prenda per servo in perpetuo?

5 Scherzerai tu con lui, come con un uccello? E lo legherai tu con un filo, per darlo alle tue fanciulle?

6 I compagni ne faranno essi un convito? Lo spartiranno essi fra i mercatanti?

7 Gli empirai tu la pelle di roncigli, E la testa di raffi da pescare?

8 Pongli pur la mano addosso, Tu non ricorderai mai più la guerra.

9 Ecco, la speranza di pigliarlo è fallace; Anzi l’uomo non sarà egli atterrato, solo a vederlo?

10 Non vi è alcuno così feroce, che ardisca risvegliarlo; E chi potrà presentarsi davanti a me?

11 Chi mi ha prevenuto in darmi cosa alcuna? ed io gliela renderò; Quello che è sotto tutti i cieli è mio.

12 Io non tacerò le membra di quello, Nè ciò ch’è delle sue forze, nè la grazia della sua disposizione.

13 Chi scoprirà il disopra della sua coverta? Chi verrà a lui con le sue doppie redini?

14 Chi aprirà gli usci del suo muso? Lo spavento è d’intorno a’ suoi denti.

15 I suoi forti scudi sono una cosa superba; Son serrati strettamente come con un suggello.

16 L’uno si attiene all’altro, Talchè il vento non può entrar per entro.

17 Sono attaccati gli uni agli altri, ed accoppiati insieme, E non possono spiccarsi l’uno dall’altro.

18 I suoi starnuti fanno sfavillar della luce, E i suoi occhi son simili alle palpebre dell’alba.

19 Della sua gola escono fiaccole, Scintille di fuoco ne sprizzano.

20 Delle sue nari esce un fumo, Come d’una pignatta bollente, o d’una caldaia.

21 L’alito suo accende i carboni, E fiamma esce della sua bocca.

22 La possa alberga nel suo collo, E la doglia tresca davanti a lui.

23 Le polpe della sua carne son compresse; Egli ha la carne addosso soda, e non tremola punto.

24 Il cuor suo è sodo come una pietra, E massiccio come un pezzo della macina disotto.

25 I più forti e valenti hanno paura di lui, quando egli si alza; E si purgano de’ lor peccati, per lo gran fracasso.

26 Nè la spada di chi l’aggiungerà potrà durare, Nè l’asta, nè lo spuntone, nè la corazza:

27 Egli reputa il ferro per paglia, E il rame per legno intarlato.

28 La saetta non lo farà fuggire; Le pietre della frombola si mutano inverso lui in istoppia.

29 Gli ordigni son da lui riputati stoppia; Ed egli si beffa del vibrare dello spuntone.

30 Egli ha sotto di sè de’ testi pungenti; Egli striscia come una trebbia di ferro in sul pantano.

31 Egli fa bollire il profondo mare come una caldaia; Egli rende il mare simile a una composizione d’unguentaro.

32 Egli fa rilucere dietro a sè un sentiero, E l’abisso pare canuto.

33 Non vi è alcuno animale in su la terra che gli possa essere assomigliato, Che sia stato fatto per esser senza paura.

34 Egli riguarda ogni cosa eccelsa, Ed è re sopra tutte le più fiere belve

1 Poţi tu să prinzi Leviatanul cu undiţa? Sau să -i legi limba cu o funie?

2 Îi vei putea petrece papura prin nări? Sau să -i străpungi cu un cîrlig falca?

3 Îţi va face el multe rugăminţi? Îţi va vorbi el cu un glas dulce?

4 Va face el un legămînt cu tine. ca să-ţi fie rob pe vecie?

5 Te vei juca tu cu el ca şi cu o pasăre? Îl vei lega tu, ca să-ţi înveseleşti fetele?

6 Fac pescarii negoţ cu el? Îl împart ei între negustori?

7 Îi vei acoperi pielea cu ţepuşe, şi capul cu căngi?

8 Ridică-ţi numai mîna împotriva lui, şi nu-ţi va mai veni gust să -l loveşti.

9 Iată că eşti înşelat în aşteptarea ta de a -l prinde: numai să -l vezi, şi cazi la pămînt!

10 Nimeni nu este atît de îndrăzneţ ca să -l întărîte. Cine Mi s'ar împotrivi în faţă?

11 Cui sînt dator, ca să -i plătesc? Supt cer totul este al Meu.

12 Vreau să mai vorbesc iarăş de mădularele lui, şi de tăria lui, şi de frumuseţea întocmirii lui.

13 Cine -i va putea ridica veşmîntul? Cine va putea pătrunde între fălcile lui?

14 Cine va putea deschide porţile gurii lui? Şirurile dinţilor lui cît sînt de înspăimîntătoare!

15 Scuturile lui măreţe şi puternice, sînt unite împreună ca printr'o pecete;

16 se ţin unul de altul, şi nici aerul n'ar putea trece printre ele.

17 Sînt ca nişte fraţi cari se îmbrăţişează, se apucă, şi rămîn nedespărţiţi.

18 Strănuturile lui fac să strălucească lumina; ochii lui sînt ca geana zorilor.

19 Din gura lui ţîşnesc flacări, scapără schintei de foc din ea.

20 Din nările lui iese fum, ca dintr'un vas care fierbe, ca dintr'o căldare fierbinte.

21 Suflarea lui aprinde cărbunii, şi gura lui aruncă flacări.

22 Tăria lui stă în grumaz, şi înaintea lui sare groaza.

23 Părţile lui cele cărnoase se ţin împreună, ca turnate pe el, neclintite.

24 Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra de moară care stă dedesupt.

25 Cînd se scoală el, tremură vitejii, şi spaima îi pune pe fugă.

26 Degeaba este lovit cu sabia; căci suliţa, săgeata şi pavăza nu folosesc la nimic.

27 Pentru el ferul este ca paiul, arama, ca lemnul putred.

28 Săgeata nu -l pune pe fugă, pietrele din praştie sînt ca pleava pentru el.

29 Nu vede în ghioagă decît un fir de pai, şi rîde la şuieratul săgeţilor.

30 Supt pîntecele lui sînt ţepi ascuţiţi: ai zice că este o grapă întinsă peste noroi.

31 Face să clocotească fundul mării ca un cazan, şi -l clatină ca pe un vas plin cu mir.

32 În urmă el lasă o cărare luminoasă; şi adîncul pare ca pletele unui bătrîn.

33 Pe pămînt nimic nu -i este stăpîn; este făcut, ca să nu se teamă de nimic.

34 Priveşte cu dispreţ tot ce este înălţat, este împăratul celor mai mîndre dobitoace.``